Carmen Giurescu are casa pe malul pârâului Alunoasa. În urmă cu o lună a văzut cum o parte din grădină dispare.
„Trebuie făcut ceva, automat, că dacă nu se mănâncă, vedeţi dvs., că nu se mâncase atâta, dar din zi în zi se lasă nisipul, se usucă nisipul şi se dărâmă mai mult”, a spus femeia.
În situaţia ei sunt şi alţi localnici. Oamenii se plâng ca au rămas fără animale şi o parte din grădini.
Diametrul craterului creşte cu fiecare zi, ameninţând alte gospodarii. Autorităţile locale caută soluţii pentru rezolvarea problemei, mai ales că ameninţate de alunecările de teren sunt şi o staţie de epurare, un drum judeţean şi un pod.
“Trebuie să intervenim urgent, măcar dacă nu pentru lucrări din punct de vedere tehnologic corecte, măcar pentru o intervenţie, ca să stabilizam, să rămânem cu pierderile pe care le avem”, a spus Călin Ştefan, viceprimar comuna Dăeşti
Oamenii au primit promisiuni din partea reprezentanţilor Direcţei Apelor Vâlcea că digul va fi consolidat. Alunecări de teren au avut loc şi anul trecut, însă situaţia nu a fost atât de gravă. Atunci, oamenii au cumpărat din banii lor piatră şi au consolidat malul.
