• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-09 08:37:15
  • Sursa:
Sase copii cu varste intre 4 si 14 ani au ajuns la spital in stare grava dupa ce au mancat biscuiti cu canabis, in Bulgaria Imagine

Şase copii cu vârste între 4 şi 14 ani au fost internaţi la Spitalul Universitar „Dr. Georgi Stranski” din Pleven după ce au consumat biscuiţi infuzaţi cu canabis, primiţi de la persoane necunoscute. În plus, un alt copil este tratat pentru ingerare de opiacee şi cocaină, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii sanitare, relatează Novinite.Aceşti copii au fost internaţi în ultimele două zile în Clinica de Toxicologie şi au vârste cuprinse între 4 şi 14 ani.

”Copiii au fost internaţi în stare gravă, cu tulburări atât cantitative , cât şi calitative ale conştienţei. Au fost duşi la reanimare, detoxifiere şi la tratamente specifice. În prezent, semnele lor vitale sunt stabile, dar rămân somnolenţi”, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de News.ro.

Autorităţile au fost sesizate, iar o anchetă este în desfăşurare. Întrebată despre gravitatea stării copiilor , purtătoarea de cuvânt a dat asigurări că nu există niciun pericol pentru viaţa lor. Ea a îndemnat publicul să fie precaut şi să evite să accepte mâncare de la străini sau din surse dubioase.

Copiii afectaţi sunt toţi din Pleven şi ar fi primit pachete cu biscuiţi de la străini, a adăugat purtătoarea de cuvânt a spitalului. Poliţia şi Departamentul pentru Protecţia Copilului u fost informate despre situaţie.

„ Este o problemă serioasă care necesită atenţia şi acţiunea noastră ”, a subliniat conf. univ. Dr. Evgenia Burzashka, şef al Clinicii de toxicologie. „Ca părinţi şi adulţi, este crucial să fim vigilenţi şi să protejăm siguranţa copiilor. Trebuie să monitorizăm mereu ce mănâncă şi cu cine interacţionează. În acest caz, trebuie să subliniem importanţa evitării oricăror produse alimentare oferite de străini", a afirmat medicul.

Rusia a desemnat oficial gigantul american Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, drept organizaţie „teroristă şi extremistă”, deschizând posibilitatea unor acţiuni legale sporite împotriva utilizatorilor săi din ţară, relatează marţi France Presse.

Economie 2022-10-11 17:42:10

Klaus Iohannis a participat în perioada 14-15 decembrie, la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. În cadrul reuniunii, șefii de stat și de guvern s-au axat pe teme complexe, cu mize majore pentru Uniune, pentru statele membre, inclusiv pentru România și cetățenii săi. Acestea au vizat extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, sprijinul pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, securitatea și apărarea, migrația, precum și viitoarea Agendă Strategică a UE.

Economie 2023-12-15 19:11:56

Deputaţii francezi au adoptat miercuri o rezoluţie pentru creşterea sprijinului pentru Ucraina, care include un apel la confiscarea activelor ruseşti îngheţate, o măsură la care guvernul se opune.

Economie 2025-03-13 10:14:22

Toți oamenii, poate mai puțin Putin, au înțeles că regimul său se apropie de sfârșit, scrie The Moscow Times. În Rusia, au loc discuții despre viitorul țării ca și când nici liderul de la Kremlin, nici sistemul său nu ar mai exista. Întrebarea este: Cum se va prăbuși regimul lui Putin?

Economie 2022-11-28 11:00:42

Mamă și fiu, prinși drogați la volan, în Craiova. După ce tânărul a fost descoperit drogat la volan, și-a chemat mama să discute cu polițiștii, iar femeia s-a dovedit a fi și ea drogată, atunci când a ajuns cu mașina, scrie craiovaforum.ro. Ambii s-au ales cu dosar penal.

Economie 2022-10-31 11:31:41

În portul Constanța, docherii lucrează de luni de zile la încărcarea cerealelor ucrainene pe vasele de transport, în plus față de cantitățile de grâne din România și din alte țări fără ieșire la mare pe care le încărcau în mod normal, scrie Reuters. Cu toate că Moscova și Kievul au ajuns la o înțelegere cu privire la transportul în siguranță a cerealelor ucrainene prin trei dintre porturile rămase sub controlul ucrainenilor, operatorii români se așteaptă ca livrările de grâne din Ucraina să continue până când acordul semnat în Turcia va putea fi implementat în totalitate.

Economie 2022-08-03 15:37:31

Patru femei din Marea Britanie care susțin că au fost abuzate sexual de influencerul Andrew Tate au cerut SUA să nu intervină în cazul acestuia în România. Femeile s-au declarat „extrem de îngrijorate” de informațiile potrivit cărora oficiali americani au cerut României să relaxeze restricțiile de călătorie împotriva lui Tate și a fratelui său, Tristan Tate, care au dublă cetățenie, britanică și americană, relatează BBC.

Economie 2025-02-19 11:58:14

Un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Bacău, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi şantajat un alt minor, tot de 17 ani, că dacă nu îi dă o sumă de bani, va exercita acte de violenţă asupra sa, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Economie 2023-02-07 17:46:53