• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-17 11:54:03
  • Sursa:
Bolojan a retrimis in Parlament legea privind contractele de concesiune a serviciului de utilitate publica de distributie a gazelor Imagine

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Legea face referire la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 104 din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, cu opt noi alineate. Astfel, e preconizată încetarea de drept a contractului de concesiune, în situaţia în care, în termen de un an de la data încheierii acestuia, nu au fost obţinute autorizaţiile sau licenţele specifice prevăzute de legislaţia în vigoare.

Conform expunerii de motive se impune intervenția legislativă de urgență pentru crearea unui cadru legislativ care să permită unităților administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiții, prin Programul național de investiții ,,Anghel Saligny” în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esențiale al întregii populații, creșterea calității vieții și evitarea riscului de depopulare în comunitățile subdezvoltate.

Şeful statului arată în cererea de reexaminare a legii, că actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor prin instituirea unor măsuri privind contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale.

Citește și: Ilie Bolojan a retrimis în Parlament o ordonanță privind reorganizarea unor ministere și autorități din subordinea Guvernului

Preşedintelui interimar spune, în contextul în care extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale reprezintă o prioritate de dezvoltare a localităţilor, asumată inclusiv de Guvern, intervenţia legislativă vizează o serie de responsabilităţi şi sarcini ale concesionarilor serviciilor publice de distribuţie a gazelor naturale, „pentru crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii prin programul „Anghel Saligny”.

Bolojan precizează că, în forma iniţiatorilor, adoptată tacit de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă introduce noi cazuri de încetare de drept a contractelor de concesiune.

Astfel, „în situaţia în care ANRE nu emite autorizaţia de înfiinţare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale în termen de un an de la data semnării contractului de concesiune, fie din pasivitatea concedentului sau concesionarului de a solicita autorizaţia, fie din cauze tehnice sau juridice motivate, contractul de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale încetează de drept”, spune președintele interimar, în cererea de reexaminare.

De asemenea, în situaţia în care nu sunt obținute autorizaţiile specifice prevăzute de legislaţia în vigoare pentru desfăşurarea activităţii, în termen de un an de la data semnării contractului de concesiune, din cauza pasivităţii sau dezinteresului privind solicitarea ori din cauza lipsei îndeplinirii condiţiilor legale de autorizare, concesiunea încetează de drept în ziua următoare împlinirii acestui termen, fără acordul părţilor contractuale, iar constatarea este realizată de ANRE.

Aceste dispoziţii ar urma să fie aplicate şi entităţilor formate din mai multe unităţi administrativ-teritoriale (UAT), asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi concesionarilor care au obţinut autorizaţiile/licenţele specifice doar pentru o parte dintre UAT-urile sau o parte dintre localităţile componente ale UAT-urilor, dacă în urma solicitărilor primite nu au realizat extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale, potrivit legii.

Totodată, „în cazul contractelor de concesiune în derulare, încheiate cu cel puţin un an înainte de data intrării în vigoare a legii, concesionarii au obligaţia să obţină autorizaţiile/licenţele în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, sub sancţiunea încetării de drept a contractului, iar în cazul contractelor cu o vechime mai mare de cinci ani pentru care nu s-a solicitat eliberarea autorizaţiilor/licenţelor, solicitarea depusă la ANRE trebuie însoţită de un nou acord exprimat prin hotărârea Consiliului local al unităţilor administrativ-teritoriale”, mai spune sursa citată.

Prin raportul comisiilor de fond din Camera Deputaţilor, Cameră decizională, au fost aduse o serie de amendamente, prin care a fost stabilit că ANRE retrage în maximum 60 de zile „drepturile şi obligaţiile conferite prin licenţa de operare a sistemului de distribuţie„ doar pentru unitățile administrativ-teritoriale care fac obiectul încetării contractului de concesiune. Pentru contractele mai vechi de 5 ani, s-a instituit un termen de 30 de zile în care concesionarul trebuie să solicite adoptarea unei hotărâri a Consiliului local, sub sancţiunea încetării de drept a contractului, iar lipsa acesteia în 60 de zile de la solicitare determină, la rândul său, încetarea de drept a contractului. Au fost exceptate de la aplicarea noii soluţii legislative şi contractele în care autoritatea concedentă este Ministerul Energiei.

„Având în vedere cadrul legal în vigoare reprezentat de Legea nr. 123/2012, legislaţia subsecventă aplicării acesteia, securitatea raporturilor juridice şi a modalităţilor deja existente pentru executarea obligaţiilor contractuale, dar şi faptul că unele extinderi ale reţelelor de distribuţie a gazelor naturale sunt finanţate prin programe naţionale precum Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny - prin care s-a urmărit asigurarea accesului la servicii esenţiale al întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate - apreciem necesară reanalizarea soluţiilor legislative propuse de încetare de drept a contractelor aflate în derulare”, a precizat Ilie Bolojan, în solicitarea adresată Parlamentului.

Preşedintele interimar susţine că, în condiţiile în care actul normativ se va aplica atât contractelor viitoare, cât şi celor în derulare, dispoziţiile trebuie să îndeplinească standardele referitoare la calitatea legii.

Şeful statului a subliniat că legiuitorul trebuia să ţină cont de dispoziţiile legislative referitoare la necesitatea instituirii unor reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. În opinia sa, se impune evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări, astfel încât să se asigure o fundamentare adecvată a noilor soluţii.

Conform cererii de reexaminare, noile reguli ar putea afecta securitatea raporturilor juridice.

Preşedintele interimar a evidenţiat că actul normativ trebuie să ţină cont de cadrul legal existent, respectiv Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi Ordonanţa de urgenţă nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny".

De asemenea, soluţiile legislative propuse trebuie să fie corelate cu atribuţiile Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi cu procedurile desfăşurate la nivelul acesteia.

Ilie Bolojan a mai atenționat că este necesar ca şi Senatul, în calitate de prim for sesizat, să evalueze oportunitatea modificărilor nou introduse la Camera Deputaţilor, for decizional.

„Soluţiile legislative propuse trebuie să asigure, pe de o parte, accesul tuturor cetăţenilor la servicii esenţiale de furnizare a gazelor naturale la standarde de calitate şi siguranţă, inclusiv în zone izolate, iar, pe de altă parte, sancţionarea neexecutării obligaţiei legale şi contractuale de extindere a sistemului de distribuţie a gazelor naturale, cu luarea în considerare a segmentelor de reţea deja dezvoltate şi a continuităţii în furnizarea serviciilor”, a conchis șeful interimar al statului.

Federaţia Română de Canotaj a anunţat, sâmbătă, decesul marelui campion olimpic Dimitrie Popescu, la vârsta de 62 de ani.

Economie 2023-11-11 20:38:47

China a anunţat miercuri o relaxare generală a restricţiilor sanitare împotriva COVID-19, autorizând unele cazuri pozitive să stea în carantină la domiciliu şi reducând recurgerea la teste PCR generalizate. De asemenea, chinezii vor putea călători între provinciile țării fără a mai face test COVID. Relaxările vin după un val fără precedent de proteste în mai multe orașe din China, provocate de restricțiile prea dure impuse de autorități.

Economie 2022-12-07 09:11:28

Gala anuală organizată de Camera de Comerț și Industrie București a premiat cele mai performante companii din România. Emisiunea Business Club de la Digi24 a primit distincția pentru susținerea mediului de afaceri în jurnalismul românesc, iar Grupul Digi România a fost premiat pentru viziune și consecvență pe piața de telecomunicații.

Economie 2024-10-30 12:20:32

Fâşia Gaza aparţine palestinienilor şi expulzarea lor ar fi inacceptabilă şi contrară dreptului internaţional, a declarat miercuri şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, ca reacţie la afirmaţiile de marţi ale preşedintelui american Donald Trump.

Economie 2025-02-05 15:00:57

Pentru ucrainenii închiși în celulele umede și murdare din închisorile improvizate ale rușilor în Izium, până mai acum câteva săptămâni sub ocupația invadatorilor, tortura nu era doar de un singur tip. Ocupanții aveau un întreg arsenal de forme de abuz pentru prizonierii lor, scrie BBC.

Economie 2022-09-21 08:00:58

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a avut loc sâmbătă în ocean, în zona de nord-est a insulei indoneziene Sumatra, una dintre cele mai populate din ţară, fără ca autorităţile să raporteze vreo pagubă sau victime, transmite EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2023-12-30 19:21:28

Imunoterapia este o metodă inovatoare pentru tratamentul cancerului. Cu ce se deosebește de modalitățile terapeutice clasice, cum se administrează și când este indicată, ne spune dr. Enikő-Réka Fejér, medic primar Oncologie.

Economie 2024-01-10 08:59:42

La Spitalul Clinic SANADOR, echipa condusă de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu a realizat cu succes un nou transplant hepatic de la donator în viață, marcând totodată și o premieră pentru sistemul medical privat din România: prima recoltare complet laparoscopică a lobului de ficat donat.

Economie 2025-04-03 11:23:22