• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-26 08:00:23
  • Sursa:
Sanatatea arborilor din Bucuresti, verificata cu tomograful intr-un ritm de 100 de copaci pe an Imagine

Primăria Capitalei a ieșit cu tomograful pentru a evalua starea de sănătate a pomilor de pe domeniul public. În câteva ore, specialiștii de mediu pot spune dacă un copac e bolnav sau nu. Însă, tomograful nu poate fi folosit iarna, numărul de angajați e mic, iar cu un singur tomograf nu se pot verifica mii de copaci pentru care bucureștenii au trimis sesizări de pericol.

Copacii pică în Capitală precum frunzele. Arborele din imagini s-a prăbușit recent peste o mașină, chiar la doi pași de Primăria Capitalei.

Singura modalitate prin care asemenea accidente pot fi prevenite sunt verificările efectuate de specialiști cu tomografe. Numai că în București există doar trei aparate, ceea ce face ca listele cu arbori periculoși să fie lungi, iar Primăriile nu fac față cererilor.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: Au dreptate, adică avem întârzieri în emiterea avizelor de defrișare. Asta vine pentru că ani de zile nimeni nu a verificat ce se toaletează, defrișează.

Anul acesta au fost trimise către Primăria Capitalei 760 de solicitări pentru defrișarea copacilor. Dintre acestea, 33 au primit aprobare. Iar într-un singur an, au fost analizați cu tomograful puțin peste 100 de arbori.

Alex Anca, expert superior de mediu la Primăria Municipiului București: Cu ajutorul acestui ciocan electronic începem măsurarea vitezelor din trunchi, folosind lovituri mecanice și veți vedea că pe grafic vor fi niște viteze, care la final vor cumula rezultatul final.

Când se termină evaluarea cu tomograful, echipamentul este dus la primărie, iar datele sunt introduse într-un program pentru interpretarea datelor.

Alex Anca: Constatăm că arborele are 48,2 cm, din care 33 reprezintă defect.

În acest caz, arborele analizat este bolnav și exista riscul să se prăbușească oricând peste alee. Specialiștii îl vor introduce pe lista pentru defrișare, când îi va veni rândul la solicitări. Legea obligă municipalitatea să planteze alți șase arbori în loc, după ce copacul va fi tăiat.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat marţi drept „de neconceput” faptul că guvernul SUA a restricţionat anumite livrări de arme şi muniţii către Israel în ultimele luni, şi şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va schimba în viitorul apropiat, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-06-18 19:46:31

Nord Stream solicită peste 400 de milioane de euro de la asigurătorii săi pentru exploziile din 2022 care au rupt conductele destinate transportului de gaze ruseşti în Germania.

Economie 2024-03-13 09:10:04

Maddie Machado câștiga la Meta 190.000 de dolari pe an și spune că a fost concediată pentru că a povestit despre jobul ei pe rețele sociale. Acum, Maddie, care este din Florida, câștigă aproape la fel de mult, dar pe lună, datorită TikTok.

Economie 2023-04-25 17:43:38

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa trebuie să-şi dubleze cheltuielile de apărare în următorii doi ani, astfel încât să provoace rapid o înfrângere decisivă oricărei forţe invadatoare ruseşti, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-03-28 23:13:20

Pensionarii cu venituri mici vor primi anul acesta un ajutor de 800 de lei, plătit în două tranșe. Indexarea cu inflația a tuturor pensiilor, despre care se spunea că ar putea fi făcută în septembrie, nu a fost bugetată pentru 2025, deoarece „nu sunt fonduri suficiente”, din cauza deficitului bugetar mare înregistrat anul trecut, a spus la Digi24 ministrul de Finanțe Tanczos Barna.

Economie 2025-02-26 11:58:52

Gigantul american de comerț electronic Amazon urmează să doneze 1 milion de dolari (960.000 de euro) pentru fondul de inaugurare a președintelui ales Donald Trump, a declarat joi seara un purtător de cuvânt al companiei, potrivit Deutsche Welle.

Economie 2024-12-13 11:32:06

Premierul slovac Robert Fico este într-o stare „stabilă”, dar încă „gravă”, a declarat miercuri adjunctul său, Robert Kalinak, la o săptămână după ce şeful guvernului a fost rănit de patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-22 16:59:55

Eurodeputatul PSD Mihai Tudose a fost întrebat, într-un interviu la Prima News, dacă ar putea fi următorul ambasador al României în SUA, aşa cum a susţinut vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău. Acesta a explicat că nu e interesat de acest post, negând ipoteza lansată de Sighiartău. "Omul e în criză de imagine, bate câmpii, plimbă galoşul prin curte" a spus Mihai Tudose despre Sighiartău.

Economie 2023-12-10 10:16:55