• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-15 16:21:32
  • Sursa:
Polonia se opune unei suprataxari a profiturilor companiilor din energie la nivelul UE Imagine

Polonia este împotriva impunerii la nivelul UE a unei taxe pe profiturile excesive ale companiilor energetice, dar ar putea introduce în mod independent o soluţie similară, a afirmat joi ministrul Climei, Anna Moskwa, transmite Reuters.

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energie. Măsurile au urma să genereze peste 140 miliarde de euro.

„Luăm în considerare o astfel de idee la nivel naţional ... dar nu suntem de acord cu introducerea unei astfel de soluţii la nivel european”, a declarat Moskwa la postul privat Radio Zet.

O astfel de decizie ar trebui adoptată în unanimitate, deoarece se referă la impozitare iar o soluţie la nivelul UE nu va fi practică deoarece există diferenţe între sistemele energetice ale ţărilor membre, a apreciat ministrul polonez al Climei, conform Agerpres.

„Vom fi împotriva măsurii...am depus o moţiune oficială pentru votul în unanimitate, ţările diferite au abordări diferite în această problemă. Multe state nu sunt de acord cu o astfel de soluţie”, a declarat Moskwa.

Guvernul de la Varşovia a adoptat scutiri de taxe, subvenţii la combustibili pentru gospodării, şi alte măsuri, pentru a atenua efectul creşterii preţului la energie.

În august, premierul Mateusz Morawiecki anunţa că firmele din sectorul energiei vor trebui să absoarbă o parte din costuri prin creşteri mai reduse ale tarifelor la energie.

Autorităţile judiciare din Trier, un oraş din sud-vestul Germaniei, au cerut extrădarea unui cetăţean german acuzat de uciderea unei femei în vârstă de 68 de ani, pe care a vrut să o jefuiască, ajutat de o româncă. Cei doi au fost prinşi, vineri, în România, pe numele lor fiind emis un mandat european de arestare pentru omor calificat, scrie News.ro. Germanul a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Petea când încerca să iasă din România. În bagajele lui, poliţiştii au găsit droguri de risc.

Economie 2024-11-11 20:44:22

Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsoare până joi seara în toată țara. O alertă Cod galben va intra în vigoare miercuri la ora 18.00 și anunță vânt puternic în 5 județe.

Economie 2023-03-15 10:26:09

Extremistul elvețian Bruno Bréguet a fost plătit de CIA să îl spioneze pe șeful său, nimeni altul decât faimosul Carlos Șacalul, și a contribuit la prinderea lui, se dezvăluie într-o carte nou-apărută, potrivit The Guardian. Radicalizat în anii adolescenței, Bréguet a făcut bombe, a vândut arme, a stat mulți ani la închisoare și a ajutat la organizarea mai multor atacuri teroriste înainte să dispară misterios într-o noapte în care vasul la bordul căruia se urcase se afla în mijlocul Mării Mediterane.

Economie 2023-04-12 16:02:14

O ursoaică cu doi pui a fost împușcată mortal, joi seară, de un bărbat, la periferia orașului San Benedetto dei Marsi, din centrul Italiei, a anunțat Parcul Național Abruzzo, Lazio și Molise, potrivit Reuters. Gestul a stârnit revoltă în rândul activiștilor pentru drepturile animalelor. „Îmi vine greu să cred că a fost ucisă în legitimă apărare”, susține președintele Parcului Național, Luciano Sammarone.

Economie 2023-09-01 17:58:06

Uniunea Europeană a liberalizat transportul rutier pentru Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri comisarul european pentru Transport, Adina Vălean. Măsura ar urma să asigure buna funcționare a lanțurilor de aprovizionare, dar și securitatea alimentară, greu încercate de conflictul din țara vecină.

Economie 2022-07-01 15:42:39

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, luni, în unanimitate, declanşarea procedurilor de expropriere pentru extinderea Parcului Tudor Arghezi, amenajarea Parcului Moroeni şi a unor grădini publice urbane în Sectorul 2, precum şi pentru faza a III-a a Parcului Liniei.

Economie 2024-04-08 19:42:11

Cel mai popular scriitor al Statelor Unite, maestrul scenariilor „de groază”, Stephen King, spune că Joe Biden trebuie să facă un pas în spate și să nu mai candideze. Rob Reiner (actor, nominalizat cu Oscar) este și el de acord și plusează: "Este timpul să nu ne mai prostim" pentru că "ne pierdem democrația" dacă Trump câștigă, scrie Variety.

Economie 2024-07-08 17:47:08

Într-un nou studiu, publicat luni în jurnalul NPJ Flexible Electronics, o echipă internațională de cercetători a anunțat că a dezvoltat un sistem cu care aceștia pot controla de la distanță picioarele gândacilor, scrie CNET. Insectele sunt niște cyborgi - jumătate gândaci, jumătate roboți - și au fost creați pentru a monitoriza mediul înconjurător și pentru a ajuta la misiunile urbane de căutare și salvare a victimelor dezastrelor naturale.

Economie 2022-09-08 08:00:29