Rusii au atacat Harkov cu drone Shahed. Sapte ucraineni, printre care trei copii, au fost ucisi

Rusii au atacat Harkov cu drone Shahed. Sapte ucraineni, printre care trei copii, au fost ucisi Imagine

Un atac rusesc cu dronă a ucis şapte civili, inclusiv trei copii, în oraşul Harkov din estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă guvernatorul regional Oleh Sînehubov, citat de Reuters.

Sînehubov a spus că forţele ruse au atacat oraşul Harkov cu drone Shahed vineri noapte.

"În urma loviturilor (aeriene n.r.), şapte persoane au murit, printre care trei copii: de şapte, patru ani şi un copil de aproximativ şase luni", a scris el pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Dronele, Shahed de fabricaţie iraniană, "au lovit o benzinărie şi au provocat o scurgere de combustibil în flăcări, ceea ce a condus la incendiul a 14 case private", a declarat la rândul său primarul oraşului, Igor Terehov, citat de AFP, adăugând că incendiul a cuprins un larg perimetru şi a dus la evacuarea a aproximativ cincizeci de persoane.

"La ora 6.00, lupta pentru stingerea flăcărilor continua, 14 case (au fost) distruse", a anunţat şeful poliţiei din Harkov Volodîmîr Timociko, citat de ziarul Suspilne.

Atacul de sâmbătă vine după o serie de lovituri nocturne la Harkov şi mai la est, în localitatea Veliki Burluk.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Sînehubov, a declarat anterior că zone civile au fost lovite în ambele localităţi, inclusiv o cafenea din Veliki Burluk.