„Nu avem de ce să plătim pentru ceva la care nu participăm. Şi dacă nici anul acesta nu ne lasă să lucrăm, vom cere să ni se restituie contribuţiile transferate anterior”, a scris Volodin pe pagina web a Dumei de Stat, informează Agerpres.
Decizia suspendării plăţii contribuţiei a fost luată de Consiliul Dumei, care a acuzat boicotarea activităţii Rusiei la Adunarea Parlamentară a OSCE.
Moscova a acuzat această organizaţie internaţională şi altele de partizanat în favoarea Ucrainei şi Occidentului în conflictul militar declanşat anul trecut în februarie de Rusia prin atacul asupra Ucrainei.
Rusia a încetat de asemenea plata contribuţiilor sale la Consiliul Europei, organizaţie din care s-a retras în martie anul trecut, ameninţată fiind atunci cu excluderea.
Volodin a mai anunţat luni că Duma de Stat pregăteşte amendamente legislative pentru interzicerea activităţilor Curţii Penale Internaţionale (CPI), care luna trecută a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin. Moscova a avertizat apoi că o ipotetică arestare a liderului de la Kremlin ar echivala cu o „declaraţie de război”.
