• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-02 14:46:23
  • Sursa:
Rusia a trimis in Siria 100.000 de tone de grau furat din Ucraina Imagine

Rusia a trimis Siriei aproximativ 100.000 de tone de grâu furat din Ucraina de când a invadat țara, a declarat ambasada Ucrainei la Beirut, calificând transporturile drept „activitate criminală”, notează Reuters.

Într-o declarație pentru Reuters, ambasada a precizat că printre transporturi se numără unul realizat cu nava Matros Pozynich, o navă sub pavilion rusesc care a acostat în principalul port maritim al Siriei, Latakia, la sfârșitul lunii mai.

Datele de trafic martim au arătat că pe nava Matros Pozynich a fost încărcat grâu în portul Sevastopol din Crimeea, aceasta părăsind portul pe 19 mai iar locul de descărcare a fost Siria.

Imaginile din satelit arată că pe 29 mai aceeași navă a andocat în Latakia.

Ambasada Ucrainei în Liban, citând forțele de ordine ucrainene, susține că cerealele de la bordul vasului Matros Pozynich au fost „furate” din depozitele ucrainene din zonele nou ocupate de forțele ruse.

Ministerul rus al Apărării și cel sirian pentru informații nu au răspuns solicitării Reuters. Rusia a negat anterior acuzațiile de furt de grâu din Ucraina.

„Grâul este furat din silozuri unde este strâns din trei regiuni ucrainene”, a precizat ambasada.

„Aceasta este o activitate criminală”, a spus aceasta, adăugând că a încercat să contacteze autoritățile siriene, dar nu a primit niciun răspuns.

Ambasada a declarat că peste 100.000 de tone de grâu ucrainean „furat” au ajuns în Siria în ultimele trei luni. Cu prețurile internaționale ale grâului de peste 400 de dolari pe tonă, un astfel de volum ar valora mai mult de 40 de milioane de dolari.

Reuters nu a putut verifica în mod independent acuzațiile ucrainene.

Rusia a fost o sursă importantă de importuri de grâu pentru Siria de la începutul războiului său civil în 2011, atât ca import comercial, cât și ca ajutor umanitar. Moscova i-a oferit, de asemenea, președintelui Bashar al-Assad sprijin militar vital în timpul conflictului, trimițându-și forțele aeriene în Siria în 2015.

Rusia s-a angajat să furnizeze Siriei un milion de tone de grâu în cadrul unui acord bilateral în 2021, potrivit Interfax. Importurile de cereale siriene au inclus transporturi din Crimeea.

Într-o declarație de luna trecută, Ministerul Agriculturii din Ucraina a declarat că au fost furate aproximativ 500.000 de tone de grâu din regiunile ocupate ale țării, de la începutul invaziei.

Cerealele erau trimise fie în Rusia, în primul rând din regiunile Harkov, Doneţk şi Lugansk, fie în Crimeea din regiunile Zaporojie şi Herson, a adăugat ministerul.

În aprilie, Kremlinul a negat acuzațiile, spunând că nu știe de unde provin informațiile.

Adjunctul ministrului rus de externe Andrei Rudenko a fost citat de agenția de presă Interfax pe 25 mai spunând că Rusia neagă cu fermitate informațiile din presa occidentală despre furtul de cereale din Ucraina: „Nu furăm nimic de la nimeni”.

Cu toate acestea, regiunea ucraineană Herson, controlată de ruși, a început să exporte cereale în Rusia, a informat agenția de presă TASS, citându-l pe Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației militare-civile pro-ruse, la începutul acestei săptămâni.

Luna trecută, Ucraina a mulțumit Egiptului, unul dintre cei mai mari importatori de grâu din lume, pentru că a refuzat o navă rusească încărcată cu cereale despre care Kievul a spus, de asemenea, că au fost furate din Ucraina.

„Tehnica salamului” este numele metodei folosită de Stalin în Europa de Est ca să distrugă politicile liberale. România a fost prima țară unde a fost testată procedura, pe finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Sovieticii au început să lucreze din unghiuri aparent fără legătură la impunerea unor funcționari necalificați, dar loiali, la anularea unor libertăți care păreau neimportante, la închiderea unor ziare de provincie și așa mai departe, până când sistemul s-a trezit copleșit și nefuncțional. În prezent, „tehnica salamului” este practicată cu ajutorul internetulului, unde se construiesc eroi falși, care promit apărarea poporului de tot ce este rău. Ei sunt extremiștii.

Economie 2023-12-21 16:04:01

Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a declarat marţi că discursul rostit luni de Donald Trump la învestirea sa în calitate de preşedinte al SUA constituie „un puternic şut în fund pentru capitalele europene", care ar trebui, în opinia sa, „să definească în sfârşit un cadru pentru autonomia europeană" în privinţa apărării.„Poate că brutalitatea cuvintelor preşedintelui american va duce în cele din urmă la un şoc şi la o trezire" a ţărilor europene, a declarat ministrul apărării la radio France Inter, adăugând că în decurs „de mai multe decenii a existat tentaţia de a ne plasa sub umbrela nucleară americană", relatează France Presse, potrivit Agerpres.Sebastien Lecornu a adresat un nou apel capitalelor europene să-şi dezvolte propria industrie de apărare, considerând că „dorinţa de a cumpăra mai multe arme din SUA reprezintă o contradicţie istorică".În aceeaşi declaraţie, Lecornu s-a distanţat de vicepreşedintele francez al Comisiei Europene, Stephane Sejourne, care invocase cu o zi în urmă un fel de „înţelegere" cu Trump privind apărarea europeană în schimbul unei păci comerciale, într-un moment în care Washingtonul ameninţă Uniunea Europeană cu taxe vamale extrem de agresive.„Nu vom sacrifica securitatea noastră pentru hamburgeri şi maşini germane", a declarat tranşant ministrul francez al apărării.Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut şi el apel luni la o „trezire strategică" europeană, aşa cum o face de luni de zile, pentru a face faţă provocărilor „dacă aliatul nostru american" îşi reduce angajamentul din Europa, într-o mişcare ce s-ar putea accelera dramatic odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. 

Economie 2025-01-21 12:04:39

O angajată a Primăriei Pașcani, județul Iași, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influență în formă continuată. Femeia, spun procurorii, ar fi primit, în nici doi ani, 45.000 de euro mită. În schimbul banilor, aceasta le promitea oamenilor fie locuri de muncă în instituția la care lucra, fie diferite avize și autorizații emise de primărie. În atenția DNA au ajuns și cei care i-au dat mita, iar 4 dintre ei și-au recunoscut deja vina.

Economie 2022-12-05 15:26:01

Scriitoarea sud-coreeană Han Kang este câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2024, informează Reuters.

Economie 2024-10-10 15:00:00

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că Rusia nu poate pune condiții privind sprijinul european acordat Ucrainei în cadrul negocierilor conduse de SUA cu privire la o posibilă încetare a focului, transmit Reuters și Bloomberg.

Economie 2025-03-26 22:11:29

Pacienţii diagnosticaţi cu cancer se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte procurarea tratamentului, în condiţiile în care, de la finalul lunii august, se înregistrează un blocaj în derularea Programului naţional de oncologie, cel mai costisitor dintre programele naţionale de sănătate. Răzvan Ştefan reprezentantul unui grup farmaceutic din Capitală, a declarat pentru News.ro că pacienţii oncologici sunt „sacrificaţi” de către politicieni, pentru că starea lor de sănătate nu le permite să iasă în stradă.

Economie 2023-09-19 18:42:40

Greu de depistat şi agili, câinii-roboţi sunt desfăşuraţi în Ucraina pentru a scuti soldaţii ucraineni de misiuni periculoase, de la recunoaşterea poziţiilor ruse şi până la detectarea minelor. Aceștia ar putea deveni în curând o prezenţă comună pe front.

Economie 2024-08-12 14:48:26

Sute de diplomaţi de la Departamentul de Stat şi Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională i-au scris secretarului de stat Marco Rubio protestând faţă de desfiinţarea USAID şi subliniind că această măsură subminează influenţa şi securitatea SUA şi lasă goluri de putere pe care China şi Rusia le pot umple, relatează Reuters.

Economie 2025-03-06 07:25:24