• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-09 11:37:48
  • Sursa:
Producatorul chinez de masini electrice BYD forteaza extinderea in Europa, in ciuda investigatiei UE referitoare la subventii Imagine

BYD nu renunță la planurile de extindere pe piața europeană, chiar dacă a criticat investigația UE referitoare la subvențiile acordate de Guvernul de la Beijing constructorilor de vehicule electrice, spune vicepreşedintele executiv al producătorului chinez de vehicule electrice, Stella Li, transmite Bloomberg.

Săptămâna trecută, China şi-a exprimat nemulţumirea faţă de solicitarea Uniunii Europene de a iniţia consultări "în foarte scurt timp" referitoare la investigaţia lansată de blocul comunitar privind subvenţiile acordate pentru vehiculele electrice.

Declaraţia vine după ce Comisia Europeană a lansat oficial o investigaţie pentru a decide dacă va impune tarife pentru a proteja producătorii auto europeni de importurile masive de vehicule electrice chineze mai ieftine, care ar fi beneficiat de subvenţii de stat.

"Suntem o companie listată la bursă care trebuie condusă în mod transparent şi suntem deschişi la schimbul de informaţii. Aşadar, nu suntem îngrijoraţi de investigaţia care se desfăşoară în Europa", a declarat Stella Li.

BYD va împărtăşi toate informaţiile solicitate de autorităţi pentru a înlătura orice confuzie privind producţia companiei.

"Creşterea cererii pentru vehicule electrice este o revoluţie. O mulţime de oameni nu înţeleg, sunt îngrijoraţi. Dar, odată ce eşti deschis la schimbul de informaţii, cred că vor vedea că nu există nimic de contestat", a dat asigurări oficialul BYD.

Li a făcut declaraţiile într-un interviu acordat Bloomberg în Santiago, Chile. Ea face parte din delegaţia de directori care fac un tur al Americii Latine, alături de Wang Chuanfu, preşedintele şi fondatorul BYD.

Vizita este un semn al atenţiei acordate de BYD regiunii, a explicat Li.

De asemenea, Wang s-a întâlnit cu preşedintele chilian Gabriel Boric şi au discutat accelerarea electrificării şi dezvoltarea industriei locale de litiu, a adăugat Li.

Delegaţia BYD va merge şi în Brazilia, unde compania construieşte prima sa unitate de producere a vehiculelor electrice în afara Asiei.

În trimestrul al treilea al acestui an, BYD a vândut 431.603 vehicule complet electrice, în creştere cu 23% raportat la trimestrul al doilea. Comparativ, Tesla a livrat 435.059 de automobile electrice la nivel mondial, iar decalajul de 3.456 de unităţi dintre cei doi producători este cel mai mic înregistrat vreodată.

"BYD va vinde mai multe autovehicule de pasageri complet electrice decât Tesla în trimestrul patru", spune Taylor Ogan, directorul la fondul de investiţii Snow Bull Capital, care deţine acţiuni la ambele companii.

Dacă la automobilele electrice se adaugă şi modelele hibride, BYD a vândut un număr total de 822.094 de autovehicule în trimestrul care s-a încheiat la 30 septembrie, ceea ce reprezintă un nou trimestru record pentru BYD şi îi consolidează poziţia de cea mai bine vândută marcă de automobile din China.

Cunoscut pentru automobilele sale cu preţuri accesibile, BYD a făcut progrese în extinderea gamei de modele, ceea ce a ajutat la explozia vânzărilor. Compania chineză a adăugat două noi mărci de automobile electrice de lux, Yangwang şi Fang Cheng Bao, pentru a intra pe segmentul de preţ de un milion de yuani (137.000 de dolari), mai mult decât dublu faţă de cele mai scumpe vehicule pe care le vindea anterior.

De asemenea, BYD profită şi de pe urma creşterii exporturilor, grupul chinez mizând pe o pondere mai mare a vânzărilor realizate peste graniţă care să se adauge poziţiei dominante din China.

În trimestrul al treilea, exporturile au reprezentat 9% din vânzările BYD, faţă de 5% în trimestrul al doilea, susţine analistul Bloomberg Intelligence, Joanne Chen.

"Anul următor acesta va fi un motor important de creştere a vânzărilor globale, pe măsură ce BYD îşi extinde prezenţa globală cu mai multe vehicule electrice noi", a apreciat Joanne Chen.

Conform datelor Comisiei Europene, ponderea vehiculelor electrice chineze vândute în Europa a urcat la 8% şi ar putea ajunge la 15% în 2025.

Premierul moldovean Dorin Recean și înaltul diplomat al Uniunii Europene, Josep Borrell, au semnat astăzi un parteneriat de securitate și apărare, a declarat Borrell pe rețeaua socială X.

Economie 2024-05-21 17:29:01

Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, a anunţat, miercuri, Ministerul Energiei.

Economie 2024-05-08 18:08:24

Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi citați de POLITICO.

Economie 2025-01-09 21:22:17

Explozia meteoritului care a luminat puternic cerul României marțea trecută și care, cel mai probabil, a căzut în Bulgaria, a fost înregistrată de stațiile Institutului Național pentru Fizica Pământului.

Economie 2023-07-17 21:35:59

La un an de la reinstaurarea regimului taliban în Afganistan, femeile afgane au ieşit în stradă sâmbătă la Kabul, pentru a denunţa restricţiile impuse de talibani asupra drepturilor lor la educaţie, muncă şi libertate de mişcare. Manifestaţia a fost dispersată cu violențe și focuri de armă în aer.

Economie 2022-08-13 11:52:09

Fumatul de canabis ar putea fi mai dăunător pentru plămâni decât tutunul, potrivit unui studiu canadian realizat pe un eşantion redus şi publicat marţi în revista Radiology.

Economie 2022-11-19 08:00:01

Cel puțin 17 persoane au fost ucise și alte câteva zeci au fost rănite într-un atac cu rachete asupra orașului ucrainean Kostiantynivka. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că cei uciși sunt „oameni nevinovați” și a avertizat că numărul morților ar putea crește, transmite BBC.

Economie 2023-09-06 22:41:19

Spațiul aerian din nordul Dobrogei a fost închis. Decizia a fost luată de Ministerul Apărării Naționale și vizează o zonă de 30 de kilometri.

Economie 2023-09-14 19:52:40