• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-28 19:32:27
  • Sursa:
Rusia a primit un avertisment scris de la SUA inainte de atacul terorist de la Moscova Imagine

Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.

Statele Unite au transmis serviciilor de securitate ruse un avertisment în scris cu privire la posibilitatea comiterii unui atac extremist la marile adunări la Moscova, de altfel unul dintre multele furnizate în avans, a declarat într-un briefing purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate naţională, John Kirby.

„Este foarte clar că ISIS (Statul Islamic) este singurul responsabil pentru oribilul atac de săptămâna trecută de la Moscova. De fapt, Statele Unite au încercat să ajute la prevenirea acestui atac terorist, iar Kremlinul ştie asta”, a declarat Kirby. 

Declaraţiile lui Kirby au venit la scurt timp după ce Comitetul de Anchetă rus - însărcinat cu principalele dosare penale în Rusia - a declarat că a descoperit dovezi conform cărora cei patru bărbaţi înarmaţi care au comis atacul de vinerea trecută aveau legături cu „naţionalişti ucraineni” şi că au primit bani şi criptomonede din Ucraina.

Kirby a calificat acuzaţiile Moscovei drept un „nonsens şi propagandă”.

Statele Unite, a spus el, au transmis autorităţilor ruse mai multe avertismente prealabile privind posibilitatea unor atacuri extremiste la concerte şi mari adunări la Moscova, inclusiv în scris pe 7 martie, la ora 11:15, către serviciile de securitate ale Rusiei, a declarat Kirby.

SUA au transmis „urmând proceduri normale şi prin canale stabilite care au fost folosite de multe ori anterior - un avertisment în scris către serviciile de securitate ruse”, a insistat John Kirby.

Într-o declaraţie făcută la 19 ore după atac, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că cei patru atacatori, care au fost arestaţi în regiunea rusă Briansk, ar fi încercat să fugă în Ucraina, unde, de partea ucraineană, le-ar fi fost pregătită o „fereastră” pentru ca ei să treacă graniţa, notează AFP.

Ulterior, şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, a declarat că serviciile secrete ucrainene şi occidentale au „facilitat” atacul.

Ucraina dezminte ferm orice implicare în masacru, acuzând Moscova că vrea „să arunce vina” pentru propriul eşec pe Kiev.

Comisarul guvernamental responsabil cu investigarea gestionării pandemiei de COVID-19 și deputat al Partidului Național Slovac, Peter Kotlár, a tras concluzia în ancheta sa că nu a existat nicio pandemie în Slovacia. El urmează să-și prezinte raportul în septembrie, scrie Dennik.

Economie 2024-07-03 22:13:56

Turcia a oprit o navă sub pavilion rusesc în largul coastei sale la Marea Neagră şi investighează acuzaţiile ucrainene potrivit cărora aceasta transportă cereale furate, a declarat luni un responsabil turc de rang înalt, relatează Reuters.

Economie 2022-07-04 20:37:51

Antrenorul de înot de la Clubul Sportiv Dinamo, în vârstă de 20 de ani, care a fost arestat pentru că a violat o fetiță de 7 ani, a recunoscut fapta la audieri. Acesta a admis că a agresat-o sexual pe copilă în momentul în care procurorii i-au spus că au imagini surprinse de camerele de supraveghere. El a povestit anchetatorilor cum s-a întâmplat totul, în momentul în care erau și alți părinți la bazin, deși nimeni nu a văzut agresiunea. Bărbatul era colaborator la clubul Dinamo din martie 2023, înainte el a lucrat în mediul privat.

Economie 2024-02-16 13:33:26

O fată de 16 ani a murit şi patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren în judeţul Teleorman. Potrivit primelor cercetări, şoferiţa nu ar fi respectat semnalele acustice şi luminoase de la trecerea de cale ferată.

Economie 2023-05-31 07:57:42

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că artileria şi avioanele au lovit „un număr de ţinte teroriste în nordul şi centrul Fâşiei Gaza”, informează CNN, preluat de News.ro. Opt persoane au fost ucise iar alte 25 rănite în urma loviturilor, în prima oră în care încetarea focului ar fi trebuit să fie în vigoare, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei de apărare civilă din Gaza, condusă de Hamas.

Economie 2025-01-19 10:38:53

Indonezia scoate la licitaţie "Rezervaţia Widi", un grup de peste 100 de insule tropicale nelocuite şi pune la dispoziţia cumpărătorilor experţi în dezvoltare turistică, pentru ca insulele să poată fi transformate în resorturi.

Economie 2022-11-23 08:00:58

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la un tren de călători al unor operator privat aflat în Gara de Vest din Ploieşti, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Economie 2023-08-08 20:14:45

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat luni, înainte de participarea la Consiliul Afaceri Externe (CAE), la Bruxelles, că statele comunitare trebuie să folosească „toate mijloacele” pentru a ajuta Ucraina în războiul împotriva Rusiei.

Economie 2024-01-22 15:16:07