Petrolierele au fost lovite de o furtună pe 15 decembrie. Unul s-a rupt în două, iar celălalt a eşuat.
Scurgerile rezultate au acoperit plajele de nisip din Anapa, o staţiune populară, şi au cauzat probleme serioase pentru animale sălbatice, inclusiv păsări marine, delfini şi marsuini.
Peste 10.000 de persoane au fost mobilizate pentru operaţiunile de curăţare.
Duminică, două petroliere ruseşti - Volgoneft-212 şi Volgoneft-239 - au eşauat în timpul unei furtuni în apropierea Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Alt petrolier rus - Volgoneft-109 -, la bordul căruia se aflau 14 persoane, a emis un semnal SOS, la Marea Neagră, în urma unei ”pierderi de carburant”.
O persoană a murit, iar alte 26 au fost evacuate, potrivit autorităţilor.
Cele două nave se află în Strâmtoarea Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, în apropiere de Anapa.
Canalul Telegram Baza a publicat înregistrări video în care apare o plajă acoperită de păcură, păsări înnegrite, blocate la sol, ameţite.
