• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-04 14:51:34
  • Sursa:
Sindromul de care sufera Robbie Williams: „In orice alt loc, ma simt inconfortabil” Imagine

Robbie Williams a dezvăluit într-un podcast că suferă de sindromul Tourette, care se manifestă în interiorul său. Artistul, în vârstă de 51 de ani, a precizat că are „gânduri intruzive”. 

„Mi-e clar că am acest sindrom. Mergeam pe stradă zilele trecute şi am înţeles că aceste gânduri intruzive sunt inerente acestui sindrom”, a spus Robbie Williams într-un episod al podcastului "I'm ADHD! No You're Not", moderat de Paul Whitehouse şi Dr. Mine Conkbayir, conform News.ro.

Sindromul se manifestă adesea prin mișcări și gesturi involuntare, care devin mai intense în situații de stres sau oboseală. El crede, de asemenea, că se află pe spectrul tulburărilor autiste, deși nu a primit un diagnostic medical în acest sens.

În cadrul aceluiași podcast, cântărețul englez a mai afirmat că suferă de depresie, izolare, agorafobie și o formă de disconfort ce are legătură cu celebritatea.

„Când sunt în pat, mă simt în zona mea de confort. În orice alt loc, mă simt inconfortabil”, a declarat acesta.

Conform artistului, aceste probleme au fost „oribile” în „anii 20”, însă s-au ameliorat cu trecerea timpului. Totuși, el a susținut că se simte „încă prost în pielea lui”.

„Am încercat să le remediez cu medicamente şi încă încerc să aflu cauza şi motivul”, a precizat el. 

În aceeași ordine de idei, cântărețul a susținut că suferă și de „stres post-traumatic” la gândul de a urca pe scenă. Diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție acum circa două decenii, Robbie Williams s-a confruntat cu multiple dependențe încă din tinerețe și a petrecut mai multe perioade în centre de dezintoxicare.

Citește și:

Oficiali bulgari reținuți după ce au luat mită de la echipa lui Robbie Williams. Ca să ceară șpaga, au folosit Google Translate

Robbie Williams, în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Gestul făcut de artist la o petrecere exclusivistă