• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-30 10:55:37
  • Sursa:
Romania trimite pompieri sa ajute la stingerea incendiilor de vegetatie din Grecia Imagine

Pompierii români vor ajuta la stingerea incendiilor de vegetație din Grecia, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Cei 40 de pompieri au plecat deja spre Republica Elenă și urmează să intervină cu mai  multe autospeciale la stingerea incendiilor, mai transmite IGSU.

„În perioada 01 august - 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc. Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 l, 1 cisternă de 30.000 l, 1 autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 l, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă) a început deplasarea astăzi, 30 iulie, pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri (oraș situat la Est de Atena)”, precizează reprezentanții IGSU, într-un comunicat de presă.

Schimbarea efectivelor de pompieri din Grecia va fi realizată pe 16 și 31 august, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, mai spune IGSU.

Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile și cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecție, inclusiv un aparat cu aer comprimat și o butelie de rezervă.

Scopul programului este de a reduce timpul de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni, mai arată IGSU.

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în cursul anilor trecuți. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește, în Republica Elenă, echipaje operative de stingere din Bulgaria, Malta, Moldova și România.

În vara anilor 2021, 2022 și 2023, incendii uriaşe au distrus mari suprafețe din pădurile situate în zona Atenei, precum şi părți considerabile din pădurile existente pe insulele grecești Evia și Rodos. La momentul respectiv, incendiile au fost optim gestionate cu sprijinul oferit de numeroase state europene, printre care și România.

Pe baza programului de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în anii 2022 și 2023, precum și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în acest an pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, IGSU, în calitatea sa de punct național de contact, a primit, pe 15 mai, solicitarea autorităților elene de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure și în acest an.

Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.

ONU a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare.

Economie 2024-06-25 08:56:57

Donald Trump va pleda din nou nevinovat în procesul federal pentru încercări ilegale de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020, potrivit unui document depus marţi de avocaţii fostului preşedinte american, relatează AFP preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-04 08:36:39

Comisarul rus pentru drepturile copiilor Maria Lvova-Belova, care, ca și Vladimir Putin este vizată de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională de la Haga (CPI) pentru deportarea copiilor ucraineni din zonele aflate sub ocupaţia trupelor ruse, a recunoscut într-o conferinţă de presă "răpirea" unui adolescent ucrainean, potrivit guvernului de la Kiev, informează Agerpres.

Economie 2023-04-05 16:40:39

Agenţia de securitate sanitară din Regatul Unit a anunţat luni că a înregistrat un nou caz de infectare cu varianta de cladă Ib a virusului mpox la o persoană care nici nu a călătorit în Africa, nici nu a intrat în contact cu alţi bolnavi.

Economie 2025-04-07 17:44:33

Ninsorile, poleiul și ceața au provocat haos în aeroporturi și pe șosele în Marea Britanie. În Polonia, meteorologii spun că se așteaptă ca temperaturile să scadă până la minus 20 de grade Celsius, în timp ce în Estonia, furtunile de zăpadă au lăsat fără energie electrică zeci de mii de oameni.

Economie 2022-12-13 08:54:45

În fața crizei energetice, grecii au început să adune lemne de foc pentru la iarnă.  E vorba, mai exact, de resturile copacilor doborâți de furtunile din ultimele luni. Acestea sunt oferite gratuit celor interesați, al căror număr este din ce în ce mai mare.

Economie 2022-11-01 12:55:15

O femeie britanică în vârstă de 39 de ani a fost ucisă atunci când un pat ottoman defect i-a căzut pe gât și a asfixiat-o, conform unui raport al medicului legist, scrie CNN.

Economie 2024-10-14 15:10:58

Candidatul independent Nicușor Dan, care, potrivit primelor rezultate exit-poll publicate la ora 21:00, conduce cursa pentru Palatul Cotroceni, a transmis că scrutinul din 18 mai a fost câștigat de „o comunitate de români care vrea schimbarea profundă a României”. Acesta a avut un mesaj și pentru susținătorii candidatului AUR, George Simion.

Economie 2025-05-18 22:40:38