• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-08 17:26:11
  • Sursa:
Romania se opune noilor reguli UE pentru culturi modificate genetic. PNL il acuza pe ministrul PSD ca are „interese marunte” Imagine

Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului „privesc cu maximă îngrijorare turnura neașteptată” pe care a luat-o poziția oficială a României, exprimată de ministrul agriculturii Florin Barbu în fața forurilor europene, în ceea ce privește propunerea Comisiei Europene care reglementează plantele cultivate prin noi tehnici genomice (NTG). România a susținut noile tehnici până în iulie 2023, când a venit Florin Barbu la MADR. Acesta a spus că România are rezerve și crede că ar trebui clarificate anumite aspecte, conform surselor politice. Liberalii spun că „schimbarea nejustificată a opiniei și transmiterea poziției de țară cu rezerve dovedesc o inconsecvență și faptul că se joacă o carte a intereselor mărunte ce va putea avea drept consecință stagnarea competitivității agriculturii europene și, implicit românești, față de restul statelor lumii”.

Oficialul ar fi cerut direct Comisiei Europene ca România să beneficieze de laboratoare pentru noul proces de creștere astfel încât culturile să devină competitive mai repede. Conform surselor, Comisia nu poate să facă acest lucru.

„Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului României privesc cu maximă îngrijorare turnura neașteptată pe care a luat-o poziția oficială a României, exprimată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin vocea ministrului Florin-Ionuț Barbu, în fața forurilor europene față de propunerea de «Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind plantele obținute prin anumite noi tehnici genomice și alimentele și furajele derivate din ele, și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/62», publicată pe data de 5 iulie 2023.

În aceste momente în care agricultura românească și europeană au cea mai mare nevoie de tot sprijinul științei pentru a contracara efectele generate de situația climatică și geopolitică, suntem surprinși și indignați de lipsa de înțelegere a echipei tehnice a MADR a importanței unui subiect care este pe masa discuțiilor de mai bine de 15 ani și față de care, de-a lungul timpului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a poziționat întotdeauna pozitiv.

Încă din data de 25 iulie 2023, imediat după publicarea propunerii de regulament, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a exprimat oficial în Consiliul AgriFish pentru susținerea actului normativ.

Ulterior, schimbarea nejustificată a opiniei și transmiterea poziției de țară cu rezerve dovedesc o inconsecvență și faptul că se joacă o carte a intereselor mărunte ce va putea avea drept consecință stagnarea competitivității agriculturii europene și, implicit românești, față de restul statelor lumii.

Cu aceeași surprindere, am constatat că toate deciziile recente de poziționare a României față de acest subiect au fost făcute fără consultarea tuturor părților implicate în acest proces și, mai ales, cu ignorarea tuturor argumentelor științifice, legislative și comerciale ale forurilor de decizie europene. Rezervele exprimate în pozițiile oficiale ale statului român nu au un fundament real, nu sunt justificate din punct de vedere economic și nu sunt validate științific. Mai mult decât atât, cercetările efectuate de European Food Safety Authority confirmă ca nu există nici un risc pentru sănătatea umană sau a animalelor.

Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului României susțin inovația și știința și solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale revenirea de urgență asupra poziției exprimate în fața Comisiei Europene, precum și o deplină transparență în procesul decizional.

Având în vedere calendarul legislativ european, cerem de urgență MADR revizuirea poziției României, înainte de următorul consiliul AgriFish, care va avea loc în perioada 10-11 decembrie 2023,  în conformitate cu punctele de vedere exprimate de toate autoritățile implicate în procesul decizional național.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să apere interesele întregii agriculturi românești”, arată un comunicat de presă transmis de PNL.

Multe alimente modificate genetic ar putea ajunge neetichetate pe rafturile supermarketurilor europene, potrivit unei propuneri legislative a Comisiei Europene.

„În ceea ce privește produsele obținute prin NTG-uri care ar putea să apară și în mod natural sau să fie obținute prin ameliorare convențională, ele nu ar trebui să respecte cerințele de trasabilitate și etichetare prevăzute pentru OMG-uri, ci ar fi înscrise într-un registru public. S-ar putea spori astfel transparența în comparație cu tratamentul actual al OMG-urilor exceptate de la cerințele legislației privind OMG-urile (de exemplu, produsele mutagenezei aleatorii) pentru operatori (ecologici, fără OMG-uri) și pentru consumatori și s-ar permite operatorilor de la începutul lanțului alimentar – de la ameliorare până la producția de semințe – să identifice produsele obținute din NTG-uri și să le evite, dacă doresc”, mai arată propunerea adoptată de Comisia Europeană în iulie.

Noile tehnici genomice în agricultură presupun editarea genelor unei plante, spre deosebire de modificarea genetică, realizată prin introducerea unei gene de la o specie diferită, conform publicației specializate Lanțul Alimentar.

Executivul european argumentează că „fermierii și crescătorii de animale au nevoie de acces la inovații de ultimă oră”.

Noile biotehnologii pot contribui la creșterea rezilienței atât pentru agricultură, cât și pentru terenurile împădurite și pot proteja recoltele de efectele schimbărilor climatice, pierderii biodiversității și degradării mediului. Noile tehnici genomice sunt instrumente inovatoare care ajută la creșterea durabilității și rezistenței sistemului nostru alimentar. Acestea permit dezvoltarea unor soiuri de plante îmbunătățite care sunt rezistente la climă, rezistente la dăunători, care necesită mai puține îngrășăminte și pesticide și pot asigura randamente mai mari, contribuind la reducerea la jumătate a utilizării și a riscului pesticidelor chimice și reducând dependența UE de importurile agricole, potrivit executivului european.

Guvernul a adoptat marţi o Hotărâre care modifică Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, oferind posibilitatea valorificării în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, şi a lemnului rotund şi despicat de lucru pentru consumul propriu al persoanelor fizice.

Economie 2023-01-31 20:32:01

„Contele de Monte Cristo”, lungmetrajul lui Matthieu Delaporte şi Alexandre De La Patellière, cu Pierre Niney în rolul principal, a fost nominalizat la 14 categorii pentru Premiile César. Acesta este urmat de „L'Amour ouf”, cu 13, şi „Emilia Pérez”, cu 12 nominalizări. „The Apprentice”, cu Sebastian Stan, a fost selectat la „Cel mai bun film străin”, a anunţat, miercuri, L'Académie des César.

Economie 2025-01-29 19:36:42

A început demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Buldozerele fac una cu pământul tribunele, vestiarele și chioșcurile de bilete. Operațiunea de demolare se va întinde pe tot parcursul anului. În paralel, a început și proiectarea unui nou stadion, care va fi al doilea ca mărime din țară, după Arena Națională din București.

Economie 2025-02-28 10:54:00

Înainte de alegerile legislative din Italia, Giorgia Meloni, care va deveni probabil prima şefă a unui guvern de dreapta al Italiei după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a bucurat de o vacanță la mare în Forte dei Marmi, în Italia, alături de partenerul ei Andrea Giambrun și fiica lor, Ginevra.

Economie 2022-09-28 07:23:43

Ion Niţă, un apropiat al lui Daniel Tudorache, acuzat că ar fi intermediat mita care ar fi fost primită de fostul primar al Sectorului 1, a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă totală de 9 ani şi 2 luni închisoare pentru trafic de influenţă. Niță execută în prezent o condamnare de 7 ani și 10 luni de închisoare, pedeapsă primită în dosarul de corupție al fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, căreia i se adaugă 2 ani de închisoare pentru trafic de influență, în "dosarul diamantelor", în care este implicat fostul edil al Sectorului 1, Daniel Tudorache, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la trafic de influență și spălarea banilor.Un complet de cinci judecători a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Ion Niţă şi DNA, fiind menţinută sentinţa dată pe 26 aprilie de un complet de trei judecători.Ion Niţă se află în prezent în Penitenciarul Rahova, unde execută o condamnare de 7 ani şi 10 luni închisoare, primită în mai 2022 în dosarul de corupţie al fostului primar general Sorin Oprescu.În dosarul lui Daniel Tudorache, Ion Niţă a fost condamnat la doi ani închisoare pentru trafic de influenţă, pedeapsă contopită cu cea din dosarul lui Oprescu, rezultând o condamnare de 9 ani şi 2 luni.De asemenea, magistraţii i-au confiscat lui Niţă suma de 59.320 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunilor, el având de plătit şi cheltuieli de judecată de 45.000 lei.În martie 2022, Daniel Tudorache a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, alături de soţia sa, Adina Constanţa Tudorache şi Ion Niţă.În timpul procesului, judecătorii au disjuns cauza care îl privea pe Ion Niţă, după ce acesta şi-a recunoscut vinovăţia, urmând ca soţii Tudorache să fie judecaţi separat.

Economie 2023-11-13 18:00:48

O delegaţie rusă condusă de ministrul resurselor naturale, Aleksandr Kozlov, este în vizită în Coreea de Nord, a anunţat miercuri presa oficială nord-coreeană, cooperarea sporită între cele două ţări reprezentând un motiv de îngrijorare pentru Washington şi Seul, relatează Reuters.

Economie 2023-11-15 10:20:27

• Pentru cei care au ratat ocazia de Black Friday, luni, 11 noiembrie 2024, DIGI extinde seria reducerilor atractive cu campania Cyber Monday, adresată tuturor clienților rezidențiali care doresc să își îmbogățească serviciile actuale sau să adauge altele noi din portofoliul companiei;

Economie 2024-11-11 09:09:38

Cel puțin 7  oameni au murit și alți 37 au fost răniți după ce armata rusă a atacat centrul orașului Cernihov cu rachete, sâmbătă. În seara de dinainte, Rusia a lansat 17 drone încercarea de a lovi regiunile de nord, centrale şi de vest ale Ucrainei, au anunţat sâmbătă forţele aeriene ucrainene. Între timp, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin, spune că trei oameni au murit și un altul a fost rănit după o explozie în regiune. După un an și jumătate de lupte intense, aproape jumătate de milion de soldați, ucraineni și ruși, au murit pe frontul de luptă, estimează oficialii americani. Dintre aceștia, 300.000 sunt ruși.

Economie 2023-08-19 16:51:57