Aflată în formă, deşi a revenit pe tatami abia în vară, după o accidentare care a ţinut-o departe de suprafaţa de luptă mai bine de 7 luni, Larisa Florian a reuşit să-şi învingă prin ippon toate adversarele.
„Rezultatul este unul excepţional, datorită faptului că Larisa este încă la vârsta junioratului. De la concurs la concurs Larisa a crescut, a prins din nou încrederea ce o avea dinainte, ţinând cont de accidentarea pe care a suferit-o", susține Aurelian Fleisz.
Performanţa de a obţine trei medalii la turneele finale majore a mai fost obţinută în trecut de un sportiv orădean. Este fostul campion mondial de judo Dan Fâşie, care a reuşit să urce pe podiumul europeneleor şi mondialelor de juniori şi tineret.
reporter: Nicolae Mihalceaoperator: Jozsef Feher
