Ancheta penală continuă în paralel, iar săptămâna viitoare cei trei suspecți, bănuiți că ar fi comis jaful, vor fi aduși din nou în fața instanței. Magistrații vor decide dacă vor prelungi sau nu măsura arestului preventiv.
Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur, obiecte de tezaur au fost sustrase la începutul acestui an dintr-un muzeu din Țările de Jos, unde erau expuse temporar.
Autoritățile române au decis să solicite despăgubiri în contextul în care, la aproape șase luni de la furt, tezaurul nu a fost încă găsit. Chiar dacă obiectele vor fi recuperate ulterior, România ar putea păstra o parte din sumă pentru eventuale lucrări de restaurare, în cazul în care acestea au fost deteriorate. În rest, banii ar urma să fie returnați.
Despăgubirea este posibilă deoarece tezaurul fusese asigurat internațional la valoarea de 5,7 milioane de euro.
