Donald Trump ar fi „sătul” să vadă hărți ale liniei frontului din Ucraina. Într-adevăr, potrivit relatărilor unui oficial european, el a aruncat hărțile delegației ucrainene în timpul ultimei sale întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski la Casa Albă, pe 17 octombrie 2025. Mai mult, Trump l-a presat agresiv pe Zelenski să accepte condițiile Rusiei pentru a pune capăt războiului și a ceda întreaga regiune Donbas din estul Ucrainei președintelui rus Vladimir Putin, scrie Gerard Toal, profesor de relații internaționale la Universitatea Virginia Tech, într-o analiză pentru The Conversation despre importanța hărților pentru dinamica conflictelor teritoriale și a negocierilor de pace.

Gerard Toal, care a studiat, în calitate de geograf politic, Europa de Est și statele postcomuniste, spune că în Bosnia și Herțegovina, de exemplu, hărțile au jucat un rol central în curățarea etnică care a avut loc la începutul anilor 1990, alimentând viziunea creării unui spațiu monoetnic prin violență, precum și în încheierea războiului. În mod similar, în Caucaz, fanteziile cartografice ale unor teritorii omogene au stat la baza campaniilor împotriva altor etnii în Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno-Karabakh.

Și nu este de mirare că hărțile sunt o parte esențială a negocierilor actuale pentru a pune capăt conflictului de trei ani și jumătate din Ucraina.

Trasarea liniilor de demarcație pe hărți a fost întotdeauna o caracteristică a conflictelor teritoriale în impas. În 1995, negociatorii americani au încheiat acordul care a pus capăt războiului din Bosnia prin ajustări cartografice de ultim moment, asigurându-se că acordul respectă împărțirea teritoriului în proporție de 49-51% între forțele sârbe bosniace și cele care reprezentau Federația Bosniacă.

Împărțirea teritoriului în procente contravine însă modului în care majoritatea oamenilor își percep teritoriile natale. În celebra sa descriere a națiunilor drept „comunități imaginare”, istoricul anglo-irlandez Benedict Anderson a descris modul în care statele creează națiuni prin circulația pe scară largă a unei hărți teritoriale comune. În acest fel, imaginile hărților au devenit un fel de logo al statului. Națiunile nu numai că s-au imaginat ca o comunitate, ci și ca aparținând unui spațiu particular recunoscut, o patrie teritorială familiară.

Teritoriile din lumea de astăzi au devenit forme ușor de recunoscut pe postere, tricouri și în manuale. Cu toate acestea, ele sunt percepute și ca ceva viu și personal – un „geo-corp”, în cuvintele istoricului thailandez Thongchai Winichakul.

Acest lucru contribuie la sentimentul de apartenență profundă al cetățenilor și națiunilor față de granițele teritoriale ale statului lor. De asemenea, ajută la explicarea rezistenței generale persistente a ucrainenilor față de concesii teritoriale către Rusia – chiar dacă există semne că sentimentul popular începe să se schimbe după trei ani și jumătate de război.

Lupta și moartea pentru patrie, așa cum au făcut-o mii de soldați ucraineni, sporesc puterea emoțională a teritoriului. Pentru mulți ucraineni, nu li se cere să cedeze o proprietate, ci un pământ sacru și indivizibil, plătit cu sânge.

Această înțelegere a teritoriului este destul de diferită de cea a lui Trump și a cadrelor sale alese cu grijă, care tratează conflictele internaționale ca pe niște tranzacții comerciale pe termen scurt.

Această căutare a unui acord în detrimentul altor considerente are un dezavantaj și poate duce la pași greșiți. Trimisul special al lui Trump pentru misiuni de pace, Steve Witkoff, a crezut că a obținut un fel de progres în timpul unei întâlniri cu rușii la începutul lunii august, când a analizat pe hartă zonele din care Rusia s-ar putea retrage. Ziarul german Bild a relatat că Witkoff, care nu vorbește rusa și nu avea propriul traducător, a înțeles greșit cererea lui Putin de „retragere pașnică” a ucrainenilor din Herson și Zaporojie ca fiind o ofertă de „retragere pașnică” a Rusiei din acele regiuni.

Deoarece acest lucru a dus la amânarea noilor sancțiuni americane și la o propunere de summit, rușii au acceptat neînțelegerea, potrivit relatării din Bild.

În mod similar, summitul ulterior din Alaska nu a fost succesul pe care Trump îl prevăzuse. Putin a fost tratat cu fast pe teritoriul american, dar totuși i-a ținut lui Trump o lungă prelegere istorică despre motivele pentru care Rusia deține Ucraina.

Putin nu a fost dispus să-i ofere lui Trump acordul de încetare a focului dorit de președintele american. Putin a făcut însă o propunere teritorială care l-a determinat pe Trump să continue să joace rolul de pacificator: dacă Rusia ar dobândi întreg teritoriul celor două regiuni care alcătuiau Donbasul, atunci Rusia ar lua în considerare înghețarea liniilor sale în Zaporojie și Herson.

Acest lucru a constituit contextul unei reuniuni extraordinare la Casa Albă, pe 18 august 2025, când șapte lideri europeni s-au alăturat lui Zelenski într-o întâlnire cu Trump pentru a discuta despre un posibil final al războiului.

Delegația ucraineană a fost fotografiată intrând în Casa Albă cu ceea ce părea a fi o hartă rulată. În Biroul Oval, însă, s-au confruntat cu propria hartă rigidă a Casei Albe, care descria „conflictul Rusia-Ucraina”.

Aceasta prezenta o reprezentare coropletică, cu teritoriul estimat sub ocupație rusă colorat în portocaliu și cuantificat ca procent din teritoriul fiecărei regiuni. Harta indica faptul că Rusia ocupa 99% din Luhansk și 76% din Donețk. Putin dorea 100% din ambele – o cerere care impunea Ucrainei să cedeze teritoriile fortificate care protejau centrul Ucrainei.

Ce însemna harta din Biroul Oval pentru Trump a devenit clar a doua zi, într-un interviu telefonic la „Fox and Friends”. Referindu-se la hartă, el a spus că „o mare parte din teritoriu este ocupată”, sugerând că acesta este acum pierdut pentru Ucraina.

Cu alte cuvinte, harta înregistra scorul în termeni imobiliari dintr-un război regretabil între un stat mic și unul mult mai mare.

Zelenski a încercat să pledeze pentru o abordare diferită a problemelor legate de hartă, una care să afirme importanța simbolică și strategică a menținerii integrității teritoriale a Ucrainei ca ideal pentru ucraineni și comunitatea internațională.

El a făcut unele progrese. După întâlnirea cu Zelenski la Națiunile Unite pe 23 septembrie, Trump a sugerat că Ucraina ar putea avea succes în lupta sa de a „recâștiga țara în forma sa originală”.

În timp ce Trump părea să se îndrepte spre sprijinirea Ucrainei cu rachete cu rază lungă de acțiune, Putin a preluat inițiativa sunându-l pe Trump. Într-o convorbire telefonică extinsă înainte de vizita lui Zelenski la Casa Albă pe 17 octombrie, liderul rus și-a actualizat oferta de pace, sugerând că forțele sale se vor retrage din Zaporojie și Kherson în schimbul întregii regiuni Donbas.

Acest lucru a pregătit terenul pentru cea mai recentă ceartă zgomotoasă dintre Trump și Zelenski și pentru renunțarea la hărțile frontului.

După aceea, Trump a postat pe rețelele de socializare: „... este timpul să oprim uciderile și să încheiem un ACORD! S-a vărsat destul sânge, iar granițele proprietăților au fost definite de război și curaj. Ar trebui să se oprească acolo unde sunt.”

Aceasta este poziția actuală a lui Trump cu privire la problemele legate de hărți. Renunțând să mai preseze public Ucraina să renunțe la tot Donbasul, el consideră că Ucraina și Donbasul ar trebui „împărțite” de-a lungul liniilor de luptă actuale. Întrebat într-un interviu acordat Fox News pe 6 octombrie dacă Putin ar fi dispus să pună capăt războiului „fără a lua proprietăți semnificative din Ucraina”, Trump a răspuns: „Păi, va lua ceva. Ei au luptat și el are multe proprietăți. A câștigat anumite proprietăți”.

Acest lucru arată cum Zelenski și Trump par să vadă lucruri diferite când se uită la hărțile frontului. Liderul ucrainean vede o realitate dureroasă, teritoriul țării sale fiind divizat violent de o putere invadatoare și ocupantă. Comentariile lui Trump indică faptul că el vede acest lucru ca pe o dispută de proprietate în care cea mai puternică putere a acumulat unele câștiguri teritoriale și acum trebuie să le valorifice.