• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-15 17:41:24
  • Sursa:
Revolta a parintilor, in Indonezia, dupa ce elevii au fost obligati sa inceapa cursurile la cinci dimineata Imagine

Elevii de clasa a XII- a din Kupang, capitala provinciei Nusa Tenggara de Est, din Indonezia, participă la un proiect pilot controversat care presupune ca școala să înceapă  în fiecare zi  la 5:30. Inițiativa îi revoltă pe părinții liceenilor care susțin că în acest mod este pusă în pericol siguranța copiilor, relatează The Guardian, care citează AFP.

Autoritățile spun că schema, anunțată luna trecută de guvernatorul Viktor Laiskodat, este menită să întărească disciplina copiilor. Potrivit părinților însă, copiii sunt epuizați până ajung acasă. Școlile din Indonezia încep în general între 7 și 8 dimineața.

„Este extrem de dificil, acum trebuie să plece de acasă cât timp este încă întuneric. Nu pot accepta asta, siguranța lor nu este garantată când este întuneric și liniște”, a declarat pentru AFP Rambu Ata, mama unei tinere de 16 ani. Fiica ei Eureka trebuie acum să se trezească la 4 dimineața pentru a se pregăti și a merge cu motocicleta la școală. „Acum, de fiecare dată când ajunge acasă, este epuizată și adoarme imediat”, a spus Ata.

De obicei, școala se termină în jurul orei 15.30 în Indonezia. „Nu are nicio corelație cu efortul de a îmbunătăți calitatea educației”, a spus Marsel Robot, expert în educație de la Universitatea Nusa Cendana.

Pe termen lung, lipsa de somn ar putea pune în pericol sănătatea studenților și poate provoca o schimbare a comportamentului, a spus el. „Vor dormi doar câteva ore și acesta este un risc grav pentru sănătatea lor. Acest lucru le va cauza, de asemenea, mult stres”, a precizat el.

Postul de știri indonezian Kompas relatează că Ombudsmanul indonezian a cerut guvernului central să intervină în procesul, care se desfășoară din februarie. Ministerul Împuternicirii Femeilor și Protecției Copilului și Comisia Indoneziană pentru Protecția Copilului au exprimat, de asemenea, solicitări pentru o revizuire a politicii, relatează Kompas.

Un studiu din 2014 publicat de Academia Americană de Pediatrie a recomandat ca elevii de gimnaziu și liceu să înceapă cursurile la ora 8:30 sau mai târziu, pentru a acorda suficient timp pentru somn.

Schimbarea regulilor în Kupang a fost contestată și de parlamentarii locali, care au cerut guvernului să anuleze ceea ce ei au numit o politică fără temei. Dar administrația locală și-a menținut experimentul, în ciuda criticilor, și l-a extins chiar și la agenția locală de educație, unde și funcționarii publici își încep ziua acum la ora 5:30.

Un sortiment de carne tocată vândut în magazinele Auchan este rechemat de companie întrucât există suspiciuni privind contaminarea cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi.

Economie 2024-06-07 23:30:46

Peste 52 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi alocate pentru a sprijini achiziționarea a 37 de trenuri electrice pentru 13 rute interregionale din România, în urma aprobării acestui proiect, astăzi, de către Comisia Europeană, potrivit unui comunicat al Executivului european.

Economie 2023-08-28 18:35:26

Un bijutier de lux renumit din Sydney, ale cărui creaţii au fost purtate de prinţesa Diana, Elizabeth Taylor sau familia regală saudită, este acuzat că a înscenat un jaf asupra propriului magazin în încercarea de a frauda o companie de asigurări cu peste 2,8 milioane de dolari australieni, scrie The Guardian.

Economie 2023-05-09 13:19:55

Viața de zi cu zi este tot mai scumpă în România, iar prețurile continuă să urce. Cele mai recente date arată că unele produse și servicii devin un lux, dacă ne uităm la creșterile înregistrate în ultimul an și dacă luăm în calcul faptul că salariile nu țin pasul cu scumpirile și bugetele românilor.

Economie 2025-02-15 13:22:40

O femeie în vârstă de 70 de ani, din municipiul Botoşani, şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care i-a cuprins vineri locuinţa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Economie 2022-10-14 19:09:43

Bulgaria încă nu îndeplineşte criteriile pentru intrarea în zona euro, prevăzută pentru 1 ianuarie 2025, a recunoscut, marţi, Banca Naţională, care a pus această situaţie pe seama crizei politice din ţară, unde pe 9 iunie va avea loc al 6-lea rând de alegeri din ultimii trei ani, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-15 14:02:09

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat la Conferința de Securitate de la Munchen că „aproape” l-a crezut pe Putin anul trecut când i-a spus că nu are nicio legătură cu gruparea mercenarilor Wagner, potrivit The Guardian.

Economie 2023-02-17 17:29:50

În timp ce impactul schimbărilor climatice asupra ecosistemului fragil din Himalaya se resimte tot mai mult, un inventator local construiește ghețari artificiali pentru a aproviziona fermierii cu apă pentru irigarea culturilor, scrie BBC.

Economie 2024-06-15 21:38:44