• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-16 08:13:12
  • Sursa:
Retea de trafic de migranti, destructurata. Aproape 70 de perchezitii in Bucuresti si 12 judete din tara Imagine

Poliţiştii efectuează luni dimineață 69 de percheziţii domiciliare într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, fiind puse în executare tot atâtea mandate de aducere pentru audieri la sediul DIICOT Timişoara. Anchetatorii descriu o rețea complexă, cu ramificații în străinătate.

Percheziţiile se desfăşoară în judeţele Timiş (29), Mehedinţi (9), Dolj (8), Caraş-Severin (4), Argeş (4), Ilfov (3), Teleorman (3), Arad (3), Dâmboviţa (2), Sibiu (1), Constanţa (1), Ialomiţa (1) şi Bucureşti (1), potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Timiş, preluat de Agerpres.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2023, mai multe persoane (cetăţeni străini) ar fi constituit o grupare specializată în traficul de migranţi, la care ar fi aderat mai mulţi cetăţeni români şi care ar fi avut ca preocupare principală introducerea frauduloasă în ţară a grupurilor de migranţi, prin traversarea ilicită a Dunării şi, ulterior, scoaterea ilegală a acestora din ţară pe la frontiera de Vest.

Poliţiştii spun că gruparea de criminalitate organizată ar fi acţionat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea grupurilor de migranţi pe teritoriul Turciei şi pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru introducerea acestora în mod fraudulos în Bulgaria, apoi în România.

Ulterior, migranţii ar fi fost transportaţi în locaţii de adăpost, din municipiul Timişoara, unde ar fi rămas până când ar fi fost identificate oportunităţi pentru îmbarcarea acestora în ansambluri rutiere, cu scopul scoaterii ilegale din ţară.

„O parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată ar fi avut ca atribuţii racolarea şoferilor care s-ar fi ocupat cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din vestul ţării până în zona parcărilor, unde ar fi fost transferaţi în camioane. Un alt palier, format din transportatori, persoane de naţionalitate română, ar fi primit de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi ar fi realizat transportul migranţilor, pe care i-ar fi predat ultimului eşalon, format din şoferi de camioane şi antemergători”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, în perioada iunie - decembrie 2024, au fost depistate şi oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică.

Acţiunea este realizată de Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova, Piteşti, Constanţa, Oradea, Alba, Bucureşti şi al serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Ilfov, Teleorman, Dâmboviţa, Sibiu şi Ialomiţa, al poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, al Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, al criminaliştilor din cadrul I.P.J. Timiş, precum şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că premierul Marcel Ciolacu l-a sunat și i-a transmis că ar dori să aibă o întâlnire, iar el a acceptat. Edilul a menţionat că este un om politicos şi că este obligat să discute cu prim-ministrul, în calitate de primar.„Am vorbit un minut şi jumătate. La telefon. A spus că ar dori să avem o întâlnire. I-am spus că da, eu sunt un om politicos. Asta nu şterge din memoria noastră faptul că atunci când am avut nevoie de bani, am tot cerut, am tot cerut... ”, a declarat Nicuşor Dan la B1 TV, citat de News.ro. El a fost întrebat dacă este începutul unei frumoase prietenii. „Eu sunt un om politicos, sunt primarul Bucureştiului, sunt obligat să discut cu premierul, cu toată lumea. Sunt de bună credinţă”, a explicat primarul Capitalei.Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a referit, miercuri, în şedinţa de Guvern, la ceea ce a numit ”situaţia gravă” a reţelei de termoficare din Bucureşti, în acest context anunţând că a vorbit cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, să discute şi cu ministrul Energiei pentru a găsi împreună soluţii. ”Nu contează culoarea politică, iar pasarea răspunderii de la unul la altul nu cred că este o soluţie”, a subliniat el.

Economie 2024-09-01 22:35:46

Indonezia investighează compania aeriană locală Batik Air, după ce piloții unei aeronave au adormit timp de 28 de minute în timpul zborului, transmite BBC.

Economie 2024-03-11 11:01:05

Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi.

Economie 2024-06-11 20:08:17

Primarii din Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou au fost reconfirmaţi în funcţie, în urma alegerilor de duminică, potrivit datelor provizorii făcute publice de către Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea voturilor din toate secţiile de votare din oraşele menţionate.

Economie 2024-06-10 12:10:34

Katerina Tihonova, fiica cea mică a președintelui rus Vladimir Putin, a fost numită în conducerea unui grup de lobby de business din Rusia, pentru a supraveghea programul de înlocuire a bunurilor de import, la care țara nu mai are acces în urma sancțiunilor occidentale, scrie The Moscow Times, preluând site-ul pro-Kremlin RBC News.

Economie 2022-07-14 08:00:19

Franţa a acceptat să-şi retragă din Burkina Faso soldaţii care ajutau autorităţie africane să lupte cu grupările jihadiste, după ce conducerea acestei țări a anunțat că se poate apăra și singură, scrie BBC.

Economie 2023-01-25 23:14:40

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a murit joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a trupei.

Economie 2024-12-12 22:15:17

Dr. George Stercu, şeful Secţiei de toxicodependenţe de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia din Capitală, a explicat pentru News.ro ce se întâmplă în momentul în care o persoană consumă mai multe tipuri de droguri simultan, în diferite combinaţii.

Economie 2025-04-19 08:56:23