• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-16 15:29:05
  • Sursa:
Restaurant pradat de acelasi hot, de 9 ori in sase luni. "Mai bine ii las cheile" Imagine

Un restaurant din Italia a fost prădat de hoți de 9 ori în ultimele 6 luni. Culmea e, spun proprietarii, că ar fi vorba de aceeași persoană, care s-a obșinuit deja să se servească, pe timp de noapte, cu mâncare sau alcool din local. În ciuda plângerilor repetate la poliție, individul este încă liber. "Mai bine îi las cheile. În felul acesta nu provoacă pagube să intre", a declarat mama patronului pentu Corriere del Veneto.

Spargerile au început încă din toamna anului trecut. Numai în septembrie și octombrie, hoțul ar fi pătruns ilegal în restaurantul din Isola Vicentina de 4 ori.

"Totul a început la sfârșitul lunii septembrie și, până la sfârșitul lunii următoare, avuseseră loc deja patru furturi. La primele două hoțul a intrat din pivniță și apoi a spart o ușă, în timp ce la următoarele a intrat din verandă", spune mama patronului, Margaret Mercurio.

Ulterior, localul a fost închis o vreme, dar odată cu redeschiderea lui, în ianuarie 2023, și hoțul și-a reluat vechiul obicei.

"Sunt dezgustată, demoralizată! Și fiul meu și mai rău. Este epuizant atât la nivel financiar, dar mai ales psihologic”, spune mama proprietarului, Margaret Mercurio.

Victimele cred ca ar fi vorba de același hoț, chiar dacă doar ultimele trei jafuri au fost surprinse de sistemul video de supraveghere din restaurant.

"Noi am anunțat carabinierii după fiecare spargere, dar se pare că acest lucru nu este suficient. Mai bine îi las hoțului cheile restaurantului, cel puțin în felul acesta nu mai provoacă pagube să intre”, a concluzionat femeia pentru sursa citată.

Patronii spun că pagubele se ridică la 15.000 de euro, bani cheltuiți atât pentru repararea geamurilor și ușilor stricate, cât și pentru alimentele și sticlele de băuturi alcoolice furate, de-a lungul timpului, de bărbat.

 

Rezultatele pe județe la acest prim tur al alegerilor prezidențiale arată că cele mai multe județe au fost câștigate de candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion. Candidatul independent Nicușor Dan a câștigat în cinci sectoare din București și în județul Cluj, în timp ce Crin Antonescu, candidatul Alianţei electorale „România Înainte" a câștigat județele Bihor, Covasna, Harghita, Mureș și Satu Mare. 

Economie 2025-05-05 14:47:26

Preşedintele interimar al PSD Vaslui, deputatul Adrian Solomon, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu se va dezice niciodată de fostul lider al organizaţiei judeţene, Dumitru Buzatu, în prezent arestat preventiv pentru luare de mită.

Economie 2024-01-22 15:56:52

Conducerea militară rusă are în atenţie 15 scenarii posibile de conflicte militare până în 2045, dintre care şase vizează nordul Europei, a declarat marţi şeful adjunct al Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării, Vadim Skibiţki, într-o intervenţie în cadrul unei dezbateri pe tema "Noile contururi ale securităţii europene", desfăşurată la Kiev, relatează agenţiile de presă ucrainene Ukrinform şi Liga.

Economie 2025-03-25 20:21:31

G7, grupul principalelor țări industrializate din lume, analizează o plafonare a preţului la petrolul rusesc transportat pe mare în jurul a 65-70 dolari pe baril, a anunţat miercuri un diplomat din UE, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2022-11-23 13:57:12

Piața Unirii din București se va transforma într-un uriaș șantier. Contractul de finanțare pentru refacerea din temelii a planșeului de peste râul Dâmbovița a fost semnat, iar lucrările vor începe în luna octombrie. Pentru a nu bloca total traficul, reconstrucția va fi făcută în mai multe etape timp de aproape doi ani.

Economie 2024-08-19 19:54:00

Belarusul a inclus în doctrina militară utilizarea armelor nucleare, a declarat marţi presei ministrul apărării, Viktor Hrenin. Țara sa a primit anul trecut rachete nucleare tactice de la Rusia, în cadrul unei acțiuni care a provocat noi îngrijorări în Occident.

Economie 2024-01-17 08:58:27

Aviația israeliană bombardează puternic capitala libaneză Beirut. Potrivit presei internaționale, tirurile israeliene vizează cartierul general al grupării teroriste Hezbollah.

Economie 2024-09-27 19:19:23

Zece copii au murit duminică după ce ambarcaţiunea lor, care se deplasa pe un lac în nord-vestul Pakistanului, s-a scufundat, a anunţat un ofiţer de poliţie local.

Economie 2023-01-29 11:50:28