• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-01 19:08:01
  • Sursa:
Aderarea Republicii Moldova la UE. Iohannis: „Se poate realiza in cativa ani” Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea la UE a Republicii Moldova poate fi realizată în câţiva ani, „dacă toată lumea se străduieşte”, în contextul în care autorităţile de la Chişinău vor ca aderarea să aibă loc până în anul 2030, potrivit News.ro. 

„Eu îmi amintesc cum a fost procedura când România a solicitat să devină stat membru şi ce complicate au fost negocierile. Nu trebuie să ne facem iluzii. Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe. Din punct de vedere administrativ, câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar ele sunt necesare pentru a avea garanţia că toată lumea se află pe aceeaşi treaptă. 

Eu am spus-o şi în deschidere, eu îmi doresc tare mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an şi pentru asta şi ajutăm administraţia din Republica Moldova pentru a se pregăti pentru aceste negocieri. Sigur, depinde în relativ mică măsură de România, depinde de progresul făcut de administraţia din Moldova şi de felul cum la Bruxelles sunt văzuţi paşii care s-au făcut, dar eu sunt optimist. Când se termină procesul de aderare, asta este foarte greu de evaluat. Ştim însă din experienţa noastră că durează ani de zile”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat joi cum evaluează şansele Republicii Moldova de a demara negocierile de aderare la UE până la sfârşitul acestui an şi şansele ca acest stat să adere la UE până în 2030. 

Chestionat dacă termenul limită 2030 i se pare realist pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, şeful statului a răspuns: „Dacă toată lumea se străduieşte, atunci se poate realiza în câţiva ani, dar, uitaţi-vă, de exemplu, în Balcanii de Vest, unde au avut suişuri şi coborâşuri. Eu sper foarte mult ca administraţia din Republica Moldova să rămână pe un suiş constant”.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a sosit în Republica Moldova pentru a participa la Summitul Comunităţii Politice Europene, a declarat că „suntem impresionaţi de viteza” cu care Republica Moldova a răspuns la toate recomandările formulate de UE şi cum avansează în activitatea pe care o desfăşoară şi în îndeplinirea sarcinilor pe care le-a impus Comisia Europeană, transmite MOLDPRES, preluat de Agerpres.

Metsola a spus că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană şi-a exprimat speranţa că negocierile de aderare ale ţării noastre la comunitatea europeană vor fi lansate chiar în acest an.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a reluat miercuri creșterea, atingând valoarea de 8,05% pe an. Marți, indicele înregistrase prima scădere din ultimele 3 luni și jumătate, de la 8,01% la 8% pe an.

Economie 2022-08-03 11:12:02

Agenţia finlandeză de transport şi comunicaţii a anunţat joi că inspectează petrolierul Eagle S, suspectat că aparţine „flotei fantomă” a Rusiei şi că a fost cauza defecţiunii unui cablu submarin în Marea Baltică.

Economie 2025-01-02 14:21:35

Un minor în vârstă de 16 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o mașină cu 135km/h în municipiul Buzău. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, băiatul s-ar fi urcat la volan fără voia proprietarului autovehiculului.

Economie 2022-09-20 16:15:18

Primarul unei comune din Cluj este sub control judiciar după ce a fost acuzat că ar fi folosit în scop personal motorina primăriei. Edilul ar fi alimentat utilajele instituției, pe care le folosea pentru treburile lui casnice. Acestea nu sunt singurele acuzații care îi sunt aduse și acum are interdicție să își exercite funcția. Viceprimarul i-a preluat acum atribuțiile.

Economie 2025-04-17 23:56:30

Directorul CIA, serviciul american de informaţii, se va întâlni, „în următoarele zile la Paris”, cu omologii săi israelian şi egiptean, precum şi cu prim-ministrul Qatarului, pentru a încerca să încheie un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas, a declarat, vineri, pentru AFP, o sursă de securitate dintr-un stat implicat în negocieri, conform Agerpres.

Economie 2024-01-26 22:40:10

Sebastian Burduja a anunțat un program finanțat de Ministerul Energiei din Fondul pentru Modernizare și care se adresează exclusiv firmelor din sectorul privat. Este vorba despre oferirea unui sprijin de până la 20 milioane euro, fonduri nerambursabile, pentru fiecare proiect care produce energie electrică pentru consum propriu. Bugetul total este unul record de 300 milioane euro, iar un element de noutate este deschiderea apelului și pentru firmele din agricultură și industria alimentară, a mai precizat ministrul PNL.

Economie 2025-04-15 09:53:34

Joi, 24 octombrie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Toamnei de duminică, 20 octombrie, Loteria Română a acordat 23.800 de câștiguri în valoare totală de peste 2,25 milioane de lei.

Economie 2024-10-25 15:59:00

Cea mai frecvent întâlnită afecțiune articulară este boala artrozică, în care încheieturile se distrug cu timpul și persoanele care se confruntă cu această situație nu mai pot folosi articulațiile respective, adesea având și dureri greu de suportat. Cum apare boala artrozică și de ce tratamente dispunem aflăm de la Dr. Liviu Ojoga, medic primar ortopedie și traumatologie.

Economie 2025-02-13 10:38:27