• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-18 11:57:55
  • Sursa:
Republicanii anunta ca "prima lor prioritate" va fi anchetarea familiei Biden, dupa ce au castigat controlul Camerei Reprezentantilor Imagine

Anchetarea familiei Biden va fi "prima prioritate" a republicanilor, care tocmai au câştigat controlul Camerei Reprezentanţilor, au anunţat reprezentanţii partidului într-o conferinţă de presă. Aceştia îl acuză pe Joe Biden că şi-a folosit influenţa, pe când era vicepreşedinte, pentru a ajuta afacerile fiului său, Hunter Biden.

"Rolul președintelui în îmbogățirea familiei sale este, într-un cuvânt, un abuz la cel mai înalt nivel. Vreau să fiu clar: îl investigăm pe Joe Biden, pe acest lucru ne vom concentra în viitorul Congres", a declarat James Comer, care va prelua rolul de preşedinte al Comisiei de Supraveghere din Camera Repezentanţilor.

Republicanii îl acuză pe fiul preşedintelui, Hunter Biden, de evaziune fiscală şi fraudă. Acesta este investigat de autorităţile federale, însă până acum nu a fost pus sub acuzare.

Christopher Clark, avocatul lui Hunter Biden, a declarat pentru BBC că fiul preşedintelui nu doreşte să comenteze anunţul republicanilor.

În schimb, reprezentanţii Partidului Democrat l-au catalogat pe James Comer dreptul un "apărător al lui Trump ale cărui acuzaţii false sunt doar un exerciţiu politic menit să-l denigreze pe preşedintele Biden".

Şi Casa Albă a anunţat, prin vocea purtătorului de cuvânt Ian Sams, că ancheta anunţată este motivată politic.

"În loc să lucreze alături de preşedintele Biden pentru gestionarea problemelor importante pentru poporul american, precum micşorarea preţurilor, republicanii din Congres au ca prioritate atacarea preşedintelui în baza unor teorii ale conspiraţiei care au fost de mult infirmate".

Între 2013 şi 2018, Hunter Biden şi compania sa au avut venituri de aproximativ 11 milioane de dolari ca urmare a serviciilor de consultanţă pe care fiul preşedintelui le-a acordat unei companii ucranene, acum acuzată de fapte de corupţie, şi unui om de afaceri chinez, acum acuzat de fraudă, potrivit NBC News. Republicanii îl acuză pe Hunter Biden şi că nu şi-ar fi plătit taxele.

Lucrările la fațada de nord a Cazinoului din Constanța au fost finalizate, iar elementele de protecție au fost înlăturate pentru expunerea clădirii, informează un comunicat al Ministerului Dezvoltării.

Economie 2022-08-19 14:35:08

Vorbind la mitingul fostului președinte din Butler, Pennsylvania - unde republicanul a fost aproape asasinat în iulie - CEO-ul X și Tesla a avertizat că „acestea vor fi ultimele alegeri” dacă candidatul republicanilor Donald Trump nu câștigă.

Economie 2024-10-06 13:15:02

Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în dosarul privind încercările lui Donald Trump, pe atunci președinte, de a răsturna rezulatul alegerilor prezidențiale din 2020, câștigate de Joe Biden, a declarat, miercuri, procurorul general al administrației acestui stat. Printre persoanele inculpate, presa americană îl citează pe Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Trump.

Economie 2024-04-25 08:39:19

Sindromul de tunel carpian este o afecțiune ce apare prin comprimarea unui nerv la nivelul încheieturii mâinii și se manifestă prin amorțeli, furnicături și chiar dureri la nivelul mâinii. Mai multe despre această afecțiune aflăm de la Dr. Dan Benția, medic primar neurochirurgie, care ne explică și ce opțiuni de tratament există pentru sindromul de tunel carpian.

Economie 2024-09-24 10:07:32

Călin Georgescu se inspiră din discursurile lui Ion Iliescu făcute în anii '90, o perioadă tulbure de după Revoluție. Temele principale fac referire la „România înainte de toate” și la orientarea țării în context geopolitic.

Economie 2024-12-02 23:15:00

Un tânăr de 28 de ani a fost prins de către poliţiştii din Maramureş de două ori băut la volan, în numai trei ore. De fiecare dată, şoferul avea o concentraţie de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie News.ro.

Economie 2025-04-27 16:41:01

„Jurnalul de Științe”, o emisiune unică în România, aniversează șase ani în care s-a conectat cu publicul român prin mii de subiecte livrate în 10 minute de inovație. Astfel, Teodora Safta prezintă vineri, 10 februarie, de la ora 20:00, pe Digi World, o ediție aniversară și restrospectiva celor șase ani, alături de momentele-cheie din evoluția emisiunii.

Economie 2023-02-07 16:09:45

Castelul Gaziantep, monument din Turcia vechi de secole, a fost grav avariat după cutremurul de luni dimineață și replicile care i-au urmat, scrie CNN.

Economie 2023-02-06 17:01:03