• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-11 20:31:40
  • Sursa:
Ministrul Apararii anunta noi „masuri de intarire a monitorizarii si securizarii spatiului aerian al Romaniei si, implicit, al NATO” Imagine

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, luni, la o întrevedere cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, că România are în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al ţării şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor, mai ales a comunităţilor din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene, transmite Agerpres.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit, luni, la sediul MApN, cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, generalul-maior Sheryl E. Gordon.

Potrivit unui comunicat al MApN, agenda întâlnirii a cuprins securitatea la Marea Neagră, impactul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii euroatlantice, aspecte privind cooperarea româno-americană în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA şi Programului de Parteneriat Statal (SPP) cu Garda Naţională a Statului Alabama, lansat în urmă cu trei decenii, precum şi măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, după identificarea pe teritoriul României a „unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă”.

Cu acest prilej, au fost analizate implicaţiile atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, din proximitatea graniţelor României, precum şi efectele asupra securităţii alimentare globale, precizează sursa citată.

Ministrul Tîlvăr a subliniat, în context, măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, mai ales în condiţiile generate de identificarea pe teritoriul naţional, în zone aflate în proximitatea infrastructurii portuare ucrainene atacate de forţele Federaţiei Ruse, a unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă.

„Avem în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al României şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor noştri, mai ales a celor din comunităţile din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene”, a declarat Angel Tîlvăr, conform sursei citate.

De asemenea, Angel Tîlvăr a apreciat angajamentul forţelor SUA dislocate în ţara noastră şi cooperarea militară excelentă cu forţele armate române în vederea asigurării interoperabilităţii şi a contribuţiei la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe flancul estic.

Oficialul român a menţionat importanţa întăririi misiunilor de poliţie aeriană în România, exprimându-şi aprecierea pentru decizia SUA de a disloca aeronave F-16 în acest sens.

De asemenea, a fost evidenţiat rolul pe care Programul de Parteneriat Statal cu SUA îl poate avea asupra operaţionalizării Centrului de instruire F-16 din România.

Generalul Petrescu a susţinut importanţa programului de activităţi comune pentru dezvoltarea capabilităţilor Armatei României.

„Am transmis mulţumiri generalului-maior Gordon pentru demersurile sale susţinute de întărire a relaţiilor de cooperare militară. Am identificat noi activităţi de colaborare în domeniul Mil-to-Mil, prin specializarea şi perfecţionarea militarilor în centrele de instruire ale Gărzii Naţionale a statului Alabama şi ale Armatei SUA”, a declarat generalul Daniel Petrescu, potrivit comunicatului MApN.

Delegaţia militară condusă de generalul-maior Sheryl E. Gordon efectuează, în perioada 10-16 septembrie, o vizită de lucru în România, programul incluzând întrevederi cu reprezentanţi ai unor unităţi şi mari unităţi din garnizoanele Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş şi Sighişoara.

Conform MApN, Programul de Parteneriat a fost iniţiat de SUA în urmă cu 30 de ani, după căderea Uniunii Sovietice, având ca scop sprijinul prin cooperare militară al ţărilor situate dincolo de fosta Cortină de Fier.

În prezent, programul, care include parteneriate între 100 de naţiuni şi state americane, sub coordonarea Biroului Gărzii Naţionale al SUA, urmăreşte creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de reacţie ale forţelor americane şi partenere pentru a putea răspunde unui spectru larg de provocări de securitate.

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat vineri un nou pachet de ajutor militar în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru Ucraina până la sfârşitul anului 2024, spunându-i preşedintelui Volodimir Zelenski, care se află în vizită la Berlin, că acesta este un semnal adresat Rusiei că Occidentul nu va înceta să sprijine Kievul, relatează Reuters, preluat de Agerpres. 

Economie 2024-10-11 22:23:38

A început monitorizarea aeriană a șantierelor, iar zborurile de supraveghere a șantierelor se vor desfășura periodic, în toate zonele, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Economie 2022-08-08 18:08:29

Cătălin Țone, expert antidrog, a vorbit la Interviurile Digi24.ro, despre consumul de droguri în școli, despre problemele cu care se confruntă consumatorii și lipsurile din sistem, dar și despre cantitățile uriașe de droguri care sunt produse sau ajung în România. 

Economie 2023-04-20 18:07:24

La cine merge animalul de companie după despărțirea stăpânilor? Se poate ajunge chiar în instanță, iar custodia să fie decisă la fel ca în cazul copiilor. O premieră a apărut la Oradea: foștii soți au fost nevoiți să demonstreze în fața judecătorului cine s-a ocupat mai mult de câinele familiei. Decizia judecatorului: partaj.

Economie 2024-09-07 12:51:59

Peste 116.000 de plăţi, în valoare de 37 milioane de lei, au fost efectuate în primele trei zile de la implementarea cardului de energie, informează vineri Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), printr-un comunicat."De la 20 februarie, în primele trei zile în care s-au putut utiliza cardurile de energie, cei 6.000 de oficianţi ai Poştei Române au încasat peste 100.000 plăţi, în valoare totală de 31 milioane de lei. Alte 10.000 de plăţi au fost efectuate prin intermediul aplicaţiei web pe care Poşta Română o pune la dispoziţie beneficiarilor. Până la momentul publicării prezentului comunicat s-au efectuat 116.268 de plăţi, în valoare de 37 de milioane de lei", se spune în documentul citat, potrivit Agerpres.Dintre acestea, aproximativ 10% s-au efectuat în mediul rural. Media unei plăţi decontate este de 330 lei."Vedem că mobilizarea este generală, avem peste 6.000 de oficianţi la care se pot efectua plăţile, alţi 11.000 de poştaşi pot încasa direct la domiciliile beneficiarilor şi avem şi plata online. Cea din urmă se pare că generează mare interes, a fost folosită deja de peste 10.000 de români şi media este în creştere. În ceea ce priveşte informaţiile apărute în spaţiul public despre eventuale cozi în teritoriu, înţeleg că fluxul la nivel naţional a funcţional normal şi au fost doar mici cazuri izolate în care oamenii au stat să aştepte ceva mai mult. Procesul se rodează de la o zi la alta, cei care au primit cardul să nu uite că pot utiliza prima tranşă de 700 de lei până la vară, deci nu este nicio grabă, sunt fonduri pentru toată lumea. Iar cei care întâmpină dificultăţi pe parcursul implementării programului vor primi sprijin prin call-center-ul dedicat. Personal, vreau să îi asigur pe toţi cei îndreptăţiţi să primească acest sprijin că banii alocaţi din fonduri europene pentru acest program vor ajunge la ei", a declarat ministrul Marcel Boloş.Până în prezent, Poşta a distribuit cardurile în cele 1,7 milioane de gospodării în care nu a fost nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea. Alte aproximativ 800.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptăţiţi în baza OUG 166/2022 în perioada următoare, precizează MIPE.Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.În baza cardului se pot efectua plăţi în următoarele perioade: tranşa I, în valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 - 30.06.2023; tranşa II, în valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 - 27.12.2023."Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut", se mai arată în comunicat.

Economie 2023-02-24 22:32:15

Un autotren încărcat cu opt mașini a luat foc în noaptea de joi spre vineri. Incendiul a izbucnit în jurul orei 1,00. TIR-ul, cu opt mașini pe platformă, a fost cuprins de flăcări, iar acestea s-au extins rapid și la autoturisme. Pompierii, sosiți cu două autospeciale la fața locului, nu au reușit să salveze nimic din focul violent.  

Economie 2022-12-09 08:35:23

Procurorii polonezi au suficiente dovezi pentru a inculpa trei cetățeni bieloruși pentru aterizarea forțată la Minsk în 2021 a unui avion civil care transporta un jurnalist de opoziție, care a fost apoi arestat, au declarat vineri autoritățile poloneze, transmite Reuters.

Economie 2024-09-06 12:31:00

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că prezența diplomatică a Rusiei în Occident se va micșora și că aceasta va acorda „atenție suplimentară” către țărilor din Asia și Africa. Lavrov a acuzat și că diplomații ruși lucrează în Occident „în condiții ce pot fi cu greu calificate drept umane”.

Economie 2022-10-18 23:15:51