• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-08 09:55:49
  • Sursa:
Renasterea sportului romanesc: infrastructura moderna pentru performanta Imagine

Încheierea Jocurilor Olimpice ne-a arătat încă o dată că sportivii noștri își merită de două ori medaliile: o dată pentru reușita sportivă, și, a doua oară, pentru tenacitatea de a depăși greutățile legate de pregătirea într-o țară în care infrastructura dedicată este precară sau chiar inexistentă. Dar lucrurile au început să se schimbe. Compania Națională de Investiții (CNI) a finalizat în perioada 2022 - 2024: 210 săli de sport, 49 de complexuri sportive, precum și 16 bazine de înot. De asemenea, în prezent, se află în derulare 386 de obiective de investiții în infrastructura sportivă.

Cel puțin trei dintre viitoarele investiții ale CNI vor deveni emblematice pentru România

Piteștiul va avea primul stadion "verde" din România, care va fi, totodată, și cel mai modern din țara noastră. Acesta va avea consum de energie zero, datorită instalațiilor fotovoltaice și pompelor de căldură de ultimă generație, care vor acoperi tot necesarul de energie chiar și în cele mai "aprinse" faze ale meciurilor. Este cea mai mare investiție din Pitești.

Proiectul este finanțat de la bugetul de stat, iar contractul pentru lucrările de execuție, în valoare de 372,85 milioane de lei, urmează să fie semnat în viitorul apropiat. Întregul ansamblu - deoarece noul stadion va fi, de fapt un complex sportiv - va fi gata în până în toamna anului 2026. Stadionul va avea 15.200 de locuri, dintre care 255 destinate persoanelor cu dizabilități.

Va exista și o parcare de 500 de locuri, dintre care 20 vor fi doar pentru mașini electrice. Construcția, echiparea și dotările stadionului vor fi conforme cu prevederile UEFA pentru categoria IV, redenumită "elită". Asta înseamnă că arena va putea găzdui meciuri din cadrul rundei play-off a Ligii Campionilor sau din fazele superioare acesteia, dar și meciurile din turneul de bază al Ligii Europa sau ale Campionatului European de Fotbal. Astfel, noua arenă din Pitești urmează să aibă și... veleități "internaționale".

Drept urmare, complexul nu putea să poarte alt nume decât piteșteanului Nicolae Dobrin (poreclit "Gâscanul"), considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor. În 1979, transferul lui la Real Madrid a fost blocat de Nicolae Ceaușescu pe motiv că jucătorul era un „bun național”, drept urmare el nu putea fi „înstrăinat”. Nici chiar pentru 2 milioane de dolari, cât se oferea, ceea ce ar astăzi cam 10 milioane de dolari. Dar atunci suma reprezenta enorm. Dincolo de renumele Gâscanului, chiar stadionul de aici are de dus mai departe și amintirea unor meciuri legendare în care FC Argeș a învins "acasă", echipe precum Real Madrid, Valencia sau Sevillia.

Acum, noul stadion, cu toate tribunele acoperite, va reprezenta doar inima unui complex sportiv de ultimă generație, care va găzdui și centrul de copii și juniori ai FC Argeș. Dar, pe lângă spațiile dedicate fotbalului, sunt prevăzute și săli de antrenament și pentru alte sporturi cu tradiție în zonă: lupte, box, judo sau karate. Din suprafața totală a complexului, 60% va fi reprezentată de spațiile verzi.

Pe malul mării, fosta arenă Farul, cu tot palmaresul său bogat, a devenit o amintire. Ca și la Pitești, în locul ei se va construi un complex sportiv care va gravita, bineînțeles, în jurul noului stadion. Investiția se ridică la 490 milioane lei iar contractul se așteaptă să fie semnat în scurt timp, ceea ce înseamnă că lucrările vor începe, cel mai probabil anul viitor, iar finalizarea este așteptată în 2026.

Cum viitorul stadion de la malul mării va purta numele lui Gheorghe Hagi, viitoarea arenă trebuie să se ridice la exigențele tuturor celor pentru care Hagi este "Regele". Deoarece, indiferent de echipele la care a jucat, pentru Hagi, Farul Constanța este locul în care s-a afirmat și de unde s-a lansat în carierea sa fulminantă. Oriunde a jucat ulterior, de la Sportul Studențesc la Steaua, de la Real Madrid la Galatasaray, pentru "racheta" Gică Hagi, Stadionul Farul a reprezentat întotdeauna... "Cape Canaveral", baza de plecare.

Cariera de antrenor i-a întărit renumele, astfel încât astăzi Hagi este înscăunat, definitiv, pe tronul de "rege". Cu atât mai mult, fostul stadion Farul - redenumit Gheorghe Hagi - trebuia să fie refăcut, în așa fel încât să-i onoreze numele.

Noul stadion și va fi o arenă ultramodernă, cu 20.000 de locuri. Complexul va beneficia de toate funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA, și va conține și un spațiu de antrenament pentru atletism. Vor exista și circa 3.000 de metri pătrați dedicați sălilor de antrenament indoor pentru sporturi precum squash sau tenis de masă, dar și pentru fitness sau anexe. Proiectul mai cuprinde un centru de conferințe cu mai multe săli, un fan-club, o expoziție și un centru de suveniruri, dar și cafenele sau restaurante.

Un mare jucător de hochei a spus că "90% din acest sport este mental, iar cealaltă jumătate este fizică". Dar, indiferent de calamburul procentelor, pentru acest sport este necesar un teren acoperit cu gheață. Cum se știe, Sfântul Gheorghe este unul dintre centrele de tradiție în acest sport. Orașul este cunoscut prin activitățile de hochei sau patinaj artistic, aici funcționând echipe de copii, juniori și de tineret, iar echipa de seniori face parte din cele 8 ale campionatului național.

În ciuda interesului ridicat, La Sfântu Gheorghe, toate activitățile legate de hochei s-au desfășurat până acum pe un patinoar artificial, acoperit cu cort gonflabil și în alte spații care au devenit neîncăpătoare sau necorespunzătoare. În rest, dacă se pot numi alternative, acestea se află la distanțe mari. Între timp, programul școlii de patinaj a fost integrat în programa de învățământ școlar, ceea ce a mărit substanțial interesul pentru aceste sporturi. Toate acestea subliniază necesitatea înființării aici a unui centru modern, dedicat sporturilor pe gheață.

Acum, prin Compania Națională de Investiții, la Sfântu Gheorghe se va construi un nou patinoar artificial, la care lucrările vor începe anul viitor. În valoare de 245 de milioane de lei, contractul prevede construirea unui patinoar dotat cu centru medical şi de metodologie sportivă, care se va integra în contextul dezvoltărilor infrastructurii sportive a localității. Cerințele impuse de proiect vor face ca viitorul patinoar să corespundă standardelor specifice pentru competițiile de profil, naționale şi internaționale.

Prin învecinarea cu Arena Sepsi, noul obiectiv se va integra în polul sportiv al municipiului, dar va oferi și servicii complementare sportivilor şi publicului din regiune, în condiții de calitate şi performanță superioare pentru toate activitățile legate de sporturile pe gheață. Noua construcție va avea două etaje, o suprafață utilă de 12.000 de metri pătrați și va putea primi peste 2.000 de spectatori în tribune.

Pe lângă un cadru excepțional pentru activităţile sportive, centrul va fi, totodată, și un reper arhitectural care, împreună cu celelalte facilități sportive din zonă, va contribui semnificativ la dezvoltarea comunității. Complexul beneficiază și de un centru medical de diagnostic, dar și de spații pentru fitness, care vor fi deschise publicului larg. Termenul limită de execuție este anul 2026.

Dar planurile CNI nu se opresc aici: printre cele aproape 400 de investiții care se află în derulare, alte două stadioane cu numele încărcate de nostaligiile microbiștilor sunt pe cale să renască - Dinamo și Corvinul. Acestea se află acum în proceduri de achiziție publică, la finalul cărora se vor semna contractele.

În Capitală, noul stadion al „câinilor roșii” va avea tribunele integral acoperite, 25.000 de locuri și va corespunde cerințelor de acreditare UEFA pentru nivelul 4. Noua "groapă" va avea și spații expoziționale dar și un heliport pentru aeronavele SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Valoare estimată a proiectului este de 588 milioane de lei fără TVA.

Și la Hunedoara, "cuibul Corvinului" se află în pragul renașterii. Cu 10.000 de locuri în tribunele complet acoperite, stadionul va avea un teren de fotbal conformat la regulile de suprafață FIFA și Ghidul UEFA pentru Stadioane de calitate, cu spațiu de gradene pentru spectatori, utilizat atât pentru meciuri oficiale cât și pentru alte activități. Valoarea estimată a construcției este de 210 milioane de lei, fără TVA, cote și taxe.

Finanțarea tuturor obiectivelor de investiții realizate de CNI S.A. este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Cele mai importante evenimente petrecute în 27 octombrie:

Economie 2023-10-27 10:49:37

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, marţi seară, că singurul său merit este că a avut încredere în jucătorii săi, după campania care a dus România la Euro-2024.

Economie 2023-11-22 00:43:24

Poliția din Peru a arestat un bărbat prins încercând să iasă din țară cu 320 de tarantule, 110 centipede și nouă furnici-glonț pe care le avea lipite de corp, relatează CNN.

Economie 2024-11-21 10:56:56

PSD va depune o propunere legislativă în Parlament privind proiectele imobiliare, astfel încât dezvoltatorii să nu poată cere cumpărătorilor, în mod normal, un avans mai mare de 10%, a anunțat Marcel Ciolacu. Un astfel de avans mai mare va fi permis numai dacă dezvoltatorul va avea o asigurare specială pentru acoperirea riscului nefinalizării proiectului. Pe de altă parte, liberalii i-au cerut lui Ciolacu să voteze un proiect depus de PNL în Parlament încă din 2019, care prevede că un dezvoltator imobiliar nu poate solicita un avans mai mare de 10% din valoarea imobilului. Aceste demersuri vin după investigația Recorder care a dezvăluit cum afacerea imobiliară Nordis a păgubit sute de oameni și în urma căreia DIICOT are în lucru un dosar penal.

Economie 2024-10-09 21:35:19

Relaţia bilaterală dintre România şi Franţa este la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când ţările noastre împărtăşesc iar aceleaşi valori şi principii, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă, joi, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.

Economie 2022-07-14 11:22:04

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un apel public către Elena Lasconi și Nicușor Dan și le-a cerut să se întâlnească urgent pentru a stabili un candidat unic la scrutinul din 4 mai.

Economie 2025-04-17 11:47:30

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, dacă România nu ar fi reuşit să vândă o parte dintre vaccinurile anti-COVID, suma pentru care compania Pfizer ar fi chemat România în judecată ar fi fost de 700 de milioane de euro, nu de 550 de milioane, aşa cum se întâmplă. Rafila este de părere că acest proces poate amplifica reacţia populaţiei împotriva ideii de vaccinare.

Economie 2024-01-29 10:08:05

O rață cu un limbaj indescifrabil, îmbrăcată în haine de marinar – dar fără pantaloni: Donald Duck împlinește săptămâna aceasta 90 de ani. Rățoiul Donald ajuns pe marele ecran în 1934 cu o o scurtă apariție în filmul de desene animate „Găinușa înțeleaptă”. De atunci, însă a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din desenele animate Disney, iubit de copiii din toată lumea.

Economie 2024-06-07 18:50:58