"I-am dat în judecată deoarece am fost păcăliţi. A fost un comision de administrare de care nu am ştiut. În acea perioadă era o nebunie. Nimeni nu stătea să-ţi explice ce anume şi ce se va întâmpla cu acest credit", spune Carmen Vlad, clienta unei bănci.
"Până în prezent zeci de clienţi ai băncilor s-au adresat instanţelor judecătoreşti pentru a constata clauzele abuzive din contractele de credit inclusiv referitoare la denominarea din franci elveţieni în lei", susţine avocata Emilia Negrea.
Unii bancheri par tentaţi să accepte transformarea creditului din franci elveţieni în lei la cursul din 2007, însă cer creşterea dobânzii care în urmă cu şapte ani la creditele în lei era mult mai mare. Pe rolul instanţei din Bihor, acolo unde se judecă procesul, mai sunt şi alte dosare similare.
"Pe rolul Tribunalului Bihor există patru dosare, în care aproximativ 400 de reclamanți au acționat în instanță o unitate bancară", susţine Mirela Popa, expert relaţii publice în cadrul Tribunalului Bihor.
Recent, un client din Galaţi a câştigat transformarea creditului din franci în lei la cursul din 2007. În Ungaria, Parlamentul de la Budapesta a aprobat o lege care obligă băncile să plătească despăgubiri de trei miliarde de euro clienţilor care s-au împrumutat în franci şi ale căror rate au crescut foarte mult.
Reporter: Gabriel BonaciuOperatori: Constantin Gheorghiţă, Robert Rezmuves
