Mâine, regina Elisabeta va merge în Normandia, alături de alţi 28 de şefi de stat şi de guvern, pentru comemorarea a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial.
Regina Elisabeta a ajuns in Franta. Suverana britanica a calatorit cu Eurostar pana la Paris
Ca măsură excepţională de securitate, o garnitură de mare viteză, fără pasageri, a parcurs toată distanţa dintre cele două capitale, înaintea trenului în care se aflau regina şi suita sa. De la Gara de Nord, regina şi ducele de Edinburgh s-au îndreptat spre Arcul de Triumf şi urmează să fie primiţi de preşedintele Francois Hollande la Palatul Elysee.
