• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-20 15:47:49
  • Sursa:
Tanar de doar 16 ani cercetat pentru introducerea in tara a unor droguri de mare risc Imagine

Un tânăr de 16 ani din Târgu Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară a unor droguri de mare risc, informează Poliţia Română.

„La data de 16 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc. Astfel, la data de 19 august 2022, poliţiştii BCCO Târgu Mureş - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT- ST Târgu Mureş, au realizat o acţiune, în urma căreia a fost depistat un tânăr, de 16 ani, din Târgu Mureş, care avea asupra lui un colet, ce conţinea 83,7 grame MDMA (amfetamine - n.red.). De asemenea, au fost descoperite 28 de comprimate susceptibile a fi ecstasy”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres.

Faţă de tânărul în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg se declară ”deplin încrezător” în privinţa aderării Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, după realegerea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a blocat până în prezent această candidatură, relatează AFP.

Economie 2023-05-31 09:46:13

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat luni, la Iaşi, întrebat despre o candidatură a sa la prezidenţiale, că „eventuala sa decizie va fi legată de calendarul politic intern”.

Economie 2024-06-03 14:44:05

O femeie vrea să facă istorie în Iran și s-a înregistrat la viitoarele alegeri prezidențiale care se vor organiza anticipat în această țară după moartea lui Ebrahim Raisi, a transmis agenția de știri iraniană MEHR.

Economie 2024-06-02 11:52:02

Trei avocați care l-au reprezentat în trecut pe fostul lider al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, au fost închiși în Rusia, ca parte a represiunii Kremlinului împotriva disidenței, care a atins niveluri nemaiîntâlnite de pe vremea Uniunii Sovietice. Bărbații au primit pedepse de până la cinci ani, informează The Independent, fiind acuzați de extremism.

Economie 2025-01-17 23:18:03

Nouă bricege şi un pumnal metalic de tip box au fost găsite de poliţişti, joi, asupra unor elevi de la două licee din Miercurea-Ciuc, fiind întocmite mai multe dosare penale, a informat IPJ Harghita.

Economie 2023-11-09 17:56:13

Mai mult de jumătate dintre părinții care muncesc în străinătate nu vor reveni de Paște acasă, potrivit unui studiu al organizației Salvați Copiii. Cele mai frecvente motive pe care le invocă aceștia sunt lipsa banilor și faptul că nu reușesc să își ia zile libere în această perioadă. 

Economie 2024-04-30 09:18:46

Preşedintele Joe Biden a anunţat că l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden, care a fost condamnat în cursul acestui an pentru infracţiuni federale legate de arme şi neplata taxelor, informează CNN.

Economie 2024-12-02 02:55:20

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a confirmat, vineri, că se discută, la nivelul Coaliției, despre creșterea unor taxe, printre care TVA, mai exact despre renunțarea la TVA de 5% pentru o serie de activități și servicii, pentru că România este în procedură de deficit excesiv și riscă să piardă fondurile europene în primăvara anului viitor. Ministrul Economiei, Radu Oprea, declarase joi, la Interviurile Digi24.ro, că din cauza deficitului excesiv, în urma discuțiilor cu oficialii de la Comisia Europeană, în 2024 riscăm să rămânem fără banii europeni dacă nu ne încadrăm în deficitul bugetar asumat. 

Economie 2023-07-21 12:36:05