• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-04 12:33:14
  • Sursa:
Reactiile liderilor UE dupa anuntarea rezultatului alegerilor prezidentiale din Republica Moldova Imagine

Liderii Uniunii Europene şi-au exprimat uşurarea după ce candidata proeuropeană Maia Sandu a câştigat un al doilea mandat de preşedinte în Republica Moldova, relatează luni dpa şi efe, potrivit Agerpres. 

„Sandu a arătat curajul şi leadershipul extraordinare de a rezista pentru poporul său. Europa va continua să fie alături de Moldova în această călătorie", a postat pe reţeaua socială X preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Preşedinta în exerciţiu a R. Moldova a obţinut un scor de peste 55%, după numărarea a peste 99% din voturile exprimate, şi l-a învins pe Alexandr Stoianoglo, un candidat considerat proprus.

Maia Sandu a fost felicitată „din toată inima" şi de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

„Moldovenii şi-au arătat încă o dată determinarea de a construi un viitor european în pofida tentativelor hibride de a le submina democraţia", a postat el pe X.

„Poporul din Moldova şi-a reafirmat încrederea în conducerea, stabilitatea şi angajamentul dvs faţă de un viitor european", a scris preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pe social media.

„Sunt bucuroasă să continui să lucrez cu dvs pentru un viitor european pentru Moldova şi poporul său", a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o postare pe X, adresându-i-se Maiei Sandu.

„Necesită un tip rar de putere să depăşeşti provocările cu care v-aţi confruntat în aceste alegeri", a mai afirmat von der Leyen.

Citește și: Rezultate alegeri R. Moldova. Maia Sandu a câștigat cu 82% în diaspora. În Găgăuzia, Stoianoglo a primit 97% din voturi