• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-12 11:31:25
  • Sursa:
Reactia unui traficant de droguri prins in flagrant: "Nu mai fac, chiar de mananc toata viata cartofi cu sare" Imagine

Un bărbat din Bihor, prins în flagrant în 2018, în timp ce vindea droguri, a avut o reacție amuzantă în fața anchetatorilor. Individul și complicele său au vrut să îi vândă aproape 100 de pastile de ecstasy chiar unui investigator sub acoperire. "Nu mai fac, chiar de mănânc toată viața cartofi cu sare", le-a spus acesta oamenilor legii, scrie Bihon.ro. La 5 ani de la comiterea faptei, Tribunalul Bihor a dat sentința: 5 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de droguri. Întrucât complicele său a decedat acum 2 ani, cazul său a fost clasat.

Bărbatul, originar din Bihor, a fost prins în flagrant pe 8 octombrie 2018, într-o benzinărie din Carei, județul Satu Mare. El și complicele său se întâlniseră acolo cu un client, căruia urmau să-i vândă 98 de pastile ecstasy cu 6.000 de lei. În timp ce complicele negocia termenii "afacerii", bărbatul a ținut la el punga cu drogurile. Câteva minute mai târziu au aflat că respectivul client era, de fapt, polițist sub acoperire.

La audieri, cei doi au povestit că drogurile fuseseră cumpărate dintr-o tutungerie de lângă Gara de Est, din Budapesta (Ungaria). Au reușit să le treacă vama fără să fie controlați, iar pentru faptul că el făcuse pe șoferul, ar fi primit 450 de lei de la complicele său.

În fața anchetatorilor, bărbatul și-a recunoscut integral vina și a promis că nu va repeta niciodată greșeala:

"Nu îmi pot explica de ce am acceptat să mă implic în astfel de fapte. În acest moment regret foarte mult cele întâmplate. Nu aş mai proceda la fel, chiar dacă ar trebui toată viaţa să mânânc doar cartofi cu sare", a declarat el, conform sentinței consultate de Jurnal bihorean și Bihon.ro.

Părerea de rău nu i-a convins, însă, pe oamenii legii, care au aflat și că bărbatul fusese condamnat în trecut în străinătate, dar sentințele nu fuseseră recunoscute în România. Mai mult, din conversațiile interceptate de anchetatori, purtate în limbaj codificat, au reieșit indicii clare că individul intenționa să continue "afacerea" cu drogurile, cu cantități mult mai mari.

Pe 10 octombrie 2023, la 5 ani de la flagrantul din benzinărie, Tribunalul Bihor a dat sentința: 5 ani și 10 luni de închisoare pentru introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Totodată, bărbatul are de plătit și 3.000 de lei, cheltuieli judiciare.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare. Întrucât complicele său a decedat acum 2 ani, cazul acestuia a fost clasat, mai scrie sursa citată.

Un oficial numit de ruși în administrația regiunii Herson din sudul Ucrainei, ocupată în cea mai mare parte de forţele ruse, a declarat luni că planurile pentru organizarea unui referendum privind aderarea la Rusia au fost temporar „suspendate” din cauza situaţiei de securitate, a informat agenţia de presă de stat rusă TASS.

Economie 2022-09-05 15:11:09

China suspectează un funcţionar guvernamental de spionaj în favoarea CIA, conform unei declaraţii oficiale publicate luni. Este al doilea caz de presupus spionaj pe care Ministerul Securităţii de Stat de la Beijing îl face public de la începutul lunii august.

Economie 2023-08-21 10:10:23

Trei palestinieni au murit și alți 29 au fost răniți în timpul unui raid al trupelor israeliene în Cisiordania ocupată. Armata israeliană a precizat că a lansat raidul pentru a-i reține pe palestinienii suspectați de atacuri împotriva israelienilor, transmite Sky News.

Economie 2023-06-19 11:36:02

Tratamentul chirurgical pentru cancerul de sân nu se adresează doar tumorii primare, ci și ganglionilor limfatici, prin intermediul cărora boala poate disemina în organism. Ce facem cu ganglionii axilari în cancerul mamar aflăm de la dr. Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală.

Economie 2024-05-15 09:35:40

Cel puţin 22 de jurnalişti au fost ucişi de la izbucnirea luptelor dintre Israel şi Hamas, la 7 octombrie, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, relatează BBC. 

Economie 2023-10-21 09:30:09

Mii de pompieri se luptă cu incendiile de vegetație din Portugalia, Spania, Grecia și sud-vestul Franței, în mijlocul unui val de căldură extremă care nu dă semne de ameliorare și care face sute de victime.

Economie 2022-07-16 19:19:07

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară şi va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, anunță Patriarhia Română.

Economie 2025-04-19 08:28:00

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri seară, că a solicitat în şedinţa de Guvern achiziţionarea de brăţări pentru persoanele cercetate de autorităţile statului, pentru ca acestea să nu mai poată părăsi ţara. În cazul Cherecheş, premierul a explicat că a fost major costul de a-l captura în Germania.

Economie 2023-12-01 22:40:20