• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-22 14:16:31
  • Sursa:
Augustin Zegrean spune ca pensiile in plata ale magistratilor nu pot fi recalculate: „Este interzis prin Constitutie” Imagine

Recalcularea pensiilor în plată ale magistraților este imposibilă din punct de vedere constituțional, atrage atenția fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean.

Proiectul pensiilor speciale are probleme de constituționalitate, dă de înțeles, la RFI, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, după ce Guvernul a realizat un act normativ pentru reglementarea acestor venituri, unele dintre ele fiind recalculate, altele nu.

Augustin Zegrean spune că pensiile în plată ale magistraților nu pot fi recalculate.

„Îi dau caracter retroactiv legii, ceea ce este interzis prin Constituție, articolul 15 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor. Sigur, este o nuanță aici și o să stea unii să-mi spună că nu am dreptate, dar nu poți să vii să recalculezi, că ei nu spun că se reduce pensia, puteau să spună simplu se reduc pensiile cu atâta, ei spun că se recalculează pensiile în baza acestei legi, în termen de șase luni de zile se vor recalcula pensiile magistraților, pensiile aflate în plată, acest lucru nu este posibil din punct de vedere constituțional. Există practică a CCR, nu o decizie, mai multe, în care se spune că nu poți să faci acest lucru. Au încercat și în alte state să-și bată joc de magistrați, state vecine cu noi și foarte nervoase în lupta asta împotriva nu știu cui”, spune Zegrean.

Fostul președinte al CCR precizează că „din punct de vedere constituțional, Guvernul poate să facă propuneri de lege și Parlamentul să adopte legi, dar ce este în neregulă în privința acestei legi cu pensiile speciale este faptul că au pornit această inițiativă câtă vreme este în lucru o lege a pensiilor”.

„De ce nu se face o singură lege a pensiilor nu am să înțeleg niciodată, de ce trebuie să facă iar pensii sectoriale și așa mai departe. În privința legii pensiilor foștilor magistrați, încă nu este o lună de când a intrat în vigoare legea de modificare a legii privind statutul magistraților și acolo era scrisă povestea cu pensiile magistraților. Deci acum o lună, nu se știa că trebuie modificată legea aceea? Au venit acum să modifice. De ce? Cine-i mai poate crede?”, mai spune Augustin Zegrean.

Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege pentru modificarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de beneficiari, precum și de recalculare a pensiilor speciale pentru judecători și procurori. Proiectul a fost trimis spre avizare la ministerele și instituțiile care au competență în acest domeniu și urmează, potrivit unor surse din Ministerul Muncii, să fie pus marți în dezbatare publică.

Istoria e scrisă de învingători, spunea Winston Churchill. În cazul nostru, învingătorii par să fie și PNL, și PSD, foști adversari politici în anii ’90, dar care, azi, la 33 de ani de la Revoluție, reușesc să guverneze împreună România. Mai mult, ei au reușit să impună în școli o nouă materie opțională pentru elevii de clasa a XII-a. Se numește Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România. În Monitorul Oficial a apărut zilele trecute programa școlară a noii discipline valabile începând cu anul școlar 2024-2025. 

Economie 2024-04-22 08:38:31

Accident, miercuri la prânz, pe E87, în județul Tulcea. O mașină de poliție a fost lovită din spate de un alt autoturism, iar în urma impactului a fost proiectată într-un vehicul de pe contrasens. Din cauza rănilor suferite, agentul de poliție a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, scrie Tulcea noastră. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Economie 2023-08-16 16:15:50

Invazia rusească din Ucraina, începută cu peste doi ani în urmă, anunţă o nouă eră în Europa, o perioadă caracterizată de ostilitate, a declarat premierul guvernului Poloniei, Donald Tusk.

Economie 2024-03-29 15:44:54

Președintele Franței Emmanuel Macron revine și își asumă posibilitatea de a trimite trupe la sol în Ucraina, dacă Rusia va reuși să rupă frontul din Ucraina. Liderul de la Elysee susține într-un interviu pentru The Economist că, în cazul în care Ucraina ar cere ajutor militar la sol, Occidentul nu poate ignora acest lucru. Macron spune că obiectivul Vestului e clar: Rusia trebuie să piardă acest război, altfel tot flancul estic - din țările baltice și Polonia până în România, plus Republica Moldova – e în pericol.

Economie 2024-05-02 14:40:54

Puternicul seism, care a făcut cel puţin 820 de morţi în Maroc, conform unui nou bilanţ făcut public sâmbătă de Ministerul marocan de Interne, a suscitat un elan de solidaritate în lume, mai multe ţări, între care şi Israelul, propunându-şi ajutorul pentru autorităţile de la Rabat, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-09-09 15:23:32

Transportul în comun a devenit un risc pentru călătorii din mai multe județe, din cauza agresiunilor repetate înregistrate în autobuze sau tramvaie. Șoferii sunt bătuți, călătorii sunt jigniți sau chiar amenintați cu arme albe. De asemenea, și actele de vandalism s-au inmultit.  

Economie 2025-03-26 16:18:01

Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, în legătură cu faptul că George Simion l-a numit autist, că nu avem voie să glumim cu acest termen şi că nu trebuie să ne raportăm la el altfel decât la o afecţiune faţă de care statul român trebuie să fie extrem de responsabil. Nicuşor Dan a mai adăugat că evaluaează dacă va face o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, transmite News.ro.

Economie 2025-05-15 23:03:24

Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a ajuns, vineri, în Ucraina, într-o vizită surpriză la Kiev, parte a unei misiuni de pace africane, a anunțat președinția sud-africană pe Twitter, citată de The Guardian.

Economie 2023-06-16 11:13:15