Unitatea medicală a precizat că „activitatea Armonia Hospital se desfăşoară în continuare în limitele permise de reglementările în vigoare, asigurând continuitatea serviciilor medicale, astfel încât pacienţii să poată beneficia fără întreruperi de serviciile noastre”, scrie News.ro. Spitalul Armonia a adăugat că „îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi menţinerea celor mai înalte standarde profesionale în toate aspectele activităţii sale”. Raportul întocmit după verificările la spitalul privat din Constanţa arată că legislaţia în materie a fost încălcată sub mai multe aspecte. Spitalul funcţionează, încă din 2009, într-o clădire autorizată ca hotel, administratorii cerând, abia în 2024, schimbarea destinaţiei. Saloanele sunt mai mici decât prevede normativul, iar numărul de paturi din Secţia ATI este mai mare decât în documente. În plus, s-au depistat materiale sanitare şi biocide expirate şi nu există circuite speciale pentru acces în ATI. În ceea ce priveşte activitatea DSP, Corpul de Control a stabilit că ”autorizaţia sanitară de funcţionare pentru spitalul privat s-a acordat cu nerespectarea prevederilor legale”.
Echipa de control care a verificat spitalul privat din Constanţa, unde o tânără a avut probleme imediat după naştere, fiind transportată la Spitalul Judeţean, unde a murit, a stabilit că unitatea sanitară funcţionează într-un imobil format din demisol, parter şi 3 etaje care are ca destinaţie hotel.
