• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-30 13:48:26
  • Sursa:
Reactia Kremlinului dupa ce Boris Johnson a spus ca Putin l-a amenintat cu rachete. „Este o situatie foarte stanjenitoare” Imagine

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat luni că fostul premier britanic Boris Johnson a mințit când a spus că preşedintele rus Vladimir Putin l-a ameninţat cu un atac cu rachete în timpul unei convorbiri telefonice înaintea invadării Ucrainei.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că ceea ce a spus Boris Johnson nu este adevărul, ci, „mai precis, este o minciună”.

Într-un documentar realizat de BBC, Johnson afirmă că liderul rus l-a ameninţat cu un atac cu rachete care „ar dura doar un minut”.

„El m-a ameninţat la un moment dat şi a spus «Boris, nu vreau să te rănesc, dar cu o rachetă ar dura doar un minut» sau ceva de genul ăsta”, a menţionat fostul şef al executivului britanic.

„Nu au existat ameninţări cu rachete. Fie a fost o minciună intenţionată, şi atunci trebuie să îl întrebaţi pe domnul Johnson de ce a recurs la asta, fie a fost o minciună inconştientă şi el nu a înţeles de fapt despre ce vorbea Putin cu el”, a afirmat reprezentantul Kremlinului, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Peskov, care a sugerat că ar putea fi vorba despre o neînţelegere, a adăugat că Vladimir Putin i-a explicat lui Boris Johnson cum, dacă Ucraina ar adera la NATO, rachetele SUA sau ale NATO plasate lângă frontierele Rusiei ar însemna că orice rachetă poate ajunge la Moscova în chestiune de minute.

„Dacă acest pasaj a fost înţeles în felul acesta, atunci este o situaţie foarte stânjenitoare”, a adăugat Dmitri Peskov.

Relaţiile dintre Moscova şi Londra au ajuns la un nivel minim în ultimele decenii chiar înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina în 24 februarie anul trecut, după cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în oraşul britanic Salisbury în 2018.

Boris Johnson, care a demisionat în septembrie anul trecut după o serie de scandaluri, a încercat să poziţioneze Londra ca aliat principal al Ucrainei în Occident. În timpul mandatului său, el a vizitat Kievul de mai multe ori şi i-a telefonat frecvent preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. El a vizitat şi în această lună capitala ucraineană.

Părinții femeii de 44 de ani din Suceava care a murit după ce a fost atacată de rechin spun că au aflat de la televizor. Ei au sperat până în ultima clipă că nu este vorba despre fiica lor.

Economie 2022-07-05 08:16:54

Preşedintele SUA, Joe Biden, ar putea să efectueze o vizită în Europa Centrală cel mai probabil în luna februarie, a anunţat miercuri Poloniei, Andrzej Duda, adăugând că nu ştie deocamdată care dintre ţările din regiune ar fi incluse ca destinaţii în cadrul acestei vizite a lui Joe Biden, relatează Reuters.

Economie 2023-02-01 15:50:35

Un cadavru în stare de putrefacţie a fost găsit, joi, într-un apartament din municipiul Ploieşti în care se mai afla un bărbat care ar avea probleme psihice, anchetatorii arătând că, din primele informaţii, nu ar fi fost săvârşită o crimă.

Economie 2023-08-31 12:21:46

BAT a plătit 10,8 miliarde de lei la bugetul de stat în 2023

Economie 2024-07-16 11:43:25

S-au împlinit 30 de ani de când românii au acces la Internet. Momentul a fost marcat la Camera de Comerț și Industrie. Gala de premiere a campionilor celor 30 de ani de Internet în România a fost organizată de Digital Transformation Council chiar de Ziua Internațională a Telecomunicațiilor. Au fost aduse împreună nume importante din industrie. Mulți au primit și distincții, inclusiv grupul Digi RCS-RDS pentru performanțele din telecomunicații.

Economie 2023-05-17 23:08:17

Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat vineri, într-o postare pe Facebook, că regretă faptul că propunerea legislativă care prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor nu este adoptată. Ea a adăugat că speră ca la începutul sesiunii parlamentare, pe 1 februarie, acest proiect să fie adoptat și să devină lege.

Economie 2024-01-26 19:30:44

De la pierderea masei musculare până la creșterea riscului de formare de cheaguri de sânge, misiunile spațiale pe distanțe lungi pot avea un impact profund asupra corpului uman, transmite Live Science.

Economie 2023-05-29 08:00:03

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a emis un ordin secret pentru autoritățile locale în care le cere să prevină sinuciderile, după ce datele au arătat o creștere a numărului de persoane care și-au luat viața în acest an, au declarat oficiali guvernamentali pentru Radio Free Asia.

Economie 2023-06-08 17:30:16