Să nu aruncăm schiurile pe geam și să nu interzicem Mozart. Austria nu e mare, dar mai are și oameni cu perspectivă mai largă decât „ghidonul” migraționist al cancelarului actual. Există soluții mai inteligente pentru a răspunde cinismului cu care ne-a tratat guvernul actual.
Calm și de la capăt. E de muncit și de aranjat ca să nu mai trecem prin această frustrare și iritare. Și nu cu boicotul pârtiilor de schi. E de ținut minte ce am pățit în aceste zile. De învățat lecțiile care trebuiau învățate acum câțiva ani și de acționat la rece după ce emoțiile (foarte de înțeles) se vor stinge. Fără nervi. O să avem ocazia să răspundem la ce s-a întâmplat astăzi, dar nu înfierbântați, ci calm și precis și la momentul potrivit.
Suntem astăzi furioși pe un obiectiv de țară ratat, crezând că lumea se învârte în jurul intrării noastre în Schengen, când în realitate lucrurile nu stau așa. Situația este mai neplăcută decât pare la prima vedere. O să discutăm o vreme despre Schengen de parcă eșecul aderării ar avea vreo legătura cu România. Poate ne vom face o autocritică. Este irelevant. Adevărul este că ar fi trebuit să intrăm în Schengen de multă vreme, dar am greșit an după an, iar atunci când am făcut un pas ne-am trezit capturați de Austria într-un joc politic care nu ne privește în mod direct. Guvernul de la Viena șantajează UE luându-ne pe noi ostatici politici. E inadmisibil, pentru că e imoral și periculos, în același timp.
E timpul să ne trezim din a idealiza sau a demoniza la supărare visul european și să înțelegem că beneficiile aduse de UE pot fi oricând puse în pericol de politicieni iresponsabili, iar pe această categorie România nu are un monopol deplin.
În ceea ce ne privește intern, cred că orice traumă politică necesită solidaritate națională. Ne lipsește exercițiul personal de a fi solidari cu noi înșine, unii cu alții, acasă, în momentele importante. Și avem nevoie și de solidaritate europeană, care nu e automată, ci e rezultatul unui exercițiu diplomatic îndelungat și al unei imagini și percepții despre România ca stat membru UE bine cultivate. Stăm prost și la acest capitol.
Am fost solidari la nivel european ori de câte ori a fost nevoie, aici chiar excelăm. Așa că acest moment trebuie să fie unul din care să ieșim mai înțelepți, dacă tot suntem într-un moment de frustrare națională.
Timp de două luni, am văzut campanii furioase împotriva familiei politice europene Renew, din care fac și eu parte, pentru că Olanda nu susținea aderarea noastră la Spațiul Schengen. Era o campanie de imagine din partea PNL și PSD pentru care au uitat să prezinte scuze sau să rectifice declarațiile calomnioase atunci când realitatea arată altfel decât în declarațiile lor. Astăzi, ar trebui să începem noi să criticăm PNL, pentru că împreună cu UDMR și PMP sunt parte a aceluiași grup politic (PPE) cu partidul de guvernământ austriac? Ar însemna să nu învățăm nimic. Solidaritatea națională ne cere să înțelegem că tribalismul politic românesc este plătit de cetățeni. Și e foarte scump.
În ceea ce privește redescoperirea publică a problemelor Austriei, a corupției de la Viena, trebuie să spun că mă nemulțumește enorm această situație prin dimensiunile naivității sale. Azi ne deranjează Austria și-i găsim hibe. Mâine ne poate deranja alt stat membru și o să-l căutăm de păduchi ca să ne satisfacem și să ne justificăm noi furia.
România nu este o țară de mâna a doua și trebuie să încetăm a ne purta ca atare. Nu luptăm împotriva corupției și nu facem reforme pentru că ne spune UE, ci pentru că e nevoie pentru o Românie mai bună.
Am urmărit cu mare atenție reacțiile la situația prezentă și nu cred că autoflagelarea sau evitarea pârtiilor în iarna aceasta sau aruncatul în aer al băncilor românești cumpărate de capitalul austriac vor avea vreun efect asupra deciziei acestui guvern austriac, la fel cum nici propusul boicot de lalele n-ar fi demonstrat ceva atunci când Olanda avea poziții asemănătoare. Poate e nevoie de o descărcare a nervilor, dar e bine de știut că două țări europene care au o dispută nu-și rezolvă problemele în acest mod.
„Ei nu ne primesc în Schengen, noi nu mai mergem la schi” e lipsit de eficiență și arată cât de dezechilibrată e balanța în defavoarea noastră și cât de limitați putem fi în răspunsuri la astfel de situații-limită în care suntem puși.
O reacție serioasă se construiește în timp, la rece și fără nervi, iar pentru ea avem nevoie de memorie instituțională pe care, cu regret trebuie să o spun, mulți dintre politicienii noștri nu o au.
Așa că o luăm de la capăt. Și poate înțelegem că România are nevoie de un plan în care elementele de influență europeană sunt la fel de importante ca cele transatlantice, ca cele de securitate, prosperitate și educație. Și reiau ce am spus mai sus. O să avem ocazia să răspundem la ce s-a întâmplat astăzi, dar nu înfierbântați, ci calm și precis. Iar politicienii români trebuie să câștige maturitatea care să le permită să asigure cetățenii români că trag învățămintele din ce s-a întâmplat și că nu vor mai permite să devenim prizonierii unor iresponsabili.