Răsturnare de situație în cazul șoferului de ride-sharing din Baia Mare care s-a urcat la volan după ce ar fi consumat 7 substanțe interzise, conform drug test-ului. Analizele de laborator au ieșit negative.
Acum șoferul fals pozitiv la droguri se întreabă cum a fost posibilă o eroare atât de mare și cere răspunsuri de la autorități.
Șoferul a fost oprit pentru control la finalul săptămânii trecute, a fost testat cu etilotestul, care a arătat că nu consumase alcool, iar mai apoi a fost testat pentru consum de substanțe halucinogene.
Rezultatele pozitive ale drug test-ului l-au lăsat fără permis de conducere pe loc. Acum, cauza a fost clasată de procuror și bărbatul și-a recâștigat dreptul de a conduce.
