Rasturnare de situatie in cazul celor cinci informaticieni romani platiti prea putin in Elvetia

Rasturnare de situatie in cazul celor cinci informaticieni romani platiti prea putin in Elvetia Imagine

Cei cinci lucrau la site-ul din Meyrin (cantonul Geneva) al companiei Firmenich – una dintre cele mai mari din lume în materie de parfumuri - fiind angajați, însă, de o companie braziliană, Stefanini, ale cărei servicii fuseseră subcontractate de grupul elvețian.

Cazul angajaților români fusese reclamat la o comisie specială de muncă de către o uniune sindicală și a fost deschisă o procedură de reconciliere.

Acuzată de dumping salarial, societatea braziliană a ajuns la un acord de principiu cu această comisie specială al cărei rol este să pună în aplicare măsuri de protejare a salariaților elvețieni.

În urma audierilor, comisia a constatat că Stefanini nu a încălcat legislația, a fost de bună-credință și a colaborat cu autoritățile. Societatea Stefanini s-a angajat să respecte salariile uzuale din Elveția, dacă va angaja și alți salariați detașați.

Inginerii români plătiți sub standardul elvețian fuseseră angajați ca salariați detașați pentru o perioadă temporară de 90 de zile.