Un raport publicat de Safe Stroke – Alianţa Europeană pentru AVC arată că unu din opt pacienţi cu accident vascular cerebral (AVC) a avut idei sinucigașe. De asemenea, între 20 - 25% dintre supravieţuitorii unui AVC suferă de anxietate continuă, iar o treime dintre supravieţuitori dezvoltă depresie în primii cinci ani după AVC. În acest context, preşedintele asociaţiei ALIA (Asociaţia pentru Lupta Împotriva Accidentului Vacular Cerebral), Liliana Curea, atrage atenția că sprijinul autorităţilor din România nu este unul adecvat nevoilor pe care le au supravieţuitorii unui AVC și spune că fără ajutor profesionist, aceștia se simt stingheri şi ajung să se izoleze, făcând astfel un prim pas către depresie.
Safe Stroke – Alianţa Europeană pentru AVC a publicat un raport privind nevoile neîndeplinite ale supravieţuitorilor unui accident vascular cerebral în Europa, potrivit News.ro. „Unul din 8 pacienţi cu accident vascular cerebral (AVC) a avut gânduri sinucigașe şi riscul de tentativă de suicid este aproximativ dublu faţă de cel al populaţiei generale. Între 20-25% dintre supravieţuitorii unui AVC suferă de anxietate continuă. Aceste rate rămân constante chiar şi după 2 ani de la producerea AVC.
Aproape o treime (31%) dintre supravieţuitori dezvoltă depresie în primii 5 ani după AVC, în ciuda faptului că au primit unele forme îngrijire. Alte efecte psihologice ale AVC includ probleme de dispoziţie, sentimente de nesiguranţă, psihoză, dezinhibare. Acestea sunt concluziile îngrijorătoare ale unui raport publicat de Safe Stroke şi realizat cu spirjinul King’s College Londra, în care au fost implicaţi 10.400 de pacienţi care au trecut printr-un AVC”, se arată într-un comunicat de presă.
Safe Stroke a menţionat că în România, ca şi la nivel european, se acordă prea puţină importanţă nevoilor psihologice şi sociale pe care le are o persoană care supravieţuieşte unui accident vascular cerebral.
Raportul reuneşte, pentru prima dată, cercetarea a peste 80 de nevoi ale supravieţuitorilor cu AVC din Europa. Iar concluzia este că ar trebui să se facă mai mult pentru a răspunde acestor necesităţi. Alte concluzii ale raportului sunt: o lipsă severă de informaţii, pregătire şi instruire consecventă pentru supravieţuitorii accidentului vascular cerebral şi totodată pentru îngrijitorii acestora, pentru a-i ajuta să abordeze cel mai bine nevoile pe termen lung; furnizarea de terapii şi sprijin de reabilitare la nivel comunitar este cu mult sub nevoile oamenilor; prevenţia secundară nu este suficient abordată; multe dintre sechele, cum ar fi problemele de memorie şi de concentrare sau oboseala nu sunt bine înţelese, nu sunt suficient cerecetate şi lipsesc serviciile care să le ofere; nevoile îngrijitorilor pacienţilor cu AVC sunt adesea ignorate de autorităţi; există prejudecăţi legate de nevoile fizice şi sociale pe termen mediu şi lung.
Prof. Charles Wolfe, King’s College Londra, autor al raportului, a declarat că mulţi dintre supravieţuitorii cu AVC au raportat nevoia de a fi sprijiniţi pentru a-şi recăpăta mobilitatea. „Mulţi supravieţuitori cu AVC au raportat despre nevoia de a fi sprijiniţi pentru a-şi recăpăta mobilitatea şi vorbirea pe termen lung şi spun că nu sunt ajutaţi pentru a face faţă poverii unei accident vascular cerebral, cum ar fi pierderea vederii, incontinenţa şi oboseala. Documentul arată că cercetările privind nevoile pe termen lung ale supravieţuitorilor unui AVC sunt extrem de limitate şi orientate în principal spre nevoile medicale ale oamenilor, fiind aproape ignorate nevoile sociale”, a declarat Prof. Charles Wolfe.
De asemenea, Dr. Alina Poalelungi, medic primar neurolog, consideră că AVC reprezintă prima cauză de dizabilitate fizică şi mentală. „Accidentul vascular cerebral reprezintă o problemă globală cu împact asupra sănătăţii publice, cu importanţă socio-economică, fiind o cauză importantă de mortalitate şi morbiditate. Totodată, AVC reprezintă prima cauză de dizabilitate fizică şi mentală şi înseamnă începutul unei noi vieţi atât pentru pacient, cât şi pentru familia acestuia.
Depresia apare în urma modificărilor biochimice de la nivel cerebral, fie imediat după AVC, când pacientul conştientizează deficitul neurologic, fie mai târziu, în timpul neuroreabilitării, îngreunând procesul de recuperare neurologică. Cele mai frecvente simptome sunt: plâns facil, refuzul efectuării şedinţelor de recuperare, refuzul alimentaţiei, refuzul tratamentului, negarea diagnosticului, până la gânduri de suicid. Pacienţii au nevoie de îngrijire de specialitate, de şedinţe cu pasiholog sau chiar tratament antidepresiv. De asemenea, suportul psihologic este necesar şi aparţinătorilor pacientului. Diagnosticarea precoce, tratamentul adecvat şi sprijinul psihologic pot ajuta pacientul şi familia acestuia pe noul drum!”, a explicat Dr. Alina Poalelungi.
Totodată, psihologul Andreea Năstase susţine că incapacitatea de a exprima ceea ce doreşte poate influenţa negativ prognosticul către o recuperare relativ rapidă. „Degradarea abilităţilor de comunicare poate avea un impact puternic asupra laturii afective a pacientului. Incapacitatea de a exprima ceea ce doreşte şi frustrarea că nu este înţeles pot influenţa negativ prognosticul către o recuperare relativ rapidă. Frecvent, în simptomatologia pacientului post AVC se remarcă anxietatea, împreună cu gândurile intruzive, centrate pe viitor, pacientul fiind blocat într-un scenariu din care nu reuşeşte să vadă soluţii. Acesta nu se poate concentra pe soluţiile din prezent, cum ar fi recuperarea motorie.
Din tabloul post AVC fac parte în multe cazuri astenia fizică şi psihică şi hipersomnia (tendinţă de somn prelungit). O igienă corectă a somnului, suportul nucleului social şi exerciţiile fizice pot veni în ajutorul restructurării stărilor pacientului. Dacă acesta nu reuşeşte să găsească în jur o astfel de ancoră este indicat să se apeleze la consiliere psihologică. Pacientul va descoperi modalităţi de restructurare cognitivă împreună cu psihologul.
Episoadele în care pacientul prezintă halucinaţii sau delir se încadrează în grupul tulburărilor psihotice. Frecvenţa şi intensitatea acestora pot fi explicate şi de nivelul de deteriorare a sistemului vascular. În astfel de cazuri, pacientul poate prezenta şi agitaţie psihomotorie alături de agresivitate verbală sau fizică”, a declarat psihologul Andreea Năstase.
Preşedintele asociaţiei ALIA (Asociaţia pentru Lupta Împotriva Accidentului Vacular Cerebral), Liliana Curea, a afirmat că nu există nicio îndrumare pentru familiile supravieţuitorilor şi nici sprijin financiar. „Pacientul cu AVC se trezeşte brusc în faţa unor provocări majore care îi schimbă viaţa radical: nu mai poate merge sau nu mai poate vorbi, nu mai poate scrie sau nu mai poate mânca singur. Şocul este unul evident, iar impactul psihologic este extrem de mare. În cele mai multe dintre cazuri, fără un ajutor din profesionist, oamenii se simt stingheri şi ajung să se izoleze. Acesta este primul pas către depresie. Din păcate, în România, sprijinul autorităţilor nu este unul adecvat nevoilor pe care le au supravieţuitorii unui AVC.
Practic oamenii sunt lasaţi să îşi găsească singuri specialiştii de care au nevoie şi să îi plătească din banii lor. Însă prea puţini sunt cei care işi permit astfel de servicii. Totodată nu există nicio îndrumare pentru familiile supravieţuitorilor şi, evident, nici sprijin financiar. Concluziile acestui raport sunt sumbre şi ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru cei care au puterea de a lua decizii şi de a schimba legislaţia astfel încât fiecare pacient cu AVC salvat de medici să poată avea o şansă de a duce o viaţă aproape de normalitate”, a explicat Liliana Curea. În fiecare an, în România, peste 60 de mii de persoane suferă un accident vascular cerebral, iar multe dintre ele rămân cu sechele grave.