„Am un mesaj special pentru tine, Silviu. Dacă nu încetezi, voi da pe față numele celor care stau în spatele tău. E ultimatum. Ia labele de pe partidul SOS România. Luați labele de pe această speranță a poporului român. N-am să permit niciodată, nimănui, să-și bată joc de lupta națională”, a declarat Diana Șoșoacă în timpul unei emisiuni online.
Senatoarea a mai explicat că „pentru ea nu mai există viață personală demult”.
„Pentru mine viață personală nu mai există demult, de când m-am implicat în această luptă împotriva sistemului. Sunt doar mamă”, a mai spus ea.
Scandalul dintre cei doi soți a început atunci când senatoarea l-a suspendat pe Silvestru Șoșoacă din conducerea partidului SOS România, în urmă cu câteva zile.
Ea spunea atunci că, deși el e supărat din cauza deciziei, ei rămân o familie, făcând acest lucru pentru a-l salva de serviciile secrete.
La scurt timp, soțul acesteia a reacționat. El spunea că a aflat de această decizie „ilegală” din presă și ține să precizeze că proiectul SOS România a fost ideea lui, fiind, de altfel, și „principalul organizator al partidului”.
De asemenea, Dumitru-Silvestru Șoșoacă a mai adăugat că decizia „este de neînțeles” și „nu se pot accepta acțiunile abuzive” ale senatoarei „împotriva membrilor și liderilor din partid”.
De asemenea, joi, tot acesta i-a scris o scrisoare deschisă pe care a postat-o pe Facebook. El spune că Diana Șoșoacă se lasă manipulată de cei care îi spun doar ce vor să audă și că a fost atrasă de iluzia vedetismului.
De asemenea, vorbește de „presiunile timp de luni de zile” făcute asupra senatoarei să meargă la Moscova.
