• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-27 10:21:52
  • Sursa:
Ramasite umane lasate pe mai multe strazi dintr-un oras mexican. Autoritatile cred ca este vorba de o grupare de crima organizata Imagine

Rămăşiţele umane lăsate în diferite puncte ale zonei metropolitane a oraşului mexican Monterrey, statul Nuevo Leon, din nordul ţării, corespund unui număr de cel puţin 12 persoane. Cadavrele ar fi ale unor presupuşi membri ai crimei organizate, a anunţat marţi Procuratura Generală a statului, citată de agenţia EFE, preluată Agerpres.

În primă instanţă, autorităţile au indicat că resturile abandonate aparţineau unui număr de şapte persoane, la care s-au adăugat cinci pachete cu rămăşiţe umane găsite pe străzile celui de-al doilea cel mai populat oraş din Mexic şi cel mai mare din nordul ţării.

Procuratura Generală a statului Nuevo Leon, aflat la graniţa cu Statele Unite, a raportat apariţia cadavrelor, care corespund unor corpuri de sex masculin.

Ca răspuns la aceste evenimente, guvernul local a organizat o reuniune urgentă de securitate, în urma căreia secretarul de stat pentru securitate, Gerardo Palacios Pamanes, a atribuit cele petrecute unei "epurări" în cadrul unui grup infracţional.

"Ceea ce am văzut a fost o epurare în interiorul unui grup de crimă organizată care are reşedinţa principală în Tamaulipas (un stat vecin)", a declarat Palacios Pamanes.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, procurorul interimar al statului, Pedro Arce, a declarat că va cere municipalităţilor să furnizeze, pentru investigaţii, materialul de pe camerele de supraveghere din zonele în care au fost găsite rămăşiţele.

"Municipalităţile vor fi solicitate să ne transmită înregistrările video pentru ca experţii să poată analiza momentele exacte în care au fost lăsate cadavrele", a declarat acesta.

Într-un interviu acordat presei, Luis Enrique Orozco, adjunctul procurorului general, a declarat că primul raport privind faptele a fost primit la ora 6.45 (12.45 GMT), iar ultimul înainte de ora 8.45 (14.45 GMT).

"Există o relativă coerenţă în distribuţia acestor rămăşiţe, astfel încât se poate presupune că au urmat un traseu pentru a lăsa rămăşiţele", a spus el.

De asemenea, el a arătat că astfel de evenimente sângeroase nu au mai fost văzute în Nuevo Leon de când guvernul federal a declarat aşa-numitul "război împotriva traficului de droguri".

El a adăugat că, cel puţin în ultimii cinci ani, nu s-au înregistrat incidente similare într-un astfel de număr.

"În perioada cea mai sângeroasă de acum 10 sau 12 ani au existat acte similare, în acest volum nu-mi amintesc în trecutul recent", a spus el.

Municipalităţile în care au avut loc evenimentele sunt San Nicolas, Juarez, Apodaca, Garcia, Santa Catarina şi Monterrey.

Președintele UDMR Kelemen Hunor a vorbit într-un interviu pentru pentru Digi24.ro despre posibilitatea ca la rotativa guvernamentală partidul său să rămână fără ministere sau să fie scos de la guvernare, afirmând că PSD și PNL nu au nevoie de UDMR pentru a forma o majoritate, dar că guvernarea nu ar merge mai bine fără aportul UDMR.

Economie 2023-04-26 17:04:14

Armata israeliană a publicat imagini cu un adevărat depozit de rachete pe care teroriștii Hamas l-au ascuns într-o cameră de copil, sub patul unei fetițe din Beit Hanoun, în nordul Fâșiei Gaza. Serviciile israeliene au interceptat convorbiri între teroriști în care vorbesc despre transportul rachetelor ascunse în cărucioare de bebeluși, pentru a nu fi găsite de forțele IDF. 

Economie 2023-11-17 09:45:36

„Cazarea la schimb” devine populară în rândul românilor: nu plătesc niciun ban pentru locuinţă, dar  reuşesc să se plimbe prin toată România şi chiar peste hotare. Oamenii îşi oferă apartamentele sau casele pe care le au în schimbul altora cu dotări similare şi amplasate în zonele pe care vor să le viziteze. Atenție, însă, specialiștii avertizează că există și riscuri în acest schimb de experiență, având în vedere că nu există niciun contract sau document oficial încheiat. Ne putem trezi că apartamentul promis nu există sau că bunurile din casă ne sunt distruse. Trebuie să fim atenți și la persoanele cu care luăm legătura pe internet - să nu fie profiluri false și să verificăm dacă au recomandări bune.

Economie 2022-08-20 13:03:25

Mișcarea teroristă palestiniană Hamas a predat un sicriu Crucii Roșii vineri seara, susținând că acesta conține rămășițele ostaticei israeliene Shiri Bibas. Gestul urmează mișcării, condamnate pe scară largă, de joi, când Hamas a returnat trupul unei femei neidentificate din Gaza în locul lui Bibas, mama a doi băieți - Kfir și Ariel Bibas - care, potrivit serviciilor secrete israeliene, au fost uciși cu brutalitate în captivitate, relatează ynetnews.com.

Economie 2025-02-21 23:44:44

Germania trebuie să comande rapid noi tancuri Leopard pentru a le înlocui pe cele care vor fi livrate Ucrainei, a declarat miercuri ministrul Apărării, Boris Pistorius, adăugând că nu îi pasă de unde vin banii, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Economie 2023-02-01 19:10:55

Acțiunile întreprinse de România de la adoptarea Planului European de combatere a cancerului „sunt lăudabile și ne poziționează în fruntea preocupărilor europene privind drepturile supraviețuitorilor de cancer”, a transmis marți președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer.

Economie 2022-05-31 11:28:27

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la summitul NATO de la Madrid, că România a „insistat foarte mult” ca zona Mării Negre să fie declarată „zonă de interes strategic”, lucru care cel mai probabil se va întâmpla la întâlnirea statelor membre ale Alianței.

Economie 2022-06-29 13:20:21

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO spune că se așteaptă ca Suedia și Finlanda să adere la alianță la începutul noului an și s-a declarat „absolut încrezător că procesul de ratificare va fi finalizat la timp”. Stoltenberg a clarificat, astfel, că nu se aşteaptă ca Turcia să blocheze procesul de aderare pentru mult mai mult timp, relatează dpa, citată de Agerpres.

Economie 2022-12-26 13:46:52