• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-25 23:27:24
  • Sursa:
Rafila spune ca Planul National de Cancer nu cuprinde unele categorii de pacienti si are si neconcordante privind finantarea Imagine

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat că anumite categorii de pacienţi cu diferite tipuri de cancer nu erau incluşi în Planul Naţional de Cancer, iar alte probleme erau legate de finanţare. Toate aceste lucruri au ieşit la iveală când Ministerul Sănătăţii a început lucrul la implementarea acestui plan, mai spune oficialul.

„Avem un Plan de cancer care a fost elaborat şi pe care noi am încercat să îl implementăm (...) am  început să luăm punct cu punct ca să îl implementăm, să facem normele şi am avut un impas pentru că, în primul rând, am avut o problemă legată de finanţare.

Finanţarea care este pe partea de diagnostic şi tratament este la CNAS şi era trecută ca fiind la Ministerul Sănătăţii, adică banii erau la Casă, dar Ministerul Sănătăţii trebuia să realizeze finanţarea”, a declarat, duminică seară, la Prima News, ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.

Potrivi acestuia, o altă problemă era legată de faptul că anumite categorii de pacienţi cu cancer nu erau incluşi în acest plan.

„Altă problemă era că alte categorii de pacienţi cu diferite cancere nu erau incluşi, cum ar fi cei cu melanom malign sau cancer gastric. Nu sunt aşa rare, dar 5 la sută dintre cancere sunt.... Sunt mai multe tipuri de cancer.

Nu cred că noi avem dreptul nici moral, nici etic să poţi să administrezi un anumit tip de tratament unui pacient care să spunem că are cancer de col uterin şi alt tip de tratament să spui tu nu te-ai încadrat în listă”, a adăugat Rafila.

Alexandru Rafila a adăugat că a început implementarea Planului Naţional de Cancer, dar finanţarea continuă să fie o problemă.

„Cred că majoritatea normelor acestui plan, dacă putem să modificăm partea de finanţare, putem să le elaborăm până la sfârşitul acestui an”, a subliniat Rafila, adăugând că se doreşte rezolvarea cât mai rapidă a acestor probleme.

„Noi suntem deschişi nu numai la dialog, suntem deschişi să rezolvăm cât mai repede problemele pacienţilor oncologici”, a adăugat ministrul.

Prezidiul Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT) a emis sâmbătă o luare de poziţie, potrivit căreia România trebuie să decidă dacă vrea să avanseze spre Schengen sau spre Chişinău și transmite un mesaj halucinant în care acuză "atitudinea instigatoare" a președintelui Klaus Iohannis la adresa comunității, scrie Hirado.hu.

Economie 2022-12-12 18:07:47

Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers, luni, să îl vadă pe Florin Piersic la spital. Acesta a explicat că actorul are afecţiuni care prezintă riscul de a dezvolta complicaţii, dar că în prezent „e nu numai mai stabil, este în parametri” din punct de vedere cardiologic, iar tratamentul este adaptat în funcţie de evoluţia pacientului.Florin Piersic a fost vizitat, luni, la Spitalul Foişor, de directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, spital la care cel mai probabil actorul va fi internat după rezolvarea problemei ortopedice pentru care acesta se află la Spitalul Foişor.„Veştile sunt bune, evoluţia continuă să fie bună. E adevărat că facem paşi mărunţi şi e de aşteptat, până la urmă, vorbim de un pacient care este fragil şi prin vârstă, şi prin bolile cronice. Mi-a transmis mai multe mesaje. Primul a fost că se pregăteşte să vă transmită dumneavoastră, admiratorilor, şi când spun admiratorilor sunt vreo 20 de milioane plus câteva milioane în afara ţării, o să gândească un mesaj cu vorbele dumnealui”, a afirmat Adrian Marinescu, la finalul vizitei făcute lui Florin Piersic la Spitalul Foişor, potrivit News.ro.

Economie 2024-05-13 17:27:45

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat încă de săptămâna trecută că va face consultări cu partidele parlamentare pentru stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale. De la negocieri va lipsi liderul PNL, Nicolae Ciucă, însă din partea liberalilor va fi prezent la dezbatere ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Economie 2024-07-01 16:13:36

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă seara că nu crede că societatea aromânească este pregătită pentru un preşedinte independent şi că îi convine Eduard Hellvig, fostul director al SRI, ca „adversar politic”.

Economie 2023-12-02 21:54:40

„Furia ucigașă” a guvernului israelian manifestată în Gaza va alimenta conflictul pentru încă 50 de ani, a avertizat fostul ministru britanic al Apărării, Ben Wallace, într-o declarație apreciată ca fiind cea mai critică la acest nivel cu privire la metodele folosite de Israel în război, scrie The Guardian.

Economie 2023-12-18 13:44:04

Compania SpaceX va lansa luni prima misiune spaţială cu echipaj care va survola polii Pământului, o misiune privată la care vor participa patru astronauţi.

Economie 2025-03-31 10:10:47

Mii de palestinieni au fost ridicaţi cu forţa din Fâşia Gaza, uneori din adăposturi antiaeriene, şi duşi în detenţie în Israel, unde unii dintre ei au fost torturaţi şi zeci au murit, informează marţi un raport al Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-31 11:53:43

Nu cu mult timp în urmă, fostul prinț moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Nayef, era pregătit să preia controlul țării, dar ambițiosul său văr mai mic a conceput un plan tiranic prin care să îi ia locul - așa a început ascensiunea violentă la putere a lui Mohammed bin Salman, relatează The Guardian.

Economie 2022-11-30 09:43:21