• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-11 21:16:33
  • Sursa:
Rafila a trimis Corpul de Control la Spitalul „Sfantul Pantelimon”. Colegiul Medicilor participa la ancheta Imagine

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va merge vineri dimineață la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe, a anunțat joi ministrul Alexandru Rafila. El a precizat că echipa de control de la Ministerul Sănătăţii va fi însoţită de un reprezentant al Colegiului Medicilor. De asemenea, Rafila a menţionat că şi managerul unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

„În cursul zilei de astăzi a apărut în presă un articol care menţiona faptul că a existat o reclamaţie care a adus în atenţia publicului o serie de morţi suspecte la Spitalul Clinic de Urgenţă «Sfântul Pantelimon» din Bucureşti, în secţia de ATI, circa 20 de persoane. Ulterior am văzut şi documentul care a fost înaintat conducerii spitalului de directorul de îngrijiri. Directorul de îngrijiri era în concediu de odihnă şi ar fi fost sesizat de o asistentă, nu cunoaşteam numele acelei asistente, de la secţia de ATI, care a menţionat că medicii de acolo ar fi administrat incorect o anumită substanţă medicamentoasă, lucru care s-a soldat cu circa 20 de decese”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.

El a anunţat ce se va întâmpla mai departe în legătură cu această situaţie.

„Mâine dimineaţă Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi prezent acolo. De asemenea, am rugat ca un reprezentant al Colegiului Medicilor, pentru că discutăm o problemă de jurisdicţie profesională, responsabilitatea revine Colegiului Medicilor din Bucureşti de data aceasta, un profesor reputat va sosi împreună cu echipa de control de la Ministerul Sănătăţii. În plus, în spital, managerul a dispus o anchetă internă cu medici din alte secţii, care evaluează situaţia, dacă are legătură cu realitatea. Până la momentul de faţă nu putem să avem niciun fel de comentariu pentru că discutăm de o decizie medicală, or deciziile medicale şi responsabilitatea pentru ele aparţin medicilor, astfel de sesizări în care nu avem nici măcar numele persoanei care a făcut această sesizare până la urmă, nu putem să facem altceva decât să le investigăm. Dacă acest caz a fost adus în atenţia parchetelor, organelor de urmărire penală, cu atât mai bine, ancheta va fi cu atât mai completă. Noi putem să facem o anchetă de natură administrativă, de natură profesională Colegiul Medicilor şi orice fel de concluzie care naşte suspiciuni referitoare la un tratament incorect acordat acestor pacienţi va fi sesizată instituţiilor abilitate”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Conducerea Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală a anunţă că a deschis o anchetă internă, după ce directoarea de îngrijiri a unităţii sanitare a reclamat că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat, de asemenea, și „a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicție Profesională în situația semnalată la Spitalul Clinic de Urgență «Sfântul Pantelimon» din București. CMMB va oferi sprijin în demersurile inițiate de Ministerul Sănătății în acest caz”, potrivit unui comunicat al Colegiului.

Citește și: EXCLUSIV Rafila, despre cazul morților suspecte de la spitalul Sf. Pantelimon: Acuzațiile sunt neasumate, să nu tragem concluzii pripite

România a produs, în primele şapte luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 1,636 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 73.700 tep mai mică (-4,3%) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și prezentate vineri. 

Economie 2023-10-06 17:39:21

ONG-uri de mediu încearcă să blocheze printr-o nouă acţiune în justiţie, complet nemotivată, proiectul Neptun Deep, care va scoate România şi întreaga regiune din dependenţa energetică faţă de Rusia, a anunţat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Economie 2025-04-10 16:16:57

România va pierde peste un miliard de euro dacă vor trebui ucise 15% dintre efectivele de animale, în cazul în care febra aftoasă va pătrunde la noi în ţară, a declarat, marţi, directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein.ro, Ionuţ Lupu, informează Agerpres.

Economie 2025-04-08 19:21:22

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o rafinărie de petrol din Rusia, aproape de granița cu Ucraina, în sudul regiunii Rostov, au anunțat serviciile de urgență locale, citate de Reuters. În clipurile apărute pe rețelele sociale se poate vedea o dronă care trece pe deasupra rafinăriei înainte ca aceasta să explodeze.

Economie 2022-06-22 14:35:14

Mongolia a făcut un apel luni la mai mult sprijin pentru recuperarea artefactelor sale culturale și a cerut Rusiei, Marii Britanii și altor țări repatrierea acestora, unele datând de acum peste două milenii, transmite Reuters.

Economie 2023-11-20 12:09:57

Rusia a cerut miercuri să participe la ancheta asupra scurgerilor din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, după ce Suedia, care conduce investigaţiile, a blocat accesul în zona acestui presupus sabotaj în Marea Baltică, informează AFP.

Economie 2022-10-05 14:07:54

Aflate încă sub șocul pandemiei, America Latină şi Caraibe sunt acum ameninţate de inflație și criză alimentară, drept consecinţe ale războiului din Ucraina, avertizează Programul Alimentar Mondial (PAM). Numărul persoanelor din regiune care sunt în pericol să nu mai aibă ce mânca ar putea crește de la 9,3 la 13,3 milioane.

Economie 2022-05-25 14:42:47