• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-16 07:00:37
  • Sursa:
"Gospodina poate face ciorba buna cu ingrediente putine". Declaratie bizara a unui consilier al premierului despre spitalele in colaps Imagine

Avertisment fără precedent al Colegiului Medicilor din România. În exclusivitate pentru Digi24, șeful instituției spune că 3 din 10 spitale din țară mai au bani doar pentru salarii, nu și pentru tratarea pacienților. Daniel Coriu spune că aceste spitale, și vorbim despre zeci, au ajuns doar niște instituții sociale pentru angajați. De la Guvern, însă, lipsa banilor nu se vede Ba dimpotrivă, este tratată cu ironie: ciorba poate ieși bună și cu ingrediente puține dacă gospodina e pricepută!, spune un oficial. Între timp, tot mai mulți manageri anunţă că spitalele pe care le conduc vor intra în colaps. Cum am ajuns în această situaţie, vedem azi într-un nou episod al campaniei Pacient în România.  

Dragoș Chivu, managerul Spitalului Județean Giurgiu: "Riscul este cel de finanțare. Și noi ne apropiem  de un colaps financiar, asta este realitatea. Până la urmă trebuie să spunem că există o problemă atât de finanțare, cât și de personal"

Spitalul judeţean din Giurgiu are clădiri vechi, nemodernizate încă, peste 500 de paturi şi, teoretic, este spitalul cu cel mai înalt grad de competenţă din judeţ. Pe hârtie, deserveşte peste 250 de mii de locuitori din 3 oraşe, 51 de comune şi 166 de sate. În realitate, tratarea pacienților e o cooperativă medic-bolnav.

Pacient: "N-ai un algocalmin. Mai și cumpărăm medicamente, că nu-s bani."

Medic cardiolog: "Uneori într-adevăr, se mai întâmplă să fie nevoie pacientul să cumpere anumite medicamente. Sunt pacienți cu patologii complexe și se mai întâmplă să nu avem medicamente de care pacientul are nevoie. Uneori se mai întâmplă să avem probleme cu furnizorii, se întâmplă des."

Alteori, cel mai bun tratament e… în alt spital!

Pacientă: "Eu am mai fost și la București, când nu a avut aici cine să mă trateze. Acum nu m-au mai primit la București, că au zis că avem și noi la Giurgiu spital."

Aceşti pacienţi sunt internaţi în secţia de cardiologie a spitalului judeţean Giurgiu, care a rămas cu un sigur medic. Presiunea e uriașă şi nu de puţine ori s-a gândit să plece.

Galina Stoianova, medic cardiolog: "Am avut foarte multe momente de explodat psihic, să zic așa. M-am certat aproape cu toți colegii din spital, norocul meu sunt asistentele care mă ajută pentru orice. Sunt zile în care văd 30-40 pacienți pe zi, dacă sunt și consulturi la UPU".

Mariana Cercel, asistentă-șefă la cardiologie: "Suntem și noi destul de obosite, avem o vârstă, probleme de sănătate, toată lumea și personalul auxiliar și asistente, dar mergem înainte."

Gigi Ionuț, medic UPU: "Din păcate, trecem printr-o perioadă dramatică, aș putea spune, e foarte greu, numărul solicitării lor sunt în creștere, la fel și al nemulțumirilor."

Spitalul are 836 de angajaţi şi un deficit de 65. Vor fi scoase la concurs 18 posturi pentru că lipsesc medici din multe secții. Chiar și așa, peste 70% din banii spitalului se duc acum pe salarii.

Dragoş Chivu, manager al Spitalului Județean Giurgiu: "Pentru moment am reușit cât de cât să ne achităm facturile la 60 de zile, adică n-am intrat încă în partea cealaltă de arierate, dar cât de curând putem intra și atunci furnizorul o să zică nu-ti dau, că nu mi-ai plătit."

În Gorj, situația e și mai complicată. Spitalul Orășenesc din Târgu Cărbunești e deja în colaps financiar. Nu mai are bani nici pentru salariile angajaţilor. Managerul se gândeşte să taie din sporuri.

Sorin Mehedinţu, manager la spitalul din Cărbuneşti: "Suntem într-o situație foarte, foarte delicată din punct de vedere financiar. 99% din bugetul spitalului intră în salarizare, în condițiile în care nouă ne mai lipsesc 4 miliarde pentru furnizori lună de lună."

Spitalul are prea mulţi angajaţi, spune managerul, peste 460, şi recunoaşte că este total depăşit și nu știe cum să rezolve situaţia.

Sorin Mehedinţu: "Nu sunt eu genul să fac reorganizare."

De la primărie, lucrurile se văd altfel. Edilul nu crede că spitalul are probleme și dă vina pe manager. Dănuţ Birău, primarul localității Târgu Cărbuneşti: "Este spitalul care deservește o treime din populația județului Gorj. Nu cred că se va ajunge să fie închis. Este o declarație pe care domnul manager a făcut-o poate din cauza lipsei de experiență."

Foşti miniştri ai Sănătăţii spun că 80% dintre ei nu ar avea ce căuta în aceste funcţii. Situaţia spitalului Cărbuneşti, dar şi a celorlalte 7 unități sanitare din Gorj a fost analizată de Colegiul Medicilor, iar concluzia este că aceste spitale au şi cu 28% mai puţini pacienţi în primul trimestru al acestui an faţă aceeaşi perioadă a anului 2019. Scăderea dramatică este la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, sunt cu 28% mai puțini pacienți faţă de acum 5 ani. De la 3025 în primele 3 luni ale lui 2019 la 2.178 în prezent.

Și spitalul din Târgu Jiu tratează mai puțini bolnavi, cu 1600 în minus față de 2019. Scăderi pe linie au toate spitalele din Gorj.  

Președintele Colegiului Medicilor vine cu o concluzie îngrijorătoare.

Daniel Coriu, preşedintele CMR: "Aceste spitale sunt instituții de ajutor social pentru angajați, ca să spunem direct și destul de dur, pentru că ele nu mai au bani să satisfacă actul medical. Daca tu ai peste 90% cheltuieli pentru personal, atunci menirea ta care este? Să susții angajații sau să tratezi pacienții? În această situație se află cam 30% din spitalele României, un procent foarte mare."

Spitalele din provincie au rămas fără pacienți nu doar ca urmare a scăderii populației, ci și pentru că nu mai prezintă siguranță. Nu au bani să-și trateze pacienții, așa că medicii îi trimit la spitalele din centrele universitare.

Daniel Coriu, preşedintele CMR: " Trebuie să facem ceva. Nu merg pe ideea desființării, exclus. Trebuie cumva aceste spitale reconvertite, convertite în alte tipuri de unități sanitare policlinică, ambulatoriul de specialitate, centrul de permanență. Deci orice comunitate peste 3000 de oameni are nevoie de o astfel de unitate sanitară, unde să fie de gardă permanent cineva."

Despre reorganizare, deocamdată autorităţile doar discută. E greu de crezut că va veni și o decizie, atât timp cât reprezentanţii Guvernului nici măcar nu cred că sistemul este subfinanţat.

Uluitoare este comparația pe care o face consilierul pe probleme de Sănătate al premierului.

Carmen Orban, consilier pe Sănătate al premierului: "Atunci când vorbim de un sistem de sănătate coerent evident vorbim de bani. Și de cele mai multe ori auzim de lipsa banilor. Este un subiect pe care eu nu-l încurajez. este un spectacol în care eu nici nu cred. Eu cred că o gospodină poate face o ciorbă bună și cu ingrediente mai puține și că totul ține de management."

Gigi Ionuţ, medic UPU la spitalul din Giurgiu: "Să-și întoarcă fața către noi, să vadă exact ceea ce se întâmplă aici și să ia niște decizii."

În România sunt peste 300 de spitale publice, la o populaţie plătitoare de taxe pentru sănătate de numai 6 milioane de cetățeni. Totodată, Sănătatea primește doar 6% din PIB, una dintre cele mai mici finanțări din Europa.

Conform estimărilor CNN, situația în cursa prezidențială se prezintă astfel.

Economie 2024-11-06 02:26:30

Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de luni spre marți la o pensiune din Brezoi, județul Vâlcea. În clădire se aflau 52 de persoane, dintre care 40 de copii veniți în tabără.

Economie 2022-08-02 08:44:12

Traficul rutier a fost restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1 - Centura Vest a Ploieştiului, după ce un tânăr s-a fi aruncat din maşina în care se afla, el fiind asistat medical la faţa locului.

Economie 2022-06-06 22:25:44

Două nave ruse de desant din clasa Ropucha - Azov şi Iamal - pe care GUR a anunţat că Forţele Aeriene ucrainene le-au „atins cu succes” într-un atac cu o salvă de rachete de tip Storm Shadow sau SCALP, sâmbătă, în Peninsula Crimeea şi despre care numeroase conturi ucrainene au anunţat pe X că au fost „avariate critic” sau „distruse” apar într-o imagine satelitară publicată duminică. Revendicarea distrugerii celor două nave nu este confirmată de această imagine din satelit a principalei baze navale ruse în Crimeea, la Sevastopol, informează Le Figaro, preluată de news.ro.

Economie 2024-03-25 20:40:35

Inflaţia rapidă din zona euro va afecta în timp finanţele publice, se arată într-un studiu publicat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), deşi unii analişti susţineau că guvernele ar putea profita, deoarece datoria este la un nivel ridicat şi cresc veniturile din taxe, transmite Reuters.

Economie 2023-02-13 14:41:36

În perioada 8-15 octombrie se desfășoară unul dintre cele mai așteptate și importante evenimente religioase din România. Timp de o săptămână, sute de mii de credincioși ajung la Iași pentru Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Anul acesta, la Catedrala Mitropolitană sunt aduse și Moștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Economie 2024-10-08 07:00:47

Cine crește în Ucraina învață să nu lase firimituri pe masă. Generația tânără a deprins acest obieci de a nu risipi pâinea de la bunicii care au supraviețuit foametei cu care Ucraina s-a confruntat în 1932-33, cunoscută și sub numele de Holodomor, scrie CNN. Istoria Holodomorului i-a făcut pe ucraineni să își vadă țara ca pe o vicimă a imperiului sovietic și, în ultimii ani, anexarea Crimeei, conflictul din Donbas și invazia din acest an în care hrana este folosită ca o armă au întărit această viziune.

Economie 2022-06-30 08:00:47

Şapte judeţe şi capitala se află luni sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul de căldură persistă în Banat, în nord-vestul şi nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum şi în zona continentală a Dobrogei, aceste zone fiind vizate de o avertizare cod portocaliu.

Economie 2024-06-24 08:09:26