• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-13 17:27:45
  • Sursa:
Directorul de la „Matei Bals”, despre starea lui Florin Piersic: Evolutia este buna. M-a intrebat cand se poate intoarce pe scena Imagine

Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers, luni, să îl vadă pe Florin Piersic la spital. Acesta a explicat că actorul are afecţiuni care prezintă riscul de a dezvolta complicaţii, dar că în prezent „e nu numai mai stabil, este în parametri” din punct de vedere cardiologic, iar tratamentul este adaptat în funcţie de evoluţia pacientului.Florin Piersic a fost vizitat, luni, la Spitalul Foişor, de directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, spital la care cel mai probabil actorul va fi internat după rezolvarea problemei ortopedice pentru care acesta se află la Spitalul Foişor.„Veştile sunt bune, evoluţia continuă să fie bună. E adevărat că facem paşi mărunţi şi e de aşteptat, până la urmă, vorbim de un pacient care este fragil şi prin vârstă, şi prin bolile cronice. Mi-a transmis mai multe mesaje. Primul a fost că se pregăteşte să vă transmită dumneavoastră, admiratorilor, şi când spun admiratorilor sunt vreo 20 de milioane plus câteva milioane în afara ţării, o să gândească un mesaj cu vorbele dumnealui”, a afirmat Adrian Marinescu, la finalul vizitei făcute lui Florin Piersic la Spitalul Foişor, potrivit News.ro.

Acesta s-a arătat „încrezător” şi a spus că şi Florin Piersic este la fel.

„Lucrurile merg bine nu numai legat de momentul operator, nu numai faptul că au trecut aceste zile, dar şi din punct de vedere cardiac, noi am făcut o evaluare cardiologică puţin mai devreme, ştiţi bine că echipa medicală care a fost constituită acum câteva zile supraveghează în permanenţă”, a adăugat Marinescu.

Medicul a explicat că actorul are afecţiuni care prezintă riscul de a dezvolta complicaţii, dar că în prezent „e nu numai mai stabil, este în parametri” din punct de vedere cardiologic. Piersic va rămâne săptămâna aceasta la Spitalul Foişor, la terapie intensivă unde se face monitorizare permanentă, iar un eventual transfer „depinde mult de evoluţia” stării sale, a precizat medicul.

Medicul a relatat că şi din punct de vede infecţios evoluţia este una bună, explicând că procesul infecţios presupune „o durată destul de lungă de rezolvare şi rezolvarea trebuie să fie una definitivă şi se referă la orice înseamnă focar.”În ceea ce priveşte terapia cu antibiotice, Adrian Marinescu a explicat că „au fost unele schimbări” în tratamentul care îi este administrat lui Florin Piersic, în aşa fel încât să fie aleasă „cea mai bună variantă”.

„De fapt, e logic ca orice tratament să se refere la acel moment, pentru că sunt parametri, sunt funcţii pe care le urmăreşti şi nu vorba numai de tratamentul cu antibiotice. Şi din punct de vedere ortopedic şi cardiologic sunt în permanenţă schimbări”, a adăugat medicul.

Adrian Marinescu a povestit că Florin Piersic a fost „încântat” de vizita de duminică pe care premierul Marcel Ciolacu i-a făcut-o. actorul doreşte să ajungă cât mei repede înapoi, pe scenă. „Şi i-am spus: da, cu siguranţă vei ajunge, cu puţină răbdare. Întâi va merge puţin mai greu, dar dânsul a spus: „când voi juca, cum voi merge şi cum o să mă deplasez eu, dacă voi avea o cârjă, să trec de la scenă la alta?”. I-am zis: cu siguranţă că va fi o rezolvare”, a adăugat Adrian Marinescu.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile, ulterior, el fiind trasferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, apoi la Institul Matei Balş din Capitală.

Mai ales în perioadele de sărbători, atunci când mulți oameni sunt mai predispuși la excese alimentare după perioade mai lungi sau mai scurte de post, compartimentele de primiri urgențe se aglomerează din cauza urgențelor digestive. Cum putem preveni aceste situații și când trebuie să ajungem la urgențe aflăm de la Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență.

Economie 2025-04-17 10:31:52

Kremlinul a declarat, miercuri, că un „dialog aprofundat” reprezintă calea pentru reducerea tensiunilor în creştere între Rusia şi Occident, inclusiv în sfera nucleară, dar că „Occidentul colectiv” refuză să se angajeze la acest lucru, în pofida pericolelor potenţiale, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-22 16:40:02

Parlamentul European şi statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până la 30 iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, chiar dacă multe state membre au încetat să îl mai solicite la intrarea pe teritoriul lor. Legislatorii europeni vor să se asigure însă că cetăţenii din statele membre UE se pot deplasa liber în cazul „în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a explicat Parlamentul European într-un comunicat.

Economie 2022-06-14 07:00:56

DIGI dublează traficul inclus de internet mobil pentru abonamentele Nelimitat (persoane fizice), respectiv Business Nelimitat (persoane juridice), de la 100 GBytes la 200 GBytes, fără taxe suplimentare.• Rețeaua 5G s-a extins considerabil pe parcursul ultimelor luni și, în prezent, acoperă o arie importantă a zonelor urbane din România, asigurând viteze superioare de transfer, pentru o experiență de utilizare îmbunătățită.

Economie 2024-10-25 15:15:36

În era modernă, mașina de spălat și uscătorul de rufe sunt aparate esențiale pentru orice gospodărie. Acestea nu doar că economisesc timp și energie, dar asigură și o îngrijire corespunzătoare a hainelor. Acest articol își propune să ofere un ghid detaliat despre alegerea și utilizarea eficientă a acestor electrocasnice, subliniind beneficiile lor și criteriile de selecție.

Economie 2024-06-18 17:07:28

O şcoală evreiască de fete din Toronto, în Canada, a fost vizată de 25 de focuri de armă, fără ca cineva să fie rănit, anunţă poliţia. Incidentul este catalogat ca „o demonstrație flagrantă de antisemitism” de premierul provinciei Ontario și are loc în contextul tensiunilor legate de Războiul din Fâşia Gaza.

Economie 2024-05-26 11:08:52

Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidenţă a Salariaţilor în format online - REGES-ONLINE. Angajaţii pot verifica corectitudinea elementelor negociate şi introduse în contractul de muncă, relatează Agerpres.Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, noul sistem online REGES-ONLINE pentru evidenţa salariaţilor.

Economie 2025-03-28 10:31:18

Ministerul Securităţii Publice, agenţia de informaţii a Beijingului, anunţă într-o postare pe reţeaua de socializare WeChat că serviciile secrete externe britanice MI6 au folosit un cetăţean străin pentru a stabili o „relaţie de cooperare în domeniul informaţiilor”. De mai multe luni, Londra şi Beijingul se acuză reciproc de spionaj, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-01-08 09:09:53