• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-11 08:00:46
  • Sursa:
"Frica mea e ca Ucraina va deveni un nou Afganistan". Cu atentia lumii blocata pe Gaza, soldatii ucraineni se tem sa nu fie uitati Imagine

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, mare parte a lumii și-a îndreptat atenția spre Orientul Mijlociu. Unii dintre soldații ucraineni aflați în prima linie pe frontul din Ucraina sunt optimişti cu privire la impactul acestui nou război asupra Kievului. Alţii însă nu sunt. Soldații se tem că ar putea rămâne fără ajutor, că opinia publică va obosi să îi susțină și că "Ucraina va deveni un nou Afganistan".

Kaneki are 24 de ani și luptă pe front, în zona Zaporojie. „Nu va dura mult. Israel contra Gaza? Se va calma repede.”, spune el, într-un reportaj realizat de The Moscow Times.

Kaneki este printre sceptici. „Chiar dacă cred că acest război va fi rapid, încă mă tem că rușii se vor folosi de faptul că atenția media va fi distrasă și vor începe să facă lucruri murdare. Cum ar fi folosească arme chimice împotriva noastră.”, spune el.

Camaradul lui, Strika, se teme că soldații Kievului vor fi uitați de restul lumii: „Mă tem că mâine Europa și Statele Unite vor decide că nu mai merită să ne ajute Ucraina și vom fi nevoiți să oprim singuri valurile nesfârșite de ruși”. Strika spune că este îngrijorat că lupta lor va fi uitată și se teme că opinia publică nu va fi îndreptată spre războiul din Ucraina. Lumea va uita tot ce s-a întâmplat, de la crimele comise de forțele ruse și de gruparea de mercenari Wagner până la sacrificiile ucrainenilor, spune el.

„Mă tem că vom fi uitați, iar Ucraina va deveni un nou Afganistan”, a afirmat soldatul. „Mă tem că opinia publică va obosi și va crede că acest război este inutil. Dar ceea ce mă sperie cel mai mult este că ne vor uita curajul și îi vor uita pe toți morții noștri și pe toți camarazii noștri care și-au sacrificat viața.”

Amândoi au îngrijorările lor cu privire la impactul războiului din Gaza: „Când ai picioarele în noroi, cel mai important lucru sunt camarazii tăi, să-i scoți în viață. Nu te gândești la nimic altceva.”

Smiley nu este printre sceptici, el crede că războiul din Israel va avea consecințe pozitive pentru Ucraina. „Statele Unite nu vor abandona niciodată Ucraina. Nu sunt aici pentru ochii noștri frumoși, ci pentru că nu au niciun interes să pierdem. Occidentul este prea implicat pentru a-și retrage sau reduce ajutorul”, a spus tânărul de 25 de ani.

El a explicat că Israelul și Ucraina sunt foarte diferite în ceea ce privește intensitatea conflictelor și nevoile lor de arme și echipamente. „Aici, avem nevoie de un număr uriaș de arme, obuze, oameni și muniții în fiecare zi pentru a face față Rusiei. Israelul are una dintre cele mai bune armate din lume și se confruntă cu Hamas, un mic grup terorist. Noi ne confruntăm cu armata rusă – nu este comparabil”.

Smiley mai crede că războiul din Gaza ar putea forța Israelul să înceapă să ajute Ucraina. Israelul, în ciuda faptului că este un aliat ferm al Statelor Unite, a menținut până acum o politică de echilibru și reținere în războiul Rusia-Ucraina, abținându-se să trimită ajutor militar substanțial la Kiev. Un motiv cheie pentru această politică este că Rusia controlează cerul sirian din 2015 și permite implicit avioanelor israeliene să lovească milițiile pro-iraniene din regiune. Această considerație a fost suficientă pentru ca prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să refuze să ajute Ucraina. Însă, conflictul din Gaza ar putea schimba asta, pe măsură ce israelienii își dau seama de importanța legăturilor dintre Rusia, Iran și Hamas.

Același lucru îl crede și Vlad, operator de drone în regiunea Harkov. „Israelienii și-au dat seama că Hamas joacă și pentru ruși. Există cu adevărat acest triunghi Hamas-Iran-Rusia”, a afirmat el.

Vlad este convins că după războiul dintre Hamas și Israel, Israelul nu va avea de ales decât să ofere Ucrainei toată asistența de care are nevoie. Întrebat ce echipament ar dori să aibă, Vlad răspunde că „orice este bun”.

În legătură cu acest aspect, Smiley își dorește ca Israelul să furnizeze Kievului sistemele sale de apărare aeriană. „Dacă ne-ar putea oferi Iron Dome ar fi extraordinar”, glumește el.

Serghei, care tocmai se întorsese dintr-o misiune în Donețk la momentul acestor interviuri, este mult mai îngrijorat de situația de pe front.

„Cea mai mare teamă a mea este că lumea va arde, iar acest coșmar de sânge, moarte, noroi, mizerie nu se va termina niciodată. Mi-e teamă că acest nou război din Orientul Mijlociu va duce la un al treilea război mondial.”, a declarat el.

Totodată, Serghei a mărturisit că se teme că lumea îi va uita. „Luptăm de aproape doi ani. Ajutorul occidental pe care îl primim este printre picături, dar ne ajută să supraviețuim. Dar nu trebuie să subestimăm aspectul psihologic al sprijinului din partea opiniei publice occidentale.”

De asemenea, el se teme că nu se va mai putea întoarce niciodată la viața civilă.

„Cu cât trec mai multe zile, cu atât mai mult urăsc ceea ce am devenit din cauza acestui război și din cauza rușilor. Urăsc această fiară însetată de sânge în care m-am transformat, mă tem că nu voi reveni niciodată la normal și în fiecare zi trebuie să lupt împotriva disperării. Tot ce pot face este să fiu acolo pentru camarazii mei, să fiu un bun luptător, să am grijă de ei, să-i salvez. Dacă te gândești prea mult la politică, poți înnebuni. Tot ce vreau este să merg acasă, să cumpăr un buchet de flori, să mă întind în iarbă și să privesc cerul albastru. Dar ne vom lupta până la capăt, până la ultima noastră suflare.”, mai spune el.

 

Duminică, 8 decembrie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 5 decembrie, Loteria Română a acordat 15.970 de câștiguri în valoare totală de peste 933.900 de lei. 

Economie 2024-12-08 18:00:04

Președintele Donald Trump este pe punctul de a lansa sâmbătă primul său val de tarife, ceea ce face ca guvernele și companiile străine să se grăbească să ocolească eventualele taxe și să se pregătească pentru represalii. Trump a promis joi că va respecta termenul de 1 februarie pe care și l-a autoimpus, deși se știe că președintele se mai și răzgândește, scrie Bloomberg. Trump a declarat că tarifele de 25% pentru Canada și Mexic vor fi aplicate sâmbătă.

Economie 2025-01-31 14:22:05

Dictatorul bielorus, Aleksandr Lukașenko, a anunțat, joi, că a interzis inflația prin decret în Belarus. Conform acestuia, „orice creștere de prețuri este interzisă, nu de mâine, de azi”. Nerespectarea decretului ar urma să atragă „arestarea imediată și inculparea”.

Economie 2022-10-06 18:49:20

TikTok lansează un centru electoral special pentru alegerile din România, însoțit de o campanie de educație media și colaborări cu peste 20 de parteneri de fact-checking, care au creat videoclipuri educaționale pentru a ajuta utilizatorii să recunoască dezinformarea și să acceseze surse oficiale.

Economie 2025-04-25 15:38:16

Echipa de campanie a candidatului George Simion a transmis, joi seară, o solicitare oficială către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), prin care cere o întrevedere de urgență cu conducerea instituției. Liderul AUR a lansat, ieri, un atac pe Facebook la adresa contracandidatului său Nicușor Dan și l-a acuzat de tentative de fraudă electorală.

Economie 2025-05-15 20:22:47

Una dintre cele mai moderne fabrici de BCA (beton celular autoclavizat) din țară se construiește în comuna Brezoaele, din județul Dâmbovița, cu o investiție de 30 de milioane de euro, anunță autoritățile locale, prin intermediul unui portal web. 

Economie 2025-04-24 17:09:03

Nepoata ministrului rus al Apărării îi cere unchiului său să nu mai omoare copii ucraineni. Femeia, care trăiește în Statele Unite, a zis că masacrele nu îi aduc niciun beneficiu lui Andrei Belousov. Totodată, i-a amintit unchiului ei că are rude care trăiesc la Kiev și că bunicii lui sunt îngropați în capitala Ucrainei.

Economie 2024-07-10 22:12:09

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre un ajutor dat pensionarilor cu pensii mici, că vor lucra la aceste calcule în cursul lunii ianuarie şi vor veni cu detalii după 20 ianuarie, el precizând că spaţiul bugetar ne va conduce pe tot parcursul lui 2025 iar stabilitatea este primordială. Dacă ne asumăm un deficit bugetar, trebuie să îl respectăm, în condiţiile în care avem în faţă provocări semnificative şi pe plan naţional şi pe plan internaţional, a mai spus Barna, potrivit News.ro.

Economie 2024-12-30 17:22:39