• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-04 16:24:36
  • Sursa:
Actiunea Blocada pe soselele din Romania: Mii de masini au fost verificate de politisti, iar sute de soferi au ramas fara permis Imagine

Peste 450 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în cadrul acţiunii Blocada, iar cele mai multe dintre acestea, 247, pentru depăşirea vitezei legale, transmite News.ro.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat faptul că peste 4.500 de poliţişti şi jandarmi au acţionat sâmbătă, în cadrul acţiunii Blocada, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 534 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 9.474 de autovehicule şi legitimate 14.868 de persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 5.402 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 242 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 34 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 459 de permise de conducere, dintre care 45 pentru alcool şi 247 pentru viteză.

Totodată, au fost retrase 207 certificate de înmatriculare.

Treisprezece bărbați au fost găsiți morți într-o mină din Peru, după ce fuseseră răpiți cu doar câteva zile înainte. Aceștia lucrau la o mină de aur deținută de o companie peruană, cu sediul în provincia Pataz, la nord de capitala Lima, anunță BBC.

Economie 2025-05-05 10:08:37

Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi poliția din Maui, care anchetează cazul, potrivit News.ro.

Economie 2024-12-25 23:29:00

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Pasajul Doamna Ghica va fi dat în folosinţă peste aproximativ două săptămâni. Totodată, edilul apreciază că pasajul nu rezolvă problema structurală a traficului din București și spune că dezvoltarea transportului public rămâne esențială."Oraşul este complicat şi ca să rezolvi o problemă de structură a oraşului trebuie să acţionezi structurat. Nu mai merge să pui un pod aici, un pod acolo. În două săptămâni o să dăm drumul la podul de la Doamna Ghica. Am muncit mult acolo. Nu o să rezolvăm mare lucru. Adică în intersecţia aceea se va circula mai bine, dar oamenii vor trece şi se vor bloca în intersecţia următoare. Ce trebuie noi să facem este: să dezvoltăm transportul în comun, să reparăm toate liniile de tramvai, să aducem tramvaie noi, o să mai vină 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze din fonduri europene sau din Fondul nostru naţional de mediu", a spus el, pentru B1Tv.Nicuşor Dan a subliniat şi importanţa celor zece drumuri radiale, care vor realiza legătura unor artere din Capitală cu Autostrada de Centură. Proiectul este implementat în parteneriat cu CJ Ilfov."Este la stadiul de studii de fezabilitate. Până când o să îl avem în teren o să mai dureze trei-patru-cinci ani. (...) O să fie zece astfel de ieşiri până în Autostrada de Centură, astfel încât dacă vrei să mergi dintr-un cartier în altul, o să poţi să ieşi în Autostrada de Centură, unde o să ai viteză mare şi să reintri în oraş", a spus el.Pe 10 iulie, primarul general anunţa că lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt în grafic şi că la începutul toamnei se va circula pe acest pasaj. El menţiona că, de un an şi jumătate, graficul lucrărilor a fost respectat.

Economie 2023-08-21 19:56:50

La 9 august 2024, presa rusă a anunțat că Roskomnadzor, Serviciul federal rus de supraveghere a comunicațiilor, tehnologiei informației și mass-mediei, a restricționat accesul la aplicația de mesagerie criptată Signal, blocând efectiv utilizarea acesteia la nivel național. Serviciul britanic de informații pentru apărare consideră că Rusia blochează Signal pentru a limita comunicarea între persoanele ostile regimului liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Economie 2024-08-19 16:23:02

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, îi răspunde fostului ministru al Fondurilor Europene, responsabil cu elaborarea PNRR-ului, Cristian Ghinea, care l-a acuzat într-un editorial publicat pe Digi24.ro că nu raportează corect cheltuielile bugetare, pentru a avea un deficit bugetar mai mic decât în realitate. Adrian Câciu susține că guvernul nu are restanțe la plata TVA și nici facturi restante la decontările către furnizorii de energie și îi transmite lui Cristian Ghinea că nu înțelege o execuție bugetară, făcându-l responsabil pentru „un PNRR plin de găuri uriașe”.

Economie 2022-07-26 19:36:23

Ministrul mediului, Tanczos Barna, a declarat, marți, la Digi24, că protocolul coaliției de guvernare va fi respectat iar rocada premierilor va avea loc în mai. Totodată, liderul din UDMR a spus că nu au existat discuții concrete despre ieșirea formațiunii sale de la guvernare iar formula prin care dețin trei ministere și un portofoliu de vicepremier va rămâne în vigoare.

Economie 2023-02-08 00:21:33

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a ordonat joi o revizuire internă a procedurilor de securitate în cadrul Pentagonului, după ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari scurgeri de documente confidenţiale din ultimul deceniu.

Economie 2023-04-14 08:52:16

Preşedinţii Lituaniei şi Letoniei au cerut, marţi, înaintea unei vizite a cancelarului german Olaf Scholz la Vilnius, o prezenţă militară a NATO mai solidă în statele baltice, în contextul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei. Şeful statului lituanian, Gitanas Nauseda, și omologul său leton, Egils Levits, s-au pronunţat pentru desfăşurarea de trupe suplimentare ale Alianţei Nord-Atlantice în regiunea baltică.

Economie 2022-06-07 09:34:43