• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-10 08:27:50
  • Sursa:
Qatar confirma ca si-a suspendat medierea intre Israel si Hamas pentru incetarea focului in Fasia Gaza Imagine

Qatarul a confirmat, sâmbătă, că şi-a suspendat medierea pentru un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza până când mişcarea palestiniană Hamas şi Israelul dovedesc „voinţă şi seriozitate” în negocieri.

„Acum zece zile, în timpul ultimelor (negocieri) în încercarea de a se ajunge la un acord, Qatarul a informat părţile că intenţionează să-şi suspende eforturile de mediere între Hamas şi Israel dacă nu se ajunge la un acord în timpul acestei runde”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed Al Ansari, potrivit unui comunicat citat de AFP preluată de Agerpres.

„Qatarul va relua eforturile de mediere când părţile vor da dovadă de voinţă şi seriozitate” pentru a pune capăt ostilităţilor, a adăugat sursa menționată.

Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel.

De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.

Statele Unite au fost lovite din plin marţi de o serie de catastrofe asociate schimbărilor climatice - inundaţii, incendii devastatoare, furtuni şi valuri de căldură potenţial periculoase pentru o treime din populaţia ţării - odată cu sosirea verii, informează Agenția France-Presse, citată de Agerpres.

Economie 2022-06-15 09:58:49

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa.

Economie 2024-05-30 22:40:45

Premierul ungar Viktor Orban a calificat marţi drept „absurdă” şi „ruşinoasă” cererea procurorului-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unui mandat de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în războiul din Fâşia Gaza.

Economie 2024-05-21 15:39:53

Jocurile video ar putea avea un efect pozitiv asupra dezvoltării cognitive a copiilor, potrivit unui studiu realizat în SUA pe aproape 10.000 de participanți. Cercetătorii au constatat că acei copii care petrec mai mult timp decât media jucând jocuri video au înregistrat o creștere medie a IQ-ului cu 2,5 puncte, contrazicând parțial percepția că gamingul afectează negativ inteligența, potrivit Science Alert.

Economie 2025-04-13 07:00:05

Profesoara de religie de la o școală gimnazială din Constanța este cercetată pentru că a cerut peste 3.500 de lei pentru ca elevii să meargă într-o tabără şi nu a returnat banii, deşi aceasta nu a mai avut loc, scrie News.ro. Acum, femeia este anchetată, după ce mai mulți părinţi au reclamat-o și acum riscă să rămână fără susținerea Arhiepiscopiei Tomisului pentru a preda. 

Economie 2024-10-18 15:54:18

Fotograful surprindea cu obiectivul sportivii aflați la un concurs de surf, în California. La un moment dat, din ocean a ieșit un mare rechin alb, îngrozitor de aproape de un surfer, a povestit ulterior fotograful pentru CNN și a completat că "așa ceva se întâmplă o dată în viață".

Economie 2022-11-10 13:13:22

Cristian Chivu a debutat sâmbătă cu victorie pe banca formaţiei Parma, care a învins, pe teren propriu, pe Bologna. După partidă, presa din italia a punctat că a fost un „bun început” pentru antenorul român, în timp ce pe pagina oficială de Instagram a echipei a fost publicat un mesaj în română, transmite Digisport.ro.

Economie 2025-02-22 19:56:14

Ministrul Educației Daniel David a afirmat, marți seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că „societatea efectiv a împins educația în umbră”. Rectorul UBB a precizat că „în unele discuții s-a pornit cu ideea că ar trebui să pornim de la profesorul debutant, care ar trebui să aibă măcar salariul mediu brut pe economie”. David a făcut referire și la majorările de salarii din sistemul de Sănătate și scutirile de taxe din IT, măsuri cu care profesorii au fost solidari. Iar în ceea ce privește salariile cadrelor didactice, „trebuie să fie un salariu decent pe măsura rolului social pe care vrei să-l dai acestei profesii”. Rectorul UBB spune că „nu trebuie să cerem doar bani, sume, încă 200 lei, încă 20%, încă 10%, că lumea nu înțelege și societatea devine iritată”.

Economie 2025-01-14 23:39:23