• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-18 14:52:05
  • Sursa:
Qatar ameninta ca masurile luate impotriva sa pun in pericol discutiile privind gazul Imagine

Măsurile luate de Parlamentul European împotriva Qatarului vor avea un "impact negativ" asupra relaţiilor cu emiratul din Golf şi aprovizionarea mondială cu gaz, a avertizat duminică un diplomat din Qatar.

Deschiderea unei anchete care o vizează în special pe eurodeputata greacă Eva Kaili, suspectată că a fost plătită de Qatar pentru a apăra interesele ţării care găzduieşte Campionatul Mondial de fotbal, a zguduit instituţia. Joi, la Strasbourg, eurodeputaţii au votat aproape în unanimitate un text în care cer "suspendarea imediată a titlurilor de acces ale reprezentanţilor intereselor qatareze" pe durata anchetei. Decizia îi revine în final preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

"Decizia de a impune Qatarului o restricţie atât de discriminatorie, limitând dialogul şi cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea un efect negativ asupra cooperării regionale şi mondiale în materie de securitate, precum şi asupra discuţiilor în curs privind securitatea energetică mondială", a reacţionat duminică un diplomat qatarez.

Qatarul, care "respinge cu fermitate" acuzaţiile la adresa sa, regretă "judecăţile bazate pe informaţiile inexacte apărute în urma unor scurgeri", a mai afirmat el într-un comunicatul citat de Agerpres.

Deşi nu este singura ţară menţionată în ancheta deschisă de Belgia, criticile şi atacurile vizează "exclusiv" Qatarul, a estimat el. Statul a denunţat lipsa de cooperare a guvernului belgian, căruia îi este un partener "apropiat" şi "un important furnizor" de gaz natural lichefiat.

Actriţa americană Susan Sarandon şi-a prezentat scuze şi a recunoscut o „greşeală teribilă”, la zece zile după ce a fost concediată de agenţia sa din cauza comentariilor sale controversate despre evrei, făcute la o demonstraţie de susţinere a Palestinei la New York, informează news.ro.

Economie 2023-12-03 09:52:21

Prinţesa de Wales a fost întâmpinată cu aplauze la Wimbledon, unde asistă, alături de fiica sa, prinţesa Charlotte, la finala de simplu masculin, dintre Carlos Alcaraz şi Novak Djokovici.

Economie 2024-07-14 22:26:53

Primăria Ploieşti a anunţat, joi, că nu poate susţine, anul acesta, programul Rabla Local, invocând faptul că sumele destinate punerii în aplicare a acestui program nu sunt prevăzute direct către bugetele locale.

Economie 2022-09-01 17:41:19

Vladimir Putin a recunoscut, joi, că există o nouă contraofensivă a trupelor armatei ucrainene în regiunea Zaporojie din sudul țării, pe care invadatorii susțin că au anexat-o, dar a încercat să minimalizeze impactul acesteia, susținând că „a eșuat” și că „inamicul a fost respins cu mari pierderi”.

Economie 2023-07-27 18:24:04

Au fost date primele sancțiuni în cazul elevului de 15 ani care a folosit spray lacrimogen la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, după ce acesta a fost plasat marți sub control judicial. Conducerea liceului a decis că atât adolescentul, cât și colegii care l-au bătut vor avea nota 2 la purtare.

Economie 2024-02-16 13:02:16

Pe rețelele sociale au apărut noi imagini cu muniție fabricată în România folosită de armata ucraineană împotriva trupelor ruse. Din imaginile postate pe net și încă neconfirmate din surse oficiale, este vorba despre rachete de tip „Katiușa” fabricate pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1989.

Economie 2022-10-05 13:55:11

Parlamentarii ruși au dat marți primul vot de aprobare a două proiecte de lege care ar autoriza guvernul să oblige companiile să furnizeze armatei bunuri, iar angajați din unele sectoare să fie obligați să lucreze ore suplimentare pentru a sprijini invadarea Ucrainei de către Rusia, potrivit Reuters.

Economie 2022-07-05 15:20:48

Procurorii prahoveni au reţinut cinci persoane în dosarul de înşelăciune deschis după ce mai mulţi cumpărători au reclamat că au plătit apartamente într-un complex rezidenţial din Ploieşti, după care au aflat că acestea fuseseră vândute şi altor persoane. Patru dintre suspecţi, între care un avocat şi un notar, vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, scrie News.ro

Economie 2024-01-23 13:07:57