Înăuntru erau între 30 și 40 de persoane.
Un apel de urgenţă a fost primit la ora 13:26 (20:26 GMT) de la o biserică presbiteriană duminică după-amiază, potrivit forţelor de ordine. Biserica este situată în oraşul Laguna Woods, la 112 km sud-vest de Los Angeles.
"Am arestat o persoană şi am recuperat o armă care ar putea fi implicată" în crimă, a indicat pe Twitter departamentul şerifului, fără a preciza în acest stadiu motivaţiile din spatele incidentului armat.
Atacatorul a fost oprit de oameni. Polițiștii l-au găsit cu picioarele legate și fără arme. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani, și el tot de origine asiatică. Procurorii încă nu au aflat motivele atacului.
Biroul guvernatorului statului California, Gavin Newsom, a declarat că monitorizează situaţia şi colaborează cu oficialii locali.
"Nimeni nu trebuie să se teamă să meargă la lăcaşul său de cult. Gândurile noastre se îndreaptă către victime", a scris biroul guvernatorului pe Twitter.
"Este o veste şocantă şi tulburătoare, mai ales la mai puţin de o zi după atacul armat în masă din Buffalo", a scris congresmanul democrat Katie Porter, care reprezintă Districtul Orange. "Aceasta nu ar trebui să fie noua noastră normalitate", a subliniat ea.
