• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-14 17:31:01
  • Sursa:
Putin spune ca nu are „niciun regret” ca a invadat Ucraina si ameninta: O confruntare NATO-Rusia ar duce la o „catastrofa globala” Imagine

Putin spune că nu are „niciun regret” în legătură cu războiul din Ucraina și avertizează că un conflict cu NATO ar duce la o „catastrofă globală”, scrie Sky News.

Acesta a declarat vineri, la Astana, că nu este nevoie de mai multe lovituri „masive” împotriva Ucrainei „cel puțin pentru moment”.  

Putin a mai spus vineri că Germania face o „greșeală” acordând prioritate loialității față de NATO în detrimentul interesului său național.

Liderul rus a adăugat că Germania nu a luat încă o decizie cu privire la linia neavariată a gazoductului Nord Stream 2, prin care a spus că ar fi posibil ca Rusia să pompeze gaz în Germania. El a spus că orice astfel de decizie nu este treaba Rusiei.

Putin a continuat spunând că orice confruntare directă a trupelor NATO cu Rusia ar duce la o „catastrofă globală”.

„Sper că cei care spun asta sunt suficient de deștepți pentru a nu lua astfel de decizii”, a declarat liderul de la Kremlin.

Putin a mai spus că este deschis la ideea unor discuții cu Ucraina, adăugând: „Am spus întotdeauna asta”.

El a precizat că dacă Kievul este „gata pentru discuții, ar fi necesare eforturi de mediere”.

Putin a mai spus că India și China susțin „dialogul pașnic” în Ucraina.