• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-11 14:58:48
  • Sursa:
Putin si Biden s-ar putea intalni la summitul G20 din noiembrie, spune ministrul rus de externe Imagine

Serghei Lavrov a declarat marţi că Moscova este deschisă la discuţii cu Occidentul în legătură cu războiul din Ucraina. Șeful diplomației ruse a transmis că Rusia ar lua în considerare o întâlnire între Biden și Putin în marja summitului G20 de luna viitoare. Cu toate acestea, ministrul rus de externe a acuzat că Statele Unite participă „de facto” la războiul din Ucraina „de mult timp”.

Moscova nu va respinge o întâlnire între președintele Vladimir Putin și omologul său american, Joe Biden, la reuniunea G20 de luna viitoare, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, conform The Guardian.

Într-un interviu la televiziunea de stat, Lavrov a declarat că oficiali, inclusiv purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, au declarat că Statele Unite sunt deschise la discuţii, dar că Rusia a refuzat.

„Aceasta este o minciună”, a spus Lavrov într-un interviu la televiziunea de stat rusă. „Nu am primit nicio ofertă serioasă de a stabili contacte”, a adăugat Lavrov, citat de Reuters. 

Ministrul rus de externe a sugerat că Rusia este dispusă să asculte orice sugestii privind negocierile de pace. „Am spus în mod repetat că nu refuzăm niciodată întâlniri. Dacă există o propunere, atunci o vom lua în considerare”, a mai spus Lavrov.

Vorbind despre posibilitatea ca Turcia să găzduiască discuţii între Rusia şi Occident, Lavrov a declarat că Moscova ar fi dispusă să asculte orice sugestie, dar nu poate spune în avans dacă aceasta va duce la rezultate.

Oficialul rus a declarat că preşedintele turc Tayyip Erdogan va avea ocazia de a-i face propuneri preşedintelui rus Vladimir Putin atunci când ambii vor vizita Kazahstanul în această săptămână.

Lavrov a mai susținut că SUA au fost implicate de mult timp în războiul din Ucraina, despre care a spus că „este controlat de anglo-saxoni”. Mi se pare că americanii participă de facto la acest război de mult timp. Acest război este controlat de anglo-saxoni”, a mai transmis ministrul rus de externe.

Declaraţiile lui Lavrov vin după ce în ultimele zile Rusia a lansat mai multe atacuri cu rachetă asupra Kievului şi a mai multe oraşe mari din Ucraina. În atacuri au fost răniţi şi au murit numeroşi civili. 

Citește și: Rușii au atacat cu rachete Odessa și Zaporojie. O centrală termică din Vinița a fost lovită cu drone kamikaze iraniene

Reducerea ajutorului extern către Afganistan după revenirea talibanilor la putere în 2021 a afectat grav sistemul de sănătate al ţării, a anunţat într-un raport publicat luni Human Rights Watch (HRW), relatează dpa.

Economie 2024-02-12 17:16:09

Un bărbat de 29 de ani din Sibiu a fost trimis în judecată, după ce ar fi încercat să-i mituiască pe polițiștii care l-au oprit în trafic. Tânărul era băut și făcuse o depășire ilegală cu 112 kilometri/oră în localitate. A fost tras pe dreapta de agenții de la Rutieră, iar ca să scape de pedeapsă, șoferul a vrut să le dea 200 de euro. Polițiștii, scrie News.ro, au refuzat mita și l-au dat pe mâna procurorilor.

Economie 2023-11-09 14:30:07

Cel puţin 39 de imigranți din America Centrală și de Sud au murit într-un incendiu care a avut loc într-un centru pentru migranţi din Ciudad Juarez, în apropierea graniței cu SUA, informează Reuters.

Economie 2023-03-28 20:52:54

Revolta liberalilor crește. Liderul filialei din Timiș, Alin Nica, e hotărât să nu facă un pas în spate și să nu-l lase pe social-democratul Alfred Simonis să candideze la Consiliul Județean din partea coaliției. El a transmis și o amenințare voalată către conducerea partidului. Nica spune că dacă va fi exclus, primarii din Timiș vor candida sub sigla altui partid de dreapta. De cealaltă parte, liderul partidului Nicolae Ciucă nu renunță la alianța cu PSD. 

Economie 2024-03-22 14:43:57

Rusia și aliații săi din Asia ar trebui să extindă exercițiile militare comune, deoarece se confruntă cu o amenințare directă din cauza încercărilor Statelor Unite de a-și extinde influența de securitate în regiune, a declarat vineri ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Economie 2024-04-27 09:57:57

Coreea de Nord își extinde o fabrică de producție de arme care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune folosită de Rusia în Ucraina, susțin cercetătorii din SUA, pe baza imaginilor din satelit, informează News.ro. Noua clădire va fi cu 60% - 70% mai mare față de cea inițială.

Economie 2024-11-26 09:22:46

Un focar de rujeolă a fost descoperit de autorităţile sanitare din judeţul Bistriţa-Năsăud într-o comunitate de romi din oraşul Năsăud, după ce vineri seară mai mulţi copii au ajuns la spital cu febră, dureri abdominale şi erupţii cutanate.

Economie 2024-02-24 18:27:02

Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton (Mercedes) a spus că oamenii ar trebui să renunţe la reţelele sociale, pe care le-a catalogat „deosebit de toxice”, scrie DPA.

Economie 2022-10-31 21:21:31