• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-02 12:24:15
  • Sursa:
Putin recunoaste ca civilii rusi din Kursk „trec prin greutati” si ameninta cu o contraofensiva: „Sa ne ocupam de acesti banditi” Imagine

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, luni, că „se va ocupa” de soldaţii ucraineni care desfăşoară ofensiva din regiunea de frontieră Kursk de la începutul lunii august, relatează AFP, citată de Agerpres. El a recunoscut că civilii ruși din această regiune „trec prin greutăţi severe”.

„Trebuie să ne ocupăm de aceşti bandiţi care au intrat pe teritoriul Rusiei, în regiunea Kursk, şi care încearcă să destabilizeze situaţia din teritoriile de frontieră în ansamblu", a spus preşedintele rus în timpul unei întâlniri cu elevii.

Aceste remarci virulente contrastează cu discursul obişnuit al oficialilor ruşi, care până acum au încercat să minimizeze ofensiva forţelor ucrainene în regiunea Kursk, lansată pe 6 august.

Putin a subliniat, totuşi, că Ucraina „nu şi-a îndeplinit sarcina principală pe care şi-a propus-o: să oprească ofensiva (rusă) în Donbas”.

Armata ucraineană a luat forţele ruse prin surprindere în regiunea Kursk, capturând rapid sute de kilometri pătraţi şi zeci de localităţi, înainte de a fi oprită.

Autorităţile ucrainene au susţinut că această operaţiune a avut ca scop, printre altele, să forţeze Rusia să redistribuie în această regiune forţe aflate în prezent în ofensivă în estul Ucrainei.

Acest pariu pare să fi fost pierdut, deoarece armata rusă şi-a accelerat înaintarea în est, cucerind noi sate aproape zilnic şi se află acum la mai puţin de zece kilometri de oraşul Pokrovsk, un important centru logistic.

Potrivit lui Putin, trupele ruse avansează acum câţiva kilometri pătraţi cu fiecare atac, şi nu cu câteva sute de metri ca înainte. „A trecut mult timp de când nu am mai văzut un astfel de ritm ofensiv în Donbas”, a spus el.

Ofensiva ucraineană din regiunea Kursk a lăsat cel puţin 31 de civili morţi şi peste 140 de răniţi, iar peste 130.000 de persoane au fugit de lupte, conform autorităţilor ruse.

Putin a recunoscut luni că locuitorii din Kursk şi din alte regiuni de la graniţa cu Ucraina, care sunt bombardate în mod regulat, „trec prin greutăţi severe”.

Guvernul italian va cere Uniunii Europene să suspende reglementările „nebunești” ale Green Deal (n.r. Pactul Verde european) pentru a ajuta companiile după ce președintele american Donald Trump a impus tarife considerabile asupra importurilor în SUA, a declarat, marți, ministrul italian pentru întreprinderi, Adolfo Urso, transmite ANSA, citată de Agerpres.„Uniunea Europeană trebuie să elibereze energia creativă a companiilor care a fost înăbușită de sistemul de reglementare”, a spus Urso. „Vom cere UE o măsură de șoc de a suspenda unele dintre regulile nebunești din Green Deal, care a condamnat sistemul economic la decădere”, a adăugat acesta.Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat anterior că dorește suspendarea măsurilor din Green Deal referitoare la sectorul auto.Există speculații că Meloni s-ar putea deplasa în curând la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, cu care are relații prietenești, și a încerca să acționeze ca o „punte” între administrația SUA și Bruxelles.„Italia își va prezenta propunerile, inclusiv, în măsura posibilului, pe cele la nivel bilateral”, a mai spus ministrul Urso.„Toată lumea îi cere prim-ministrului Meloni să joace un rol de punte, ceva care nu trebuie să lipsească niciodată, mai ales în momentele cele mai dificile. Este absolut necesar să evităm o escaladare a tarifelor și represaliile de tip ''ochi pentru ochi'', pentru că noi toți am plăti costurile, cu siguranță noi, europenii, mai mult decât alții”, a subliniat el.„Trebuie să țintim spre un sistem de taxe vamale zero între cele două maluri ale Atlanticului, inclusiv pentru a reunifica Occidentul atunci când, ca astăzi, trebuie să facă față unei provocări competitive globale”, a mai afirmat ministrul italian.

Economie 2025-04-08 17:17:04

Mai mulţi ruşi şi belaruşi susţin că au fost informați că nu mai pot fi voluntari la Jocurile Olimpice din 2024 din motive de securitate. Ei spun că sunt și furioși, și nedumeriți de această situație.

Economie 2024-05-03 11:55:36

Un pod format din tuburi mari din beton destinat traficului rutier a fost furat cu totul într-o singură noapte. Chemați de localnici la fața locului, reprezentanții firmei care a făcut lucrările au fost uluiți să constate că piesele care cântăresc câteva tone au dispărut, iar podul pur si simplu a fost desființat. Mai grav este că săpăturile au afectat un al doilea pod care este construit din fonduri europene, scrie News Bucovina.

Economie 2023-02-24 10:06:29

China a numit sancţiunile impuse de SUA împotriva unor entităţi ale sale din cauza războiului din Ucraina drept „ilegale şi unilaterale” şi „nebazate pe fapte”. Declarația, care aparține unui înalt oficial de la Beijing, vine înaintea vizitei consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, pentru discuţii la nivel înalt în China.

Economie 2024-08-27 09:52:28

Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat, miercuri, deciziile luate după ce jucătorii naționalei au cântat imnul secuiesc la un meci cu Ungaria. Potrivit unui comunicat transmis de instituție, a fost sesizată Comisia de Disciplină pentru a cere lămuriri suplimentare referitoare la declarațiile publice făcute după incident de ministrul Sportului, Eduard Novak și de ministrul Mediului, Tanczos Barna. De asemenea, reprezentanții federației acuză că s-au construit pationoare doar în orașe precum Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc, în timp ce în alte zone ale țării nu s-au alocat fonduri pentru investiții în infrastructura necesară desfășurării activității sportive.

Economie 2022-05-25 10:32:06

Două familii s-au luat la bătaie pe străzile din Pantelimon, sâmbătă, 21 septembrie, iar scandalul a continuat și la Spitalul Sfântul Pantelimon, unde șase persoane au ajuns pentru îngrijiri medicale. Peste zece persoane au dat buzna în spital, înarmați cu bâte, furci și săbii, a povestit un medic, la Digi24.

Economie 2024-09-22 15:58:16

În total, 29 de persoane au murit, iar alte 61 au fost internate în Rusia, după ce au consumat cidru impropriu consumului - unul dintre cele mai grave incidente de acest fel în Rusia, în care aceste drame nu sunt rare , anunţă miercuri Ministerul rus al Sănătăţii, relatează AFP.

Economie 2023-06-08 01:01:42

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă gonflabilă, dar a fost salvat de un jurnalist local, potrivit unor relatări apărute luni în mass-media preluate de agenţia DPA, scrie Agerpres.

Economie 2022-08-08 18:27:31